2000 tone de deşeuri periculoase descoperite pe Dunăre

Transport ilegal de deşeuri
Transport ilegal de deşeuri (Poliţia de Frontieră)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Calafat Port, alături de lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Dolj, au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui vapor, 1.980 de tone de deşeuri din materiale plastice şi reziduuri metalice contaminate cu substanţe periculoase. De asemenea, pe nava aflată sub pavilion românesc erau încărcate şi cabluri având conţinut de ulei, gudron sau alte substanţe toxice.

Potrivit Poliţiei de frontieră, bunurile descoperite la control nu îndeplineau condiţiile legale pentru a fi introduse în ţară,

Controlul a fost efectuat vineri, în jurul orei 15.30, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unei nave al cărei şef de echipaj era un cetăţean român în vârstă de 65 de ani.

În urma controlului s-a constatat faptul că în componenţa vaporului existau două barje, încărcate cu deşeuri metalice contaminate cu substanţe periculoase, cabluri având conţinut de ulei, gudron sau alte substanţe toxice, materiale plastice precum şi componente electrice.

Deşeurile, în cantitate totală de 1.977,687 kilograme, erau încărcate în Ungaria şi aveau ca destinaţie o societate din Turcia, relatează hotnews.

Autorităţile de resort nu au permis intrarea pe teritoriul României a deşeurilor sus-menţionate, întrucât pe timpul efectuării transferului este interzisă amestecarea acestora şi, totodată, pentru faptul că nu au putut face dovada unei gestionări corecte în ceea ce priveşte sănătatea oamenilor şi a mediului, a informat Poliţia de Frontieră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură