Acordul privind crearea Zonei de Comerţ Liber între RM şi UE a fost examinat la Moscova
alte articole
În cadrul reuniunii statelor-membre CSI, ce a avut loc pe 13 martie curent la Moscova, la propunerea Republicii Moldova au fost examinate prevederile Acordului privind crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător între RM şi UE (ZLSAC). Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de viceministrul Economiei Octavian Calmîc, transmite Moldpres. La întrevedere au participat reprezentanţi din Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Ucraina, precum şi ai Comitetului Executiv al CSI.
Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei, Octavian Calmîc a făcut o prezentare detaliată a prevederilor Acordului de Comerţ Liber cu UE. De asemenea, au fost analizate schimburile comerciale cu UE şi CSI, precum şi perspectivele acestora.
Viceministrul Economiei a remarcat că „Acordul de Comerţ Liber, prin impunerea unor măsuri sanitare şi fitosanitare, prin modernizarea standardelor şi reglementărilor tehnice, va asigura o înaltă calitate a tuturor produselor exportate, inclusiv celor exportate în spaţiul CSI. Totodată, procesul de reducere/anulare a taxelor vamale la import şi export şi eliminarea restricţiilor cantitative pe piaţa UE, constituie un stimul şi pentru investitorii străini, inclusiv cei din CSI”.
Reprezentanţii statelor membre ale CSI nu au identificat contradicţii între prevederile Acordului de Comerţ Liber RM – UE şi cele ale Acordului de comerţ liber multilateral din cadrul CSI. Aceştia au convenit să continue examinarea Acordului, iar dacă va fi necesar să solicite consultări bilaterale suplimentare.
În perioada 12-14 martie curent, viceministrul Economiei Octavian Calmîc efectuează o vizită de lucru la Moscova. El participă la Consiliul Economic al CSI şi poartă consultări bilaterale şi multilaterale cu reprezentanţii ţărilor membre ale CSI pe marginea Acordului privind crearea zonei de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător între RM şi UE. Consultări similare vor fi efectuate şi în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.