75% dintre creditorii privaţi ai Greciei s-au înscris în programul de anulare parţială a datoriei
Investitorii sunt din ce în ce mai optimişti că Grecia va reuşi să obţină anularea parţială a datoriei, după ce oficiali eleni au declarat că peste 75% dintre creditorii privaţi au fost de acord să ia parte la operaţiune.
Grecia avea nevoie ca cel puţin 75% din această categorie de creditori să accepte pierderile presupuse de plan, dar îşi propune să ajungă la 90%. Voluntarii trebuiau să se înscrie până joi seară.
"Sunt oprimist că va exista un acord în următoarele câteva ore", a declarat Charles Dallara, şeful grupului bancar care conduce discuţiile în acest dosar.
Până în prezent, grupul german de investiţii Munich Re şi băncile francez Societe Generale şi BNP Paribas, precum şi mai multe fonduri de pensii au anunţat că s-au înscris pe listă.
"Ritmul răspunsurilor este bun, proporţia creditorilor care s-au înscris voluntar este foarte mare", a declarat anterior un oficial din guvernul elen.
Principalele burse din Germania şi Franţa au încheiat ziua în creltere cu 2,5%, în timp ce indicele britanic FTSE100 s-a apreciat cu 1,2%.
Miercuri, Institutul Internaţional de Finanţe (IIF) a anunţat că mai puţin de 40% din creditorii privaţi ai Greciei au fost de acord să se implice în program.
Marţi seară, Ministerul elen de Finanţe anunţase că şase dintre cele mai mari bănci din ţară - National Bank of Greece, Eurobank, Alpha, Piraeus, Hellenic Postbank şi ATEbank - se vor înscrie pe listă.
Însă cinci fonduri mici de pensii, ce deţin obligaţiuni de circa 2 miliarde de euro, au avertizat că nu vor accepta propunerea.
Ministerul grec de Finanţe a subliniat că alternativa la anularea parţială a datoriei este intrarea în incapacitate de plată.
Detaliile planului de ştergere a 107 miliarde de dolari din datoriile Greciei au fost fixate în 21 februarie, la Bruxelles.
Planul permite reducerea datoriei suverane elene în schimbul unei micşorări a valorii nominale a titlurilor cu 53,5% şi pierderi reale pentru băncile care deţin obligaţiuni de peste 70% din valoarea iniţială.
Ministrul grec de finanţe Evangelos Venizelos a spus că operaţiunea în sine va avea loc în 12 martie.
Acordul este una dintre condiţiile unui al doilea pachet de salvare, în valoare de 130 de miliarde de euro, pe care UE şi FMI l-au promis Atenei.
În caz contrar, Grecia riscă să intre în incapacitate de plată în 20 martie, când expiră obligaţiuni în valoare de 14,5 miliarde de euro, pe care ţara trebuie să le achite.