Alexandru Zub la Memorialul Sighet

Sub egida Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, la Editura Fundaţiei Academiei Civice, a apărut recent volumul ”Alexandru Zub la Sighet”, editat de Ioana Boca şi Andrea Dobeş, cu un Cuvânt introductiv semnat de Romulus Rusan.

L-am întâlnit de câteva ori pe remarcabilul profesor Alexandru Zub la Sighet, l-am ascultat mereu, alături de ceilalţi participanţi la Şcoala de Vară de acolo, şi i-am notat cu atenţie spusele. Din nefericire, în ceea ce îl priveşte, are foarte multe de povestit. În cumplita epocă a comunismului, era interzis de la studii şi, apoi, mulţi ani după detenţie, i se luase dreptul de a urca la catedră.

Prin fizic şi prin ţinută, Alexandru Zub este unul dintre puţinii oameni care, chiar fără să scoată o vorbă, se vădeşte a fi Profesor. Este, prin ceea ce spune şi scrie un adevărat Maestru de Istorie, mai ales că a trăit-o pe viu. Textele antologate în cartea recent apărută reprezintă o cronică autorizată a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, cu tot ce cuprinde el.

Iată cum îşi încheie Romulus Rusan Cuvântul înainte: ”Oricum l-am privi, Alexandru Zub ne arată în această carte alte şi alte faţete ale personalităţii sale: detaşat şi sentimental, timid şi pătrunzător, academic şi colocvial, introspect şi intransigent. Iar portretul în timp cu care onorează Memorialul Sighet, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului (din Consiliul Ştiinţific al căruia face parte) şi, în speţă, Fundaţia Academia Civică, este, din acest punct de vedere, un autoportret”.

La rândul său, autorul îşi prezintă astfel cartea: ”Memorialul Sighet e pentru mine, ca român şi ca istoric, locul unde, timp de aproape două decenii, am căutat să pun eu însumi umărul, alături de numeroşi colaboratori, la un edificiu înălţat cu trudă şi stăruinţă, cu ingeniozitate şi abnegaţie spre a pune în valoare memoria celor oprimaţi sub dictatura comunistă.

Tocmai de aceea, am socotit că n-ar fi inutil să adun în volum textele prezentate acolo, de-a lungul anilor, pentru un auditoriu primenit în chip firesc, însă atât de sensibil la mesajele conţinute. Sunt texte predilect istoriografice, având menirea de a pune lucrurile cât de cât în diacronia lor firească, astfel că situaţia prezentă să fie mai bine circumscrisă. Experienţa istoricului poate înlesni o înţelegere mai realistă a devenirii umane”.