2007 reloaded? Georgia şi Ucraina agreează o aderare la NATO în comun
Preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski (Serghei Supinski/AFP/Getty Images)
Noul preşedinte al Georgiei, Salome Zurabişvili, a făcut o vizită de două zile la începutul săptămânii trecute, în Ucraina, unde s-a întâlnit cu omologul său Volodimir Zelenski.
Zurabişvili a devenit cunoscută pentru prima dată atunci când a apărut ca parte a triumviratului care a preluat conducerea în Georgia, după aşa-numita Revoluţie a Trandafirilor, la sfârşitul anului 2003, în timpul căreia şeful statului în exerciţiu, Eduard Şevardnadze, a fost lăsat fără putere.
Colegii ei au fost Mikheil Şaakaşvili, care a devenit preşedinte, şi Zurab Zhvania, a cărui familie susţine că a fost asasinat în 2005.
Evenimentul respectiv a fost prototipul a ceea ce s-a numit mai târziu revoluţiile colorate; după Georgia a avut loc Revoluţia Portocalie din Ucraina în 2004, Revoluţia Lalelelor din Kârgâzstan şi Revoluţia Cedrului din Liban în 2005 şi o adevărată serie de alte evenimente - de succes sau nu - în Belarus, Moldova, Armenia, Maldive, Venezuela, Birmania, Iran etc.
La momentul respectiv, Şevardnadze l-a acuzat pe George Soros şi „ONG-urile” sale de finanţarea loviturii de stat în naţiunea controlată de Rusia. La scurt timp după ce Şaakaşvili şi aliaţii săi au venit la putere, Institutul de Societate Deschisă al lui Soros a colaborat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare pentru a crea un fond de consolidare pentru Georgia. Iniţiativa a fost anunţată la o conferinţă de presă comună cu Şaakaşvili, care era, la momentul respectiv, administratorul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare - împreună cu Soros - la Forumul Economic Mondial din acel an. Peste 5.000 de oficiali georgieni au fost plătiţi din fond.
Mai târziu în acelaşi an, în Ucraina a avut loc Revoluţia Portocalie şi un triumvirat similar, doi bărbaţi şi o femeie au preluat puterea. Acelaşi lucru s-a întâmplat în 2005 în Kârgâzstan.
Occidentul, în special NATO, a tratat întotdeauna cele două naţiuni riverane la Marea Neagră ca pe o "pereche". Blocul militar a creat o Comisie NATO-Georgia şi o Comisie NATO-Ucraina în 2008; fiecăreia i s-a acordat un program naţional anual în aceste formate.
Anul trecut, cele două ţări au fost printre primele care au devenit partenere de "oportunităţi îmbunătăţite" cu NATO.
Săptămâna aceasta, Zelenski a lăudat relaţiile strategice dintre cele două naţiuni, afirmând că au în comun un angajament de aderare la NATO şi Uniunea Europeană. El a adăugat că „sunt de acord cu dezvoltarea viitoare a Parteneriatului estic”. Acordul de asociere a generat manifestaţii de masă la Kiev, care au culminat cu debarcarea preşedintelui Viktor Ianukovici în 2014, şi la războiul sprijinit de Moscova în Donbass.
Parteneriatul estic, conceput iniţial de Polonia şi Suedia, are ca misiune absorbţia tuturor fostelor state sovietice europene şi caucaziene în Uniunea Europeană (şi NATO) - cu excepţia Rusiei.
Şeful statului ucrainean a vorbit şi despre întărirea integrării militare în Marea Neagră - bineînţeles împotriva Rusiei - în special în ceea ce priveşte navele ucrainene şi georgiene.
Preşedintele Zurabişvili a declarat că este dezamăgitor faptul că cele două naţiuni "au pierdut timp care ar fi trebuit folosit pentru aprofundarea relaţiilor", referindu-se la îngheţarea timp de doi ani a relaţiilor, după ce Zelenski l-a numit pe fostul preşedinte georgian Şaakaşvili (fugit din Georgia) preşedinte al Comitetului pentru reforma executivă din Ucraina. Aşa cum se întâmplă adesea în astfel de cazuri, Zurabişvili şi Şaakaşvili, deşi pe vremuri cooperau, au devenit de curând duşmani.
Zurabişvili, la fel ca omologul său ucrainean, a salutat un angajament comun faţă de NATO, UE şi dezlipirea de pe orbita Moscovei.
Georgia, la fel ca Ucraina care a pierdut Crimeea, prin anexare de către Moscova, şi care luptă să-şi păstreze suveranitatea asupra estului, are două republici separatiste - Abhazia şi Osetia de Sud - ambele sub tutela Moscovei.
Zelenski şi-a exprimat încrederea că Georgia va sprijini iniţiativa guvernamentală de a elibera Crimeea prin numirea unui reprezentant pentru summit-ul Platformei Crimeea din acest an.
Unii membri NATO nu sunt entuziasmaţi să aducă Georgia şi Ucraina în cadrul Alianţei şi să le ofere protecţie prin articolul 5. Acest lucru, în contextul „eliberării” zonelor din Donbass, Caucaz şi mai ales Crimeea, ar provoca în mod cert o confruntare militară cu Rusia.
