Agricultorii anunţă proteste de amploare dacă autorităţile nu le vor da curs solicitărilor
alte articole
Asociaţiile profesioniste ale agricultorilor anunţă proteste de amploare ale agricultorilor din Republica Moldova pentru data de 23 noiembrie 2013, în cazul în care autorităţile nu le vor da curs solicitărilor. Preşedintele Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli "Uniagroprotect", Alexandru Slusari, a declarat luni, că pe data de 10 octombrie reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale din sectorul agricol au adoptat o rezoluţie pe care au înaintat-o autorităţilor cu solicitarea de a o îndeplini.
"În rezoluţie am propus declararea agriculturii drept ramură prioritară a economiei, moldoveneşti, majorarea fondului de subvenţionare în agricultură până la cel puţin 1,5% din PIB, revenirea cotei TVA la nivelul de 8%, scutirea producătorilor agricoli de impozitul pe venit pe o perioadă de 5 ani, elaborarea unei politici fiscale stabile pentru o perioadă de minimum 5 ani. Cu regret, timp de două săptămâni nu am primit nicio reacţie din partea autorităţilor, fapt care ne face să credem că suntem ignoraţi cu desăvârşire", a spus Slusari.
Potrivit lui, agricultorii din RM sunt adepţii integrării ţării în Uniunea Europeană, însă doresc ca agricultura şi atitudinea faţă de această ramură importantă a economiei să fie una europeană. "Anual, circa 40% din PIB-ul UE se alocă pentru dezvoltarea agriculturii, ramură în care sunt încadrate circa 7-8% din populaţie. În RM, deşi agricultura şi toate ramurile adiacente contribuie la formarea PIB-ului cu circa 40%, pentru dezvoltarea ramurii se alocă în jur de 0,4%. În cazul în care atitudinea faţă de agricultură va fi la fel, atunci riscăm să pierdem un sector important al economiei", a spus preşedintele Uniunii.
El s-a arătat indignat de faptul că în anul 2013 nicio problemă strategică din sector nu a fost soluţionată, deşi autorităţile au promis că vor acorda mai multă atenţie agriculturii. "Nu observăm nicio dorinţă din partea autorităţilor de a majora Fondul de subvenţionare, de a soluţiona problemele legate de majorarea preţurilor la produsele petroliere sau de a declara agricultura drept prioritate de bază a economiei. Cu toate acestea, mai oferim autorităţilor timp pentru a reacţiona la revendicările noastre până pe data de 23 noiembrie. În acelaşi timp, dorim din partea lor paşi concreţi în întâmpinarea agricultorilor, nu doar promisiuni şi răspunsuri pe hârtie doar de dragul răspunsurilor", a spus preşedintele Uniunii, dând de înţeles că agricultori sunt dispuşi să renunţe la proteste în cazul în care autorităţile le vor veni în întâmpinare.
Alexandru Slusari a menţionat că în rezultatul liberalizării pieţei europene pentru mărfurile moldoveneşti odată cu semnarea Acordului de Liber Schimb, produsele moldoveneşti vor deveni tot mai necompetitive, în condiţiile în care autorităţile nu vor reacţiona şi nu vor întreprinde acţiuni concrete pentru a dezvolta agricultura. "În ultimii ani dezvoltarea sectorului a avut loc mai degrabă în pofida, decât graţie, eforturilor autorităţilor de a îmbunătăţi situaţia în sector. Cert este că lucrurile nu pot continua astfel. Fără o schimbare de abordare, ramura va deveni una necompetitivă", consideră Slusari.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor, Valeriu Cosarciuc, a menţionat că scopul agricultorilor nu este de a protesta, dar de a identifica soluţii pentru problemele din agricultură. "Dacă ar exista voinţă politică, atunci solicitările agricultorilor pot fi soluţionate în termen de câteva zile, nu câteva săptămâni. Cât de dificil este oare să declari agricultura drept ramură prioritară a economiei sau să elaborezi o politică fiscală stabilă pentru 5 ani astfel încât agricultorii să-şi poată planifica acţiunile? Suntem complet nedumeriţi de ceea ce fac autorităţilor şi considerăm că au o abordare cinică facă de agricultori. Dacă s-ar cunoaşte priorităţile ţării, atunci lucrurile s-ar schimba. Noi nu vrem proteste, vrem să ne aşezăm la masa de negocieri şi să identificăm soluţii pentru această ramură. Regretăm că autorităţile spun una şi fac alta", a spus Cosarciuc, precizând să pre conizata acţiune de protest este un "strigăt al disperării agricultorilor".
La protestul din data de 23 noiembrie, care urmează să se desfăşoare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, organizaţiile neguvernamentale din sectorul agricol speră să participle circa 4-5 mii de agricultori de pe întreg teritoriul ţării, menţionează InfoTag.