A trecut sau n-a trecut Dracula pe la Bran?

La mai puţin de 30 km de municipiul Braşov, pe şoseaua ce iese prin vechiul cartier Bartolomeu şi care leagă Braşovul de Câmpulung-Muscel, călătorul se apropie de un straniu castel, ridicat pe o stâncă, şi înconjurat de un peisaj romantic, care pe vremuri era mai sălbatic.

Este vechea cetate Bran, multă vreme fortăreaţă de trecătoare şi de vamă, până ce, nu se ştie precis când anume şi cum, a intrat în atenţia turiştilor ca una din cele mai importante mărturii ale mitului celui mai cunoscut român din lume, voievodul Vlad Ţepeş, supranumit Dracula.

Deşi scriitorul irlandez Bram Stoker, care a contribuit la celebritatea ”vampirului din Carpaţi”, plasează reşedinţa ”contelul Dracula” în Munţii Bistriţei, Branul este şi probabil va rămâne definitiv legat de mitul respectiv, atrăgându-i pe turiştii din întreaga lume.

Culmea este că nu reiese din nici un document, nici măcar din vreo legendă populară, că viteazul şi justiţiarul domnitor muntean ar fi trecut vreodată pe acolo. Totuşi, această legendă modernă nu poate fi aşa de uşor combătută, întrucât este posibil ca, născut la Sighişoara, măcar în pruncie el să fi trecut pe acolo în Ţara Românească.

Povestea cetăţii Bran nu iese prin nimic din comun la începuturile ei. Prima oară, este amintită într-un document emis la 19 noiembrie 1377 de Ludovic I, rege al Ungariei (1342-1382), în Zvolen, care le confirmă saşilor din Scaunul (Ţinutul) Braşovului dreptul de a înălţa, conform făgăduielilor, pe cheltuiala şi cu meşterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran.

Cu acest prilej, regele le promitea braşovenilor că, dacă Ţara Românească va ajunge ”în mâinile noastre”, atunci vama va fi mutată de la Rucăr la Bran. Referinţa din textul hrisovului din 1377 cu privire la ”o nouă cetate de piatră”, ce urma să fie construită pe acel loc, duce la concluzia că a fost precedată de o întăritură de hotar mai veche.

Unii istorici înclină să creadă că vechea cetate ar fi fost ridicată de cavalerii teutoni între anii 1211 şi 1225, fiind atribuită magistrului Theodorikus. Dar în privinţa cetăţii precedente de piatră se iveşte o enigmă, anume existenţa vestigiilor dacice descoperite în jurul actualului castel Bran, ceea ce ar putea împinge istoria lăcaşului cu mai mult de un mileniu în trecut! În veacul al XIII-lea, teritoriul cetăţii Bran a fost supus jurisdicţiei comitatului regal de Alba Iulia.

Apoi, la leatul 1395, Sigismund de Luxemburg, împărat german şi rege al Ungariei, a întrebuinţat cetatea Bran ca bază strategică pentru o incursiune în Ţara Românească, în urma căreia l-a îndepărtat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul la domnie al lui Mircea cel Bătrân, vasalul său.

În 1407, Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânire asupra cetăţilor Bran (fără domeniul aferent) şi Bologa, tot în Ardeal. Astfel, Branul va rămâne sub autoritatea Ţării Româneşti până la leatul 1419. Iată deci că se poate face o legătură, fie ea şi mai îndepărtată, între cetatea Bran şi voievodul Vlad Ţepeş, căci Mircea cel Bătrân era chiar bunicul său.

În anul 1427, cetatea Bran a trecut din proprietatea Scaunului Braşovului în cea a coroanei Ungariei, care a finanţat lucrările de fortificare şi extindere. Şi iarăşi, în 1498, cetatea Bran a fost închiriată de regalitatea maghiară către Scaunul Braşovului. Pentru românii din Ardeal, împrejurimile cetăţii erau cât se poate de prielnice pribegiei în Ţara Românească, această trecere, nepermisă de autorităţi, rămânând în folclorul nostru ca Vama Cucului.

Cum am scris mai sus, iniţial Branul a fost o cetate de ”trecătoare”, cu scop militar, patrulateră, neregulată. În timp, a suferit numeroase modificări, cum ar fi: adăugarea turnului de miazăzi (în anul 1622, după planurile principelui ardelean Gabriel Bethlen), construcţia unui turn dreptunghiular la răsărit, iar între anii 1883 şi 1886 acoperişul a fost îmbrăcat în ţiglă.

În semn de recunoştinţă pentru contribuţia deosebită a reginei Maria la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, braşovenii, reprezentaţi de primarul lor de atunci, dr. Karl Schnell, au dăruit, la 1 decembrie 1920, cetatea Bran familiei regale române, care a restaurat-o şi a prefăcut-o în castel, pe care l-a stăpânit vreme de 27 de ani.

Aflat în posesia familiei regale, edificiul a suferit transformări arhitecturale, între 1920 şi 1930, spre a deveni o modernă reşedinţă de vară, fiind dotat cu toate utilităţile moderne necesare. În apropiere, se află şi un monument care a adăpostit câţiva ani vasul cu inima reginei Maria, adusă de la Balcic după pierderea Cadrialaterului, până ce vasul a fost mutat la Muzeul Naţional de Istorie, unde se află şi astăzi.

În 1957, la 10 ani de la proclamarea republicii, castelul a devenit muzeu. În anul 1987, a intrat în restaurare, lucrările fiind terminate în linii mari în anul 1993. De câţiva ani, a fost restituit în natură de statul român arhiducelui Dominic de Habsburg şi celor două surori ale sale, în calitate de moştenitori ai principesei Ileana.

Castelul este deschis în continuare publicului, sosit aici în număr mare, pe urmele celebrului Dracula. Edificiul adăposteşte în acest moment Muzeul Bran, care se întinde pe cele patru etaje ale castelului. În muzeu sunt expuse colecţii de ceramică, mobilier, arme şi armuri, iar în curtea castelului se găseşte un mic muzeu al satului, cu case tradiţionale din regiunea culoarului Rucăr-Bran.

Cei mai mulţi turişti, români şi străini, caută la Bran senzaţionalul, în general horror. Chiar acum câteva zile, la castel s-a deschis o expoziţie de instrumente de tortură din Evul Mediu, cu denumiri semnificative: Fecioara din Nürnberg sau Fecioara de Fier, Cântarul Vrăjitoarelor, Scaunul Inchizitorului – bătut cu ţepi de 5 cm lungime, Leagănul lui Iuda, Patul lui Procust, Spărgătoarele de Capete, Spărgătoarele de Genunchi, Sfărâmătoarele de Degete, Gâdilătorul Spaniol, Măştile Ruşinii, fierăstraie, securi, cleşti, cătuşe şi lanţuri de fier, precum şi celebra Centură de Castitate.

Instrumentele de tortură fac parte dintr-o colecţie particulară şi provin din Italia, Spania şi Polonia. Un bilet de intrare costă 10 lei pentru adulţi şi 6 lei pentru elevii de peste 16 ani, în contextul în care accesul copiilor sub această vârstă este interzis, din motive evidente.