Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea

Imagini de la Revolutia din decembrie 1989, Bucuresti
Imagini de la Revolutia din decembrie 1989, Bucuresti (Robine-Simon / AFP / Getty Images)

Sub egida Fundaţiei Academia Civică şi a Societăţii de Cultură Macedo-Română, a apărut ediţia a treia, revizuită şi adăugită, a volumului ”Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea” de Constantin Ionaşcu. Trebuie precizat încă de la început că această carte este una excepţională, nu doar prin bogăţia documentaţiei, ci şi prin mesajul pe care-l transmite, atât celor care au cunoscut comunismul cât şi celor care nu l-au cunoscut.

Pentru elaborarea celei de-a treia ediţii, autorul a întreprins o amplă muncă de cercetare, pornind de la arhiva Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) Tulcea şi completând datele privitoare la judeţul Constanţa cu acelea din judeţul vecin. Astfel, abia de la această ediţie se poate vorbi de o imagine integrală a rezistenţei anticomuniste din Dobrogea, scop căruia Constantin Ionaşcu i-a dăruit ultimele decenii de viaţă. Moartea l-a surprins în noaptea de 14/15 noiembrie 2011, în momentul când lucrarea se îndrepta spre tipar.

După cum mărturiseşte însuşi autorul, în cuvântul înainte, această ediţie definitivă ”cuprinde însemnările unei munci de 30 de ani de cercetare şi trăire, despre trista epocă în care ţinutul Dobrogei s-a frământat”. Născut în Dobrogea, trăind acolo, unde a fost şi deţinut la Canal trei ani şi şase luni, Constantin Ionaşcu a trecut şi prin Jilava, Piteşti, Aiud, Gherla, unde a cunoscut mii de condamnaţi politic, valori ale societăţii, ţărani harnici, muncitori, intelectuali de frunte.

O populaţie harnică şi iubitoare, cosmopolită, oameni cu o bună înţelegere şi binevoitori între ei, aceasta era şi, poate că va mai fi, populaţia trăitoare între Dunăre şi Mare. Cu unii dintre cei cuprinşi în volum, autorul a fost şi a trăit împreună viaţa grea şi suferinţa impusă cu ură proletară, pentru ca ”duşmanul de clasă”, chiaburii şi intelectualii să fie distruşi în mod grosolan.

Cele relatate în volum sunt documente din arhive, din publicaţii, din declaraţii ale celor arestaţi şi condamnaţi. Nu sunt povestiri, sunt trăiri adevărate. ”Consider că trebuie să fie cunoscute de generaţia de azi şi de cele viitoare”, mai scrie Constantin Ionaşcu, şi adaugă: ”Deşi tirania a fost aşa de aspră, cei ce au trăit-o, cei ce s-au eliberat nu au spus-o celor de acasă, soţiei şi copiilor, fiindcă au semnat un act de eliberare în sensul că nu vor povesti unde şi cum au fost, sub ameninţarea că vor fi aduşi înapoi. Ura proletară a fost aşa de dură, că prin ea s-a dus la căderea comunismului. Comuniştii au pierdut prin ei înşişi, prin ura lor, prin dogma lor comunistă. 50 de ani de lipsă de iubire umană şi învrăjbire, de suferinţă şi sărăcie, de muncă forţată până la epuizare fizică au adus falimentul comunismului. Abolirea proprietăţii, societatea colectivă au dus la mimarea muncii, a producţiei. Unde sunt cei ce nu mai sunt? Mă plec cu pioşenie memoriei confraţilor căzuţi în iadul comunist, în cei 50 de ani. Acest popor vrednic şi iubitor ce a rezistat cu atâtea jertfe minţilor nemernice ce au creat sentimentul de nemuncă şi duşmănie se va reface, întorcându-se la iubirea aproapelui şi creativitate, va prospera şi va fi de frunte în Europa şi ţările civilizate, prin iubire şi iertare”.

Da, în timp ce va parcurge volumul, cititorul de bună credinţă se va îngrozi, cu certitudine, văzând ororile de care a fost în stare un regim dement; a fost într-adevăr un iad, şi este de mirare că nu doar Constantin Ionaşcu, ci mulţi alţii ca el, care i-au cunoscut ura şi mizeriile, îndeamnă la iertarea torţionarilor. ”Să nu ne răzbunaţi!”, au fost ultimele cuvinte ale celebrului om de cultură Mircea Vulcănescu, mort, după cumplite chinuri din partea gardienilor, la 28 octombrie 1952, la numai 48 de ani. Desigur, numai cei ce au trecut prin acel infern comunist au dreptul să ierte. Dacă pot!

După cum remarcă unul dintre prefaţatorii volumului ”Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea”, prof. univ. dr. Enache Puiu, acest studiu este ”o întreprindere de anvergură, care a presupus un impresionant de mare volum de muncă, depus de-a lungul mai multor ani, printr-o amplă investigaţie în mai multe arhive, muncă obişnuită de regulă nu pentru o singură persoană, ci pentru un colectiv şi chiar institut de cercetare”.

Într-adevăr, munca depusă pentru această masivă carte trebuie să fi fost uriaşă. În prima parte a lucrării, deosebit de preţioasă, se află strânse pentru prima oară la un loc şi date publicităţii copii ale sentinţelor pronunţate în simulacre de procese intentate opozanţilor comunismului din Dobrogea. Pronunţate în cele mai multe cazuri de Tribunalul Militar din Constanţa, dar şi de instanţe militare din alte judeţe, se dau acum relaţii complete despre numărul sentinţei şi data judecării procesului, componenţa completului de judecată, numărul inculpaţilor din lot, anul şi locul naşterii lor, domiciliul, data arestării, acuzele aduse, pedeapsa pronunţată, pentru fiecare, rezultatul recursurilor, locul de detenţie, data morţii pentru cei decedaţi, domiciliul după eliberare.

Tot prof. Enache Puiu remarcă alte două aspecte importante: unul priveşte iconografia care, odată cu chipul multora dintre cei condamnaţi, conţine unele fotografii rarisime, unice, necunoscute până acum, din dosarele existente în arhivele instituţiilor oprimante. E vorba de fotografiile făcute la Securitate, în care cei condamnaţi apar înarmaţi, având pistoale în mâini şi muniţie la picioare.

Este foarte important, totodată, faptul că se fac cunoscute aici, pentru prima oară, spre oprobiul public, măcar, dacă nu pentru altceva, numele celor care, spre ruşinea lor, dacă îi încearcă vreodată acest sentiment, au format completele de judecată, şi chiar ale unor securişti criminali ce au provocat moartea, prin schingiuirea, în momentele anchetelor, a unor arestaţi.

Din această carte mai aflăm şi despre formele diferite pe care le-a luat rezistenţa anticomunistă din Dobrogea, forme ce au mers de la lupta armată deschisă, ori intimidarea celor din organele represive, până la ascunderea vreme de ani de zile în gropi, poduri şi alte locuri secrete. Găsim astfel explicaţia că numeroşi tineri, condamnaţi la ani mulţi şi grei de închisoare şi-au îngropat tinereţea între zidurile penitenciarelor.

Acelaşi prefaţator,prof. Enache mai remarcă, printre altele, că ”împotrivirea a avut, de aceea, caracter de masă, ceea ce a dus, după cum arată lucrarea lui Constantin Ionaşcu, drept consecinţă, la o reprimare amplă şi dureroasă, de tip stalinist, condusă de unelte precum Nicolschi, Teohari Georgescu şi Al. Drăghici, reprimare răsfrântă în viaţa mai multor mii de dobrogeni din toate partidele, straturile sociale (ţărani, muncitori, funcţionari, profesori, învăţători, avocaţi, preoţi, ofiţeri), de toate vârstele şi naţionalităţile – români, turco-tătari, greci, armeni, lipoveni. Parte a luptei generale a populaţiei României împotriva dictaturii roşii, opoziţia hotărâtă a dobrogenilor la fenomenul de bolşevizare s-a înscris, ne dăm seama, prin numărul mare al jertfelor, în imediata apropiere a rezistenţei celor din munţii Făgăraş, din Banat, Vrancea, Argeş, Apuseni”.

Şi când te gândeşti că se mai găsesc istorici (?!) care să afirme că mişcarea de rezistenţă românească anticomunistă, de altfel singura de tip armat din Estul Europei, n-a prea avut cine ştie ce importanţă, nu poţi să nu te întrebi, mai ales după ce citeşti o carte ca a lui Constantin Ionaşcu, ce vor de fapt aceşti istorici, cine i-a învăţat şi plătit să ponegrească eroii noştri; vor cumva să ne întoarcem la comunism?

”Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea” şi alte cărţi de acest fel îndeamnă nu doar la cultul eroilor, ci şi la o aspră luciditate. Da, mai există câteva state comuniste în lume, de unde sosesc informaţii despre crunta represiune de acolo, dar, aşa cum s-a întâmplat cu Estul Europei, inclusiv cu Uniunea Sovietică, se va întâmpla cu certitudine şi pe alte meleaguri mai exotice.

Cei care vor avea acces la lucrarea lui Constantin Ionaşcu vor putea citi şi ”Directivele de bază ale NKVD pentru ţările din orbita sovietică”, documentul original fiind emis la Moscova, la 2 iunie 1947. La punctul 40 al acestor sinistre directive scrie negru pe alb: ”Trebuie ca reprezentanţii opoziţiei să fie închişi. Se va încerca prin toate mijloacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanii de denigrare, înainte ca ei să se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa-numite întâmplări neprevăzute sau închişi sub acuzaţie de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ţinute sub acuzaţia de înaltă trădare”.

Este cât se poate de clar că, dacă s-au găsit naivi care să creadă în ”viitorul luminos al omenirii” sau păcălici care condamnau ”întinarea nobilelor idealuri ale comunismului”, tartorii care au impus acest odios regim ştiau foarte bine ce vor, robotind cu toată ura în acest sens.

În fine, cu privire la ediţia a treia a volumului ”Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea”, trebuie menţionate şi vrednicele doamne care s-au îngrijit de editare, Virginia Ion şi Angela Bîlcea, precum şi dna Gloria Precup, care s-a ocupat de tehnoredactare. Fotografiile reproduse în carte provin din Arhivele SRI Constanţa, AFDPR Constanţa, AFDPR Tulcea, precum şi din arhivele dlui Dumitru Carastoian şi ale lui Constantin Ionaşcu.

Cel care semnează prefaţa acestei ediţii, eminentul om de cultură Ion Caramitru, scrie printre altele: ”În această carte ca o icoană veţi întâlni chipurile chinuite ale martirilor neamului nostru, ale celor care n-au putut accepta umilinţa şi teroarea”.

Apoi, în postfaţă, cunoscutul scriitor Romulus Rusan, îi aduce un meritat omagiu autorului-erou: ”Regretatul Constantin Ionaşcu (n. 19 noiembrie 1924 în comuna Vlad Ţepeş) face parte din această societate aleasă a căutătorilor de adevăr. Smuls de pe băncile şcolii de arestarea din 1948 ca participant la mişcarea de rezistenţă, a fost condamnat la şase ani închisoare în procesul Pop-Bujoiu, iar după executarea pedepsei a muncit decenii la rând ca tehnician şi funcţionar, accesul la şcoli înalte fiindu-i blocat la apartenenţa la Partidul Naţional Ţărănesc şi de cazierul de deţinut politic. O căsnicie fericită şi prietenia cu foştii colegi de partid şi detenţie l-au definit ca pe unul dintre oamenii cei mai iubiţi şi mai demni de încredere în mediile anticomuniste din Constanţa şi Dobrogea, unde şi-a petrecut aproape întreaga viaţă, mai puţin cei patru ani în care Corneliu Coposu l-a mobilizat la Bucureşti, ca secretar al PNŢCD”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură