Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a primit un an de închisoare cu suspendare

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, avocatul Remus Borza a fost condamnat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese în 34 de cazuri
Sigla Hidroelectrica. (www.hidroelectrica.ro)
Loredana Diacu
17.02.2015

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, avocatul Remus Borza a fost condamnat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese în 34 de cazuri, relatează Hotnews.

Partenera acestuia, Nicoleta Munteanu, a fost condamnată de asemenea la un an de închisoare cu suspendare, în calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti au demarat urmărirea penală împotriva lui Remus Borza pe data de 8 iulie 2013 iar în luna octombrie a aceluiaşi an dosarul a fost trimis pentru soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Borza a fost acuzat de conflict de interese pe motiv că Euro Insol, companie administrator judiciar al Hidroelectrica, în care avocatul este partener, a angajat în numele Hidroelectrica casele de avocatură Borza & Asociaţii şi Piperea & Asociaţii, pentru 74 de procese pe care compania le avea cu creditorii. Pentru onorarii a fost alocat un buget total de 220.000 euro.

Pe 24 aprilie a.c., Curtea de Apel Bucureşti a decis să-l achite pe Remus Borza în dosarul în care este acuzat de conflict de interese. Decizia a fost contestată de procurori la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În urma verificărilor, procurorii au stabilit că Nicoleta Munteanu, în calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, a încheiat 34 de contracte de asistenţă juridică între firma de insolvenţă şi Societatea Civilă Profesională de Avocaţi "Borza şi Asociaţii". Munteanu era asociat şi la SCP "Borza şi Asociaţii" iar asistenţa a constat în reprezentare, redactare, semnare şi depunere a actelor în mai multe procese civile în care SC Hidroelectrica avea calitate de parte.

În cazul lui Remus Borza, procurorii au stabilit că, în calitate de reprezentant al Euro Insol, administrator judiciar al Hidroelectrica, a efectuat 34 de plăţi către firma sa de avocatură, în perioada noiembrie 2012-februarie 2013, în baza contractelor încheiate de Munteanu. Borza a realizat, în mod direct, un folos material atât pentru sine, cât şi pentru asociatul său, Munteanu Nicoleta", au concluzionat procurorii.

Borza s-a apărat de acuzaţiile ce i se aduc susţinând că Euro Insol este societate de insolvenţă, pe când Borza şi Asociaţii este societate de avocatură, şi nu există conflict între avocaţii de la Borza şi Asociaţii şi Hidroelectrica, "în condiţiile în care aceşti avocaţi alcătuiesc echipa de profesionişti implicată în gestionarea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica, fiind cei mai în măsură să argumenteze şi să susţină punctul de vedere şi măsurile dispuse de administratorul judiciar în procedură."

Cât despre faptul că nu au fost angajate alte firme de avocatură, în condiţiile în care numeroşi alţi avocaţi ar fi fost bucuroşi să prindă nişte contracte cu Hidroelectrica, Euro Insol a susţinut că marile case de avocatură îi reprezintă deja pe "băieţii deştepţi", care au depus contestaţii la controversata intrare insolventă a Hidroelectrica.

Recent, judecătorul care a închis procedura de intrare în insolvenţă a producătorului de energie a primit 22 de ani de închisoare într-un dosar de corupţie privind soluţii favorabile în dosare de insolvenţă (fără legătură cu Hidroelectrica).

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor