Aliaţi de neîncredere: China trimite o navă spion la exerciţiile navele masive RIMPAC
alte articole
Exerciţiul naval masiv la care au luat parte 22 de naţiuni din jurul lumii a avut un oaspete neinvitat, duminică, când o navă de spionaj chineză s-a deplasat la locul exerciţiilor, potrivit Washington Times.
Exerciţiile Rim of the Pacific (RIMPAC) ediţia a 24-a se desfăşoară în zona insulelor hawaiene, incluzând peste 50 de nave, 200 de aparate de zbor şi 25.000 de soldaţi.
Pe lista ţărilor invitate la exerciţii se află Canada, Australia, Franţa, Japonia, Coreea de Sud, Filipine, Marea Britanie şi altele.
La invitaţia Statelor Unite, China a luat parte pentru prima oară în istorie la exerciţiile RIMPAC, în pofida agresiunilor comise recent împotriva ţărilor vecine prezente la exerciţii, precum Japonia sau Filipine.
”Am luat toate măsurile de precauţie necesare pentru a proteja informaţiile critice”, a declarat căpitanul Darryn James, purtătorul de cuvânt al Flotei Pacifice a Statelor Unite, duminică, cu privire la operaţiunea surprinzătoare a forţelor navale chineze.
"Nu am fost informat că vreo naţiune va aduce o asemenea navă la exerciţiile navale, care sunt o tradiţie din 1971", a declarat James.
”Din câte ştiu, aceasta este prima naţiune care a trimis o navă de supraveghere în apropiere de Hawaii în timp ce avea nave invitate la exerciţiile RIMPAC”, a declarat James.
Forţele Navale ale Statelor Unite, ţara organizatoare, nu a protestat faţă de acţiunile Chinei.
Monitorizarea semnalelor electronice şi a comunicaţiilor din cadrul exerciţiilor efectuate de rivali nu este nimic nou. Marina americană şi cea sovietică se urmăreau frecvent în timpul exerciţiilor militare.
Nava trimisă de Beijing este probabil una din cele mai experimentate ale forţelor navale chineze, a afirmat expertul în China, Andrew Erikson.