Alianţa Dreapta Unită, pusă pe butuci de Biroul Electoral Central. "Nu ne vor opri! Încercarea PSD-ului arată frică. Vom ataca la ÎCCJ"

Eugen Tomac, Cătălin Drulă şi Ludovic Orban (Captură foto)
Andrei Pricopie
17.03.2024

Biroul Electoral Central a decis duminică, la solicitarea reprezentanţilor PSD, să respingă protocolul Alianţei Dreapta Unită. În replică, preşedintele USR, Cătălin Drulă, a anunţat că decizia va fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Respingerea protocolului Alianţei Dreapta Unită, la solicitarea PSD, este un act de agresiune politică venit din partea lui Iohannis, Ciolacu şi Ciucă, care arată întregii ţări unde am ajuns cu starea democraţiei. Dar le promit lor că nu ne vor opri! Milioane de români susţin o alternativă onestă la actuala putere. Noi avem soluţiile corecte pentru a moderniza România şi nu ne vom împiedica de scamatoriile instituţiilor pe care le controlează. În ciuda pretextului folosit de BEC, Eugen Tomac este liderul legitim al PMP, ales încă din 2022, cu un Congres validat de Tribunalul Bucureşti. Pe 2 februarie 2024, acelaşi Tribunal Bucureşti a dispus biroului partidelor politice să înregistreze rezultatul ultimului congres PMP. O decizie executorie, care nu este pusă în aplicare", a transmis Cătălin Drulă.

Şeful USR consideră că decizia de astăzi luată la solicitarea PSD nu are nicio legătură cu legile şi regulile dintr-un stat democratic.

"Este doar o încercare de a ne împiedica să participăm în alegeri sub Alianţa Dreapta Unită, o încercare disperată a marionetelor lui Iohannis, care ştiu că li se apropie sfârşitul politic. Ce fac acum este un act de laşitate şi de dispreţ faţă de voinţa românilor, care arată că partidul unic PSD-PNL este dispus să calce democraţia în picioare pentru a-şi păstra puterea. Statului mafiot patronat de Klaus Iohannis îi este frică de Dreaptă Unită şi încearcă că ne scoată de pe buletinul de vot ca Alianţă, la fel cum a încercat Dragnea cu USR în 2019. Vom contesta această decizie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ne vom lupta pentru drepturile noastre şi pentru viitorul pe care îl merită această ţară. Vă chem alături de noi, astăzi, în Piaţa Universităţii, începând cu ora 16:00. Pornim strângerea de semnături pentru candidaturile din 9 iunie. Misiunea noastră este o Românie fără corupţie, fără abuzuri şi fără frică", a precizat Cătălin Drulă.

La rândul său, Eugen Tomac a acuzat că "PSD vrea doar concurenţi controlaţi, unii pe listă cu ei, iar alţii care cântă la aceleaşi tribune unde partidul stat este în tot şi în toate".

"Ne-au tăiat abuziv finanţarea, ne-au scos din secţiile de vot, ne-au ameninţat şi cerut să nu candidăm, iar acum, în semn de disperare, au hotărât să interzică 'Dreapta Unită'. Asemenea atacuri barbare întâlnim doar în regimul Putin şi Lukasenko. Partidul stat atacă într-un mod sălbatic opoziţia democratică din România. PSD doreşte să elimine opoziţia din alegeri prin îngrădirea dreptului sacru în democraţie de a alege şi a fi ales. Nu vom ceda, suntem hotărâţi să mergem mai departe, luptăm pentru românii care nu vor ca România să rămână o ţară la cheremul baronilor roşii", a afirmat Eugen Tomac.

"Noi nu am contestat alianţa PSD-PNL. Pentru că noi suntem democraţi şi pentru că ştim că singurii care decid rezultatele competiţiei electorale sunt cetăţenii prin votul lor. Ei au contestat alianţa noastră, Dreapta Unită. Pentru că le este frică de noi. Pentru că vor să ne împiedice prin subterfugii procedurale să participăm uniţi în alegeri. Chiar dacă Biroul Electoral Central le-a făcut jocul sunt convins că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ne va face dreptate. Pentru că noi suntem uniţi deja prin actul de voinţă democratică a membrilor şi forurilor statutare ale formaţiunilor noastre politice. Şi uniţi vom rămâne!", a precizat şeful Forţa Dreptei Ludovic Orban.

Comunicatul oficial a Alianţei

"USR, PMP şi Forţa Dreptei consideră abuzivă, anticonstituţională şi antidemocratică decizia de astăzi a Biroului Electoral Central de a respinge înregistrarea alianţei electorale Dreapta Unită. Este un demers bazat eminamente pe umorile politice ale PSD, menit să împiedice cele trei partide să participe la alegerile din 9 iunie ca o alianţă puternică de dreapta, o alternativă reală la actuala putere.

Majoritatea politică din Biroul Electoral Central a ignorat cu desăvârşire toate argumentele legale invocate, orbită de obsesia de a bloca ilegitim, prin orice mijloace, partidele politice de Opoziţie în procesul electoral. Acest lucru dovedeşte justeţea cauzei pe care o apără partidele din alianţa Dreapta Unită şi faptul că formaţiunile care controlează majoritatea în BEC se tem de perspectiva susţinerii pe care ar putea-o obţine USR, PMP şi Forţa Dreptei, prin vot, în alegeri.

Decizia BEC va fi contestată de USR, PMP şi Forţa Dreptei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca suport jurisprudenţa consolidată a ÎCCJ în materie electorală şi, în mod special, precedente referitoare la înregistrarea alianţelor electorale pentru alegerile europarlamentare.

Evidenţiem cu precădere cazul alegerilor europarlamentare din anul 2019, când ÎCCJ a dispus înregistrarea alianţei USR-PLUS, în pofida faptului că semnatarii celor două partide nu erau încă înregistraţi ca preşedinţi de partid în Registrul Partidelor Politice. Decizia ÎCCJ a avut în vedere prevederile legale potrivit cărora alianţele electorale nu reclamă perfectarea lor de către preşedinţii partidelor, ci de către 'organul competent/conducerile executive' care pot împuternici anumite persoane pentru a încheia protocolului de constituire a alianţelor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat în 2019, în contextul validării alianţei electorale, imperativul respectării dreptului de asociere şi dreptului de a participa la alegeri, drepturi consfinţite de art. 38 şi art. 40 din Constituţia României, de art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 3 din Protocolul adiţional la aceasta.

Cu aceeaşi ocazie, ÎCCJ a atribuit valoare de autoritate de lucru judecat provizorie deciziei Tribunalului Bucureşti referitoare la înregistrarea noilor conduceri de partid în Registrul Partidelor Politice şi pe această bază a dispus înregistrarea alianţei electorale.

Astfel, această decizie se translatează în mod identic situaţiei Partidului Mişcarea Populară, în cazul căruia Tribunalul Bucureşti a dispus, în data de 2 februarie 2024, înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a Congresului partidului din 25 martie 2023, potrivit căruia Eugen Tomac este preşedintele de drept al partidului."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor