"A accepta vânzarea de organe înseamnă întoarcerea la legea junglei"

MADRID, Spania – Cu două decenii în urmă mass-media a început să relateze o realitate înspăimântătoare despre recoltarea de organe, care a ajuns să depăşească orice poveste de groază. În Europa au fost înregistrate doar câteva cazuri, însă fenomenul a început să se dezvolte în ţările în care controlul statului era mult mai relaxat, sau unde statul este implicat direct în afacerea profitabilă generată de această atrocitate.

Dar, aşa cum afirma Rafael Matesanz, director al Organizaţiei Naţionale de Transplant (ONT) din Spania, nu există vânzător fără cumpărător. Şi cei mai mulţi dintre cumpărători provin chiar din ţările în care există un control strict asupra traficului de organe, ceea ce duce la un fenomen cunoscut sub denumirea de turism medical pentru transplanturi. Acest termen a început să fie utilizat pe scară largă de puţin mai mult de un deceniu.

La acea vreme, multe spitale din China ofereau pe site-urile lor în limba engleză, posibilitatea de a obţine un organ vital în mai puţin de o săptămână, pentru preţuri cuprinse între 50.000 şi 150.000 de dolari, ceea ce a determinat ca fluxul de turişti în căutare de un organ să crească exponenţial în China.

Cu toate acestea, doar în ultimii ani această crimă împotriva umanităţii a început să fie luată în seamă în cadrul forumurilor internaţionale pentru drepturile omului. La Consiliul pentru Drepturile Omului al Organizaţiei Naţiunilor Unite, ce s-a reunit recent la Geneva, diferite ONG-uri au atras atenţia asupra recoltării de organe de la practicanţii Falun Gong în China (Falun Gong este o practică străveche de meditaţie, persecutată brutal de regimul de la Beijing începând din anul 1999).

Delegaţii chinezi au încercat să domolească tonul declaraţiilor acestor ONG-uri în cadrul diferitelor sesiuni ale Consiliului, dar efectul obţinut a fost opus celui scontat, făcând din această chestiune una dintre cele mai discutate între delegaţiile diferitelor ţări.

Niciun spaniol nu pare să fie surprins atunci când Spania este considerată în fiecare an, liderul mondial în donarea de organe. Mulţi ştiu deja că succesul în acest domeniu se bazează pe sistemul de donare bine organizat, implementat de către Organizaţia Naţională de Transplant, de la care tot mai multe ţări din întreaga lume încearcă să înveţe. Cu toate acestea, probabil că nu sunt mulţi aceia care ştiu că Spania este de asemenea, un lider mondial în combaterea turismului medical pentru transplanturi şi a traficului de organe.

Din 2010, Spania este singura ţară din lume care îi pedepseşte pe cei care obţin un organ cunoscând că a fost obţinut prin mijloace ilegale, precum şi pe aceia care fac publicitate sau promovează obţinerea unor astfel de organe, cu pedepse între 3 şi 12 ani de închisoare. ONT, prin directorul său, Rafael Matesanz, a promovat activ această modificare a Codului penal spaniol, care reprezintă un progres fără precedent în prevenirea turismului medical de acest gen.

Vă prezentăm interviul acordat în exclusivitate de Rafael Matesanz, director al Organizaţiei Naţionale de Transplant (ONT) din Spania.

Reporter: Domnule Matesanz, aţi putea explica modul în care s-a ajuns la modificarea în 2010 a Codului Penal în ceea ce priveşte traficul de organe?

Rafael Matesanz: Cu privire la această problemă trebuie să spun că este o idee pe care o am de 20 de ani. Problema traficului de organe la nivel mondial preocupă toate organizaţiile internaţionale şi toate ţările dezvoltate. Dar Statele Unite, Israelul, Japonia sau Uniunea Europeană, care sunt cumpărătorii acestor organe, nu au făcut nimic cu privire la asta.

Am propus acest lucru în Spania, în anii 1990, şi chiar l-am menţionat la Consiliul European, dar nu a produs un impact prea important. Şi ceea ce a declanşat cu adevărat această reformă a fost apariţia în mass-media a unui raport cu privire la achiziţionarea unui ficat în China. Acesta a avut printre altele un mare impact, pentru că eu cred că a fost cel mai bun raport care a arătat modul în care un cetăţean a călătorit în China pentru a cumpăra un organ. În acel moment, am vorbit cu ministrul Sănătăţii, care pe atunci era Trinidad Jimenez, şi am avut posibilitatea de a face ceva unic în lume, şi anume, cetăţeanul spaniol care merge în străinătate pentru a cumpăra un organ să poată fi tras la răspundere. Această situaţie nu o întâlnim în nicio altă ţară din lume, şi a iscat mult interes în ultima vreme în cadrul forumurilor internaţionale, deoarece există mulţi profesionişti care cred că aceasta este calea corectă. Acest lucru nu are scopul de a pedepsi, ci pe acela de a preveni.

R: Aţi participat activ la elaborarea unei directive europene cu privire la transplantul de organe în 2010. Care au fost şansele de a implementa reforma spaniolă în Uniunea Europeană?

R.M.: Nu a fost posibil, deoarece nu există o competenţă a UE în acest sens. Deci, nu ar fi fost posibil chiar dacă am fi încercat. Acest lucru trebuie făcut de fiecare ţară. Există însă o serie de instrumente internaţionale care ar putea determina ca această idee a Spaniei să fie dezvoltată. De exemplu, există o Convenţie a Consiliului Europei privind traficul de organe, care este în faza finală şi sperăm să fie semnată în acest an sau în anul viitor. În funcţie de modul în care rămâne în textul final şi în funcţie de ţările care vor semna, da, ar fi un instrument foarte important.

R: Credeţi deci, că Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau UE ar promova schimbări ca acelea din Codul penal spaniol?

R.M.: Când explici această problemă şi poziţia Spaniei, oamenii înţeleg. Dar când se ajunge la chirurgi, echipele de transplant, cei care sunt responsabili de treaba asta... uneori mă surprinde că ei sunt de acord cu ideea ca oamenii să meargă în căutarea unui organ. Ingăduinţa faţă de un pacient sărac care cumpără un organ de acolo, este un lucru pe care nu pot să-l înţeleg. Dar adevărul este că în cadrul forurilor internaţionale, a trebuit să discut această problemă, şi am aflat că ceea ce încetineşte în cele din urmă ţările să facă schimbări în acest sens, este faptul că profesioniştii lor, cei care îşi spun părerea pe probleme de transplant, par a fi de acord cu situaţia reală.

Cred că în termenii turismului medical pentru transplanturi la nivel internaţional există un dublu sau un triplu limbaj şi asta mi se pare foarte deprimant. Sperăm că Occidentul va ajunge într-adevăr să înfrunte problema şi să-l interzică.

Admitem că vânzarea de organe se întoarce la legea junglei (...) am spus mereu, în opinia mea ar trebui să existe "toleranţă zero faţă de traficul de organe". Cred că este o formă de depravare a fiinţei umane la niveluri absolut insuportabile.

R: Poate că ar trebui să existe cel puţin o coordonare la nivel european, pentru a împiedica un cetăţean spaniol să se sustragă sistemului spaniol prin a fi tratat într-o altă ţară.

R.M.: Cred că în ceea ce priveşte acest lucru nu există nicio măsură ce poate fi luată peste noapte. Problema traficului de organe ori a turismului medical pentru transplanturi, indiferent de cum vreţi să-i spunem, este că acest fenomen a luat naştere dintr-o disproporţie. Conform celor mai recente date pe care le avem de la Societatea de Transplant (TTS), în 2011 au existat 112.000 de transplanturi de organe la nivel mondial. Extrapolând lista de aşteptare din Spania, care este foarte mică, în toată lumea, se poate estima că în fiecare an, peste un milion de oameni au nevoie de un organ. Probabil că aceasta ar fi doar o estimare aproximativă, există unele estimări care alocă un milion de oameni numai în China. Apoi descoperim că, în cel mai bun caz, doar unu din zece dintre aceste persoane primesc un organ. Ei bine, dacă este aşa, şi cum o parte dintre oameni sunt bogaţi şi o altă parte sunt săraci, acesta este un teren perfect propice pentru traficul de organe. Şi acesta este de necontrolat, cu excepţia cazului în care ţările se angajeză serios să îl controleze. De ce? Pentru că a admite vânzarea de organe înseamnă întoarcerea la legea junglei. Chiar dacă există oameni, sau chiar o mişcare în SUA, care militează puternic pentru vânzarea reglementată a organelor, am spus mereu, în opinia mea ar trebui să existe "toleranţă zero faţă de traficul de organe". Cred că este o formă de depravare a fiinţei umane la niveluri absolut insuportabile.

R: Vorbind de China, care este impresia dumneavoastră despre situaţia traficului de organe acolo?

R.M.: Cred că termenul corect este doar acesta, impresie. Este foarte dificil să ştii ce se întâmplă acolo. Printre altele, cele mai recente date pe care le avem din China, sunt cele pentru anul 2010. În 2011 China nu a mai furnizat date, la fel în 2012. Şi adevărul este că nu sunt sigur de ce. Pentru că i-am întrebat doar despre activitatea lor, nu i-am chestionat în legătură cu sursa organelor. Dar este foarte opac, iar acest lucru nu cred că îi face vreun bine guvernului chinez.

În ultimii ani, China a făcut două lucruri: unul este acela de se angaja să reducă fluxul de organe transplantate de la deţinuţii executaţi; şi al doilea, a impus mai multe restricţii străinilor care doresc să meargă acolo pentru un transplant. Şi, de asemenea, a mai făcut alte două lucruri: unul, să stabilească un registru donator pentru persoanele care doresc să-şi doneze organele, care cred că este mai mult de paradă, dar cel puţin este ceva. Şi a stabilit un sistem de distribuţie a organelor, deoarece nu exista un astfel de sistem de stat înainte.

Deci, impresia pe plan internaţional, impresia pe care o are OMS, este că există un progres în ceea ce priveşte această problemă, dar progresul este mai lent decât ar trebui. Şi impresia pe care o am este că guvernul central chinez poate merge şi poate părea să meargă spre o diminuare a acestei probleme, dar ceea ce se întâmplă de fapt la un spital, dintr-o regiune pierdută din China nu este bine controlat.

R: Ce acţiuni ia ONT împotriva turismului medical pentru transplanturi?

R.M.: Avem cooperare de toate tipurile cu instituţiile internaţionale pe această temă de mai mulţi ani. De fapt, în 2010 am depus la Naţiunile Unite un raport al Consiliului Europei, care a fost de fapt elaborat de către noi în proporţie de 90%, şi am depus toate lucrările la Consiliul Europei.

Alte iniţiative, orientate mai mult legal, în care am participat la nivel tehnic au fost cu OMS, Consiliul Europei, în America Latină cu OPS, şi apoi cu Societatea de Transplant. De fapt, Premiul Prinţului de Asturia pe care l-am primit, a fost pentru asta - pentru cooperarea noastră internaţională în lupta împotriva traficului de organe. Am investit mult timp şi efort în asta.

În lupta împotriva traficului de organe, cred că există două aspecte. Unul, încercarea de a compensa disproporţia. Dacă se dovedeşte că acest lucru se întâmplă deoarece relaţia ofertă - cerere este de 1-10, atunci vom încerca să creştem oferta, astfel încât diferenţa să fie mai mică. Iar al doilea este de a face ţările să acţioneze; acest lucru se întâmplă întotdeauna în statele "slabe".

Uneori mi-ar plăcea ca totul să se mişte mult mai repede, dar cred că am făcut lucruri în ultimii 10-15 ani. Cel puţin există o conştientizare la nivel mondial că traficul de organe trebuie să fie oprit cumva. Guvernul chinez se simte un pic încolţit de opinia publică mondială.

În China, potrivit raportului privind acuzaţiile de recoltare de organe de la practicanţii Falun Gong, scris de David Kilgour şi David Matas în 2006, între anii 2000 şi 2006 au existat peste 44.000 de transplanturi de organe din surse necunoscute...

Problema este controlată prin cunoaşterea originii şi destinaţiei tuturor organelor. În China, nu ştim cât de multe organe sunt transplantate. Există ţări în care este clar că există un control şi ţări în care nu există niciun control. Dar cred că drumul spre normalizare este transparenţa, fără transparenţă este imposibil.