5000 de greci au protestat paşnic la Salonic împotrivă unei exploatări aurifere
alte articole
În jur de 5000 de persoane au protestat sâmbătă, în linişte, în nordul Greciei, la Salonic faţă de un proiect de exploatare a unei mine de aur, de către societatea canadiană Eldorado Gold, proiect pe care noul guvern al lui Tsipras s-a angajat sa îl anuleze, informează AFP, preluată de hotnews.
"SOS, Nu extracţiei aurului", "Numeroase locuri de muncă vor dispărea", sunt câteva dintre mesajele afişate de manifestanţi, mare parte dintre ei veniţi de la Salonic din Halkidiki, aflat în apropiere, unde sunt situate majoritatea minelor.
Printre manifestanţi s-au numărat pescari, apicultori, agricultori, lucrători din turism, dar şi deputaţi din stânga radicală Syriza, aflată la putere, aceştia temându-se ca proiectul minier va afecta puternic, în mod negativ, regiunea agricolă şi turistică Halkidiki.
Noul guvern Syriza s-a angajat să revoce acest mare proiect controversat pentru exploatarea minei de la Skouries, acordat de fosta coaliţie de guvernare, formată de socialişti şi dreapta, companiei Eldorado Gold.
Proiectul exploatărilor de la Skouries a întâmpinat, încă de la început, rezistenţă din partea populaţiei, având loc regulat ciocniri cu forţele de ordine. Pe lângă distrugerea naturii, oamenii sunt îngrijoraţi şi de perspectiva epuizării şi poluării rezervelor de apă ca urmare a mineritului cu cianuri şi de efectele nocive asupra sănătăţii umane.
Spre deosebire de protestele din România împotriva exploatărilor de la Roşia Montană, care au fost complet paşnice şi nonpolitice, în Grecia protestele au luat, în 2014, o turnură violentă. Manifestanţii au atacat sedii de poliţie şi au avut loc ciocniri cu forţele de ordine, iar cauza lor a fost preluată de Syriza, formaţiunea de extremă stângă care a şi câştigat alegerile parlamentare în Grecia.
Compania Hellas Gold care va exploata mina din Skouries este deţinută de Eldorado Gold, canadienii care au şi 80% din Deva Gold SA, compania care a primit avizul de mediu pentru exploatarea aurului cu cianuri la Certej, judeţul Hunedoara.
Mai multe despre Skouries şi asemănările cu fenomenul Roşia Montană, puteţi citi aici
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.