100 de ani de la ocuparea Bucureştiului în Primul Război Mondial. Suferinţele îndurate de populaţie

Se împlinesc 100 de ani (1916), de când, în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austo-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23 noiembrie/6 decembrie).

În vara lui 1916 România a intrat în Primul Război Mondial. Succesele iniţiale, precum ofensiva victorioasă a trupelor române din Transilvania, au fost urmate de o serie de înfrângeri (înfrângerea de la Turtucaia şi de atacurile austro-germane care au străpuns trecătorile Carpaţilor Meridionali) ducând la ocuparea Bucureştiului de către trupele Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria) la data de 23 noiembrie 1916.

Capitularea Bucureştiului, la 23 noiembrie/6 decembrie 1916, a fost un moment greu şi umilitor, perceput în modul cel mai dureros de către societatea românească.

Sosirea trupelor Puterilor Centrale a fost precedată de o serie de jafuri şi altercaţii, însă imediat, (a doua zi) feldmareşalul von Mackensen, comandantul tuturor trupelor, dă publicităţii un comunicat militar în care garantează viaţa şi avutul fiecărui locuitor în schimbul colaborării cu trupele de ocupaţie. Evident, promisiunea nu a fost respectată întrutotul.

În faţa pericolului iminent de ocupare a Capitalei, regele, armata, guvernul şi o parte a locuitorilor s-au retras la Iaşi, dar nici acolo situaţia nu a fost deloc uşoară. În Bucureşti mai rămân reprezentanţi ai corpului administrativ, dar şi politicieni de conjunctură pentru a menţine o brumă de autoritate.

După cum consemnează istoricul Constantin Bacalbaşa în volumul „Capitala sub ocupaţia duşmanului, 1916-1918”, deşi ocupaţia era sub comandă germană, multe dintre trupe erau balcanice, atât ca origine geografică, dar şi în ceea ce priveşte năravurile.

Sursele citate de istorici nu consemnează vreo acţiune germană de jaf propriu-zis (existau rechiziţiile, dar acestea se făceau cu documente, nu la adăpostul întunericului), însă în ceea ce-i priveşte pe turci şi pe bulgari lucrurile au stat cu totul altfel - aceştia au trecut la jaf şi violuri încă din primul moment.

Armata germană de ocupaţie a găsit în România abundenţă de hrană, produse de lux, mijloace de distracţie, ceea ce în ţara lor nu se mai găsea de cel puţin doi ani. În privinţa comportamentului ocupantului faţă de bucureşteni, germanii au păstrat un grad relativ onorabil, pe când bulgarii au fost cei mai recalcitranţi şi violenţi.

Siluiri ale fetelor, femeilor, chiar şi ale celor în vârstă, furturi, jafuri, ocuparea cafenelei Capşa, consum de alimente şi băuturi în schimbul unor bonuri de hârtie, furtul documentelor slave de la Academia Română, ale moaştelor Sf. Dumitru, patronul spiritual al oraşului (acestea din urmă au fost recuperate cu ajutorul Comandamentului german) au fost fapte ale corpului militar bulgăresc la Bucureşti în Primul Război Mondial.

Komandatura imperială a impus Primăriei Capitalei obligaţia de a aproviziona trupele şi au trecut la rechiziţionarea caselor, automobilelor, alimentelor etc. După o săptămână, prăvăliile erau goale.

Constantin Bacalbaşa a inventariat cel puţin 50 de ordonanţe militare prin care bucureştenilor li se raţionaliza sau confisca, după caz, toată agoniseala.

Mizeria şi sărăcia ajunseseră la maxim, nu mai existau alimente şi cărbuni. La începutul anului 1917, se introduc raţionalizări la principalele produse alimentare şi de consum casnic (gaz, electricitate, păcură ) cu excepţia clădirilor ocupate de germani. Raţia de pâine era de 400 gr. şi 200 gr. carne pe săptămâna de persoană.

Iar în mai puţin de o lună se reglementa consumul luminii electrice la 1 kw pe săptămână pentru fiecare persoană dintr-o familie (până atunci consumul mediu de familie era de 50-80kw). Se interzice iluminatul prăvăliilor după ora 19,00, iluminatul străzilor se reduce şi se suprimă tramvaiul electric.

Periodic aveau loc defilări ale trupelor Puterilor Centrale aflate în tranzit prin Bucureşti pentru a uza moralul populaţiei.

Au fost schimbate nume de edifici, restaurante şi hoteluri. Circulaţia birjelor sau a oricăror alte mijloace de transport a fost interzisă pentru localnici, excepţie făcând personalul militar al Puterilor Centrale. Bucureştenii se deplasau pe jos.

A fost introdus calendarul gregorian în locul celui iulian, iar ora a fost schimbată şi ea după ora Europei centrale.

La 30 decembrie 1916, la Bucureşti a sosit generalul Tülff von Tscheppe und Weidenbach, guvernatorul teritoriului ocupat din România cu planuri dinainte stabilite pentru exploatarea întregului potenţial economic al României.

Iarna anilor 1916-1917 şi 1917-1918 a fost deosebit de aspră, ceea ce a provocat locuitorilor (dar şi trupelor de ocupaţie) multe neajunsuri. În aceste împrejurări s-a făcut o severă rechiziţie de blănuri, saltele, plăpumi, perne, rufe, maşini de scris în tot oraşul pentru ocupanţi.

În timp ce nemţii tăiau arborii din Grădina Cişmigiu, iar vara cultivau varză roşie, românii puneau gardurile pe foc, în lipsa lemnului rechiziţionat pentru armata germană.

Au fost arestate personalităţi precum dr. C. Cantacuzino, I. Pillat, cumnaţii Brătienilor, Duca, prof. Constantin Rădulescu-Motru, Mina Minovici, dr. Obreja, arh. I. Berindei, avocatul Cancicov şi mulţi alţii. Sabina Cantacuzino, sora lui Brătianu şi Lia Brătianu, soţia lui Vintilă Brătianu, au obţinut, prin intermediul lui Tzigara-Samurcaş, care fusese numit Prefect al Poliţiei, să nu fie deportate la Tismana. Cele două doamne au fost "izolate" la Mănăstirea Pasărea.

Între timp, o dată cu desfăşurarea războiului a apărut o presantă nevoie de materiale de război, astfel că ocupanţii au ordonat, la 28 octombrie 1917, rechiziţionarea aramei şi a cuprului.

Turcii sunt cei care au devastat celebra moară a lui Assan, demontând şi transferând echipamentele nou-nouţe la Istanbul (potrivit istoricului Constantin Căzănişteanu). Tot turcii au furat clopotele de biserici (care erau din bronz), ca să nu mai vorbim despre miile de obiecte de artă dispărute în confuzia generală.

Înfrângerile suferite de armatele Puterilor Centrale pe fronturile din vest şi sud, în toamna anului 1918, au determinat Comandamentul german să semneze, la 29 octombrie/ 11 noiembrie 1918, un armistiţiu între Antanta şi Puterile Centrale şi, ca urmare, era obligat să îşi retragă forţele armate din toate teritoriile ocupate, inclusiv din România. Pe 12 noiembrie trupele germane au părăsit Capitala.

După o lipsă de 2 ani, în ziua de 1 decembrie 1918, tunurile anunţau, înca din zori, reîntoarcerea în Capitala României a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, în fruntea armatei române şi a aliaţilor noştri.