Plafar a renăscut din propria insolvenţă
alte articole
Plafar SA, cel mai mare producător de ceaiuri din România, a ieşit din insolvenţă, reuşind să îşi plătească toate datoriile la valoarea nominală, o premieră în cei 17 ani de când există legea insolvenţei în România, potrivit administratorului judiciar, Assistance Insolv.
Închiderea procedurilor de insolvenţă a fost decisă de Tribunalul Bucureşti la data de 25 iunie, după ce Plafar intrase în insolvenţă în primăvara lui 2009, la cererea Ministerului Economiei, proprietarul companiei. Firma avea datorii de 5,1 milioane de lei, iar planul de reorganizare propus de administratorul judiciar desemnat a fost admis de Tribunal în ianuarie 2011.
Planul de Reorganizare al Plafar SA reprezintă o premieră în România în sensul că este primul Plan în mai bine de 17 ani de când există legea insolvenţei, prin care s-a reuşit plata integrală a tuturor creanţelor la valoarea nominală. Pe lângă performanţa de a achita toate creanţele, Planul de Reorganizare a făcut posibilă asumarea unor investiţii de peste 5 milioane lei pentru reabilitarea spaţiilor de producţie şi modernizarea proceselor şi capacităţilor de producţie, rebranding-ul întregului portofoliu de produse şi listarea în toate reţelele naţionale de distribuţie. În această perioadă, am lansat peste 50 de produse noi, gama siropurilor şi ceaiurilor premium” a declarat avocatul Nicoleta Munteanu, reprezentantul administratorului judiciar.
În perioada în care societatea a fost supusă Planului de Reorganizare, cifra de afaceri a crescut de la 3,4 milioane lei în anul 2009 la 7,3 milioane lei în 2011. Mai mult decât atât, după 16 ani consecutivi de pierdere, anul 2011 a fost primul an în care Plafar a încheiat exerciţiul financiar pe profit.
Assistance Insolv face parte din grupul de firme Borza şi Asociaţii, deţinut de Remus Borza cel care se ocupă acum de insolvenţa Hidroelectrica.