Adriana Săftoiu, exclusă din partid: "PNL a ajuns mai rău ca Partidul Comunist. Nu am vocaţie de slugă"

Adriana Săftoiu, fost deputat, a fost exclusă din PNL, sâmbătă, în şedinţa Delegaţiei Permanente a filialei judeţene Prahova a partidului din care făcea parte.
sigla PNL (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
22.12.2012

Adriana Săftoiu, fost deputat, a fost exclusă din PNL, sâmbătă, în şedinţa Delegaţiei Permanente a filialei judeţene Prahova a partidului din care făcea parte.

La aflarea veştii, Adriana Săftoiu a declarat că această decizie a fost luată fără să fie anunţată pentru a-şi putea prezenta poziţia, menţionând faptul că până şi în cazul membrilor PCR aceştia îşi puteau prezenta punctul de vedere înaintea unei excluderi.

"Am aflat despre această excludere de la televizor şi nu-mi rămâne decât să constat că e mai rău decât dacă aş fi fost membru al Partidului Comunist, unde acolo înţeleg că totuşi te chemau în şedinţa în care erai exclus măcar să te înfiereze de faţă cu oamenii muncii şi să mimeze cât decât democraţia, lăsându-te, vezi Doamne, să spui ceva în apărarea ta", a declarat Adriana Săftoiu.

Adriana Săftoiu a precizat că şi alţi liberali au avut opinii diferite de ale lui Crin Antonescu, dar aceştia nu au fost excluşi din partid.

"Nu am vocaţie de slugă. Nu pot să îmi ascund opiniile critice doar pentru a-mi asigura locul în partid sau în Parlament. Au fost şi alte voci în partid care au exprimat păreri diferite decât Crin Antonescu, dar nu au fost excluse din partid. PNL a ajuns mai rău ca partidul comunist", a declarat Adriana Săftoiu pentru B1 TV.

Fostul deputat a mai precizat că nu va contesta decizia PNL Prahova de excludere din partid, iar excluderea din partid nu o face mai puţin liberală decât afirmă membrii partidului.

Motivaţia excluderii

Printr-o decizie luată sâmbătă, în Delegaţia Permanentă a filialei judeţene Prahova a partidului, fostul deputat Adriana Săftoiu a fost exclusă din PNL. Decizia a fost motivată de "contradicţia" între ideile exprimate public de Săftoiu şi cele ale PNL.

Într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Prahova, Mircea Roşca, a anunţat sâmbătă că Delegaţia Permanentă a organizaţiei judeţene a decis exluderea din partid a fostului deputat de Prahova Adriana Săftoiu, care era membră a PNL Ploieşti.

Roşca a explicat că decizia de excludere a Adrianei Săftoiu a fost determinată de ieşirile publice ale acesteia la diverse posturi de televiziune, ieşiri pe care şeful PNL Prahova le-a catalogat ca fiind "în contrast total cu ideile PNL", însă a refuzat să dea exemple.

"Cel mai mult ne-a deranjat că merge la anumite televiziuni în numele PNL şi exprimă idei în contrast cu cele ale partidului. Nu suntem de acord să vorbească în numele PNL în condiţiile în care nu are nicio legătură şi niciun contact cu acest partid", a declarat Roşca.

Nu am vocaţie de slugă. Nu pot să îmi ascund opiniile critice doar pentru a-mi asigura locul în partid sau în Parlament. Au fost şi alte voci în partid care au exprimat păreri diferite decât Crin Antonescu, dar nu au fost excluse din partid. PNL a ajuns mai rău ca partidul comunist

Mircea Roşca a mai precizat că Adriana Săftoiu nu a mai luat legătura cu PNL Prahova de ani de zile.

Ianuarie 2012 - Adriana Săftoiu a demisionat din Parlament

Adriana Săftoiu, Deputatul PNL (Partidului Naţional Liberal) şi-a dat demisia luni din Parlament, însă a declarat că nu va părăsi formaţiunea.

"Mi-am depus ieri (n.r.- luni) demisia la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor. În şedinţa pe care am avut-o luni, în cadrul partidului, s-a reluat propunerea pe care liberalii au făcut-o încă de săptămâna trecută şi anume de a ne depune demisia cu toţii pentru ca USL să-şi atingă obiectivul - declanşarea alegerilor anticipate. S-a reluat şi votul. Dintre toţi eu am optat pentru această variantă", a declarat astăzi, pentru AGERPRES, Adriana Săftoiu.

Liberala a numit demisia un act unilateral şi nu unul colectiv, menţinându-şi poziţia exprimată acum o săptămână, când şi-a anunţat intenţia de a-şi da demisia din Parlament.

Adriana Săftoiu a mai precizat că va rămâne membru PNL.

Demisia acesteia a fost confirmata de Gheorghe Barbu, secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Demisia va fi anunţată în prima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor, care va avea loc miercuri, când începe o nouă sesiune parlamentară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor