Cum faci praf un "pol de stabilitate". Doo vorbe despre Haosul care ne învăluie pe toţi

Jocuri de artificii la protestele împotriva guvernului, 1 februarie 2017
Jocuri de artificii la protestele împotriva guvernului, 1 februarie 2017 (Epoch Times România)

De vreo 6 luni, drept comentariu la prăpădul geopolitic uşor observabil prin zona noastră, aud vehiculându-se ideea că România este un pol de stabilitate. Primesc de fiecare dată aceleaşi explicaţii - că la urma urmei în România nu sare nimeni cu bocancii pe presă, ca în Turcia, că bazele NATO nu sunt sechestrate şi că avertizorii noştri nu sunt împuşcaţi ca în Rusia.

De fiecare dată, pe de-o parte afirmaţia mă bucură, îmi dădea un sentiment de veselie, amestecată cu un iz de mândrie – uite, noi românii, după toate chinurile îndurate în istorie, facem treabă bună, ne-o mai fi venit şi nouă apă la moară etc…. Pe de altă parte fiori reci abia sesizabili, inexplicabili, se hârjoneau de fiecare dată pe spinarea mea. Mă întrebam cum am ajuns noi să fim pol de stabilitate? La urma urmei România este la fel de confuză, corupţia la fel de mare, clasa politică la fel de neruşinată. Sau mai. Din ce să îşi tragă seva stabilitatea? Din apatie?

Dacă până acum inima îmi dădea ghes să mă mint frumos, Famiglia a cuvântat, iar şoapta ei a ajuns la mine sub forma unei găleţi pline cu apă rece ca gheaţa.

Polul de stabilitate era doar liniştea dinaintea furtunii. Era fals. Aşa cum false sunt Justiţia noastră, libertatea noastră, democraţia noastră, capitalismul nostru, bogătaşii noştri...

De un an de zile eram pe morfină – în cazul nostru ea s-a numit guvernul Cioloş. Nu putea rezolva boala, dar era plăcută şi ne permitea să visăm frumos. Reversul? Odată ce efectul ei a trecut, realitatea ne-a zâmbit din nou, chiar mai sinistru.

A fost de-ajuns un guvern care să facă gesturi incredibile, la vedere, pentru a arunca România de pe harta Europei în câteva zile. De ce aşa uşor? Pentru că democraţia, la noi, este doar o scroafă rujată. Pare frumuşică, dar dacă deschide gura, te ia groaza - iar acum duhoarea ne-a umplut iarăşi plămânii.

Ce-i de făcut? Putem încă pleca din ţară, deşi fuga nu este niciodată o soluţie.

Cum instituţiile statului sunt controlate de aceiaşi actori care au produs tot acest dezastru, drept urmare lumea a gândit că singurul lucru rămas celor care vor să se opună nebuniei care va urma este protestul individual.

Deşi nu este deloc singura formă posibilă, acum protestul se face direct, în stradă. Dar demonstraţiile de stradă sunt uşor de aruncat în derizoriu. Scandalul de miercuri declanşat de două galerii era pe cât de previzibil, pe atât de banal. M-am plimbat prin mulţime şi mi s-a ridicat părul în cap ce-am văzut. Apoi am stat 4 ore în spatele cordoanelor de jandarmi, cocoţat pe un stâlp, pentru a observa "desfăşurătorul". S-au aruncat petarde timp de 2 ore, fără ca jandarmii să schiţeze vreun gest de scoatere a huliganilor din mulţime.

Singura şansă pentru ca protestele de stradă să poată schimba ceva în ţara asta ar fi ca ele să învingă Sistemul la anduranţă. Să continue paşnic şi neabătut, indiferent ce, şi ca participanţii să se responsabilizeze civic şi să scoată “elementele huliganice” din sânul mulţimii. Şi din mentalul fiecăruia.

Dacă protestele mor, instituţional în România nu s-a rezolvat niciodată nimic, în ultimii 26 de ani. Nu văd de ce ar fi altfel acum. Iar lovitura dată României de guvernul Grindeanu pare suficient de masivă pentru ca România să intre repejor în comă. Cu atât mai mult cu cât contextul geopolitic internaţional începe să fie oribil.

Oricine este la curent cu evenimentele vizibile sau subterane care au loc pe mica dar înghesuita noastră planetă în ultimii 5 ani, ştie că în interiorul marilor puteri se dă un război, în surdină, în spatele uşilor închise. Recent conflictul a devenit vizibil.

Preşedintele Xi Jinping schimbă fundamental lucrurile în China. Brexitul şi Rusia fac acelaşi lucru cu Uniunea Europeană, cei din spatele lui Trump întorc pe dos SUA. Orientul a fost şi el întors pe dos din 2010, şi lucrurile nici măcar nu s-au terminat. Rusia nu stă nici ea pe roze, semne mai există că în ciuda tăcerii Kremlinului - un şofer al lui Putin a fost asasinat în vară, de săptămânile trecute directori FSB sunt anchetaţi.

Eu nu vorbesc aici despre un alt Război Rece, sau despre competiţia dintre marile puteri economice. Conflictul actual are cu totul alte baze. Este agentul care macină - şi ameninţă - ordinea existentă.

Deşi evenimentele pe care le produce sunt dintre cele mai diverse, tema subterană este comună şi va fi tot mai vizibilă pe măsură ce procesul avansează: lumea, bântuită de neo liberalism, confuzie morală, corectitudine politică, relativism etic şi de liota de marote prosteşti împinse în mentalul colectiv de şcoala de la Frankfurt - şi implicit de comunism – începe să fie întoarsă pe dos. Bucăţi mari din structurile de comandă cad de sus, producând victime pe asfalt. Sunt apoi dezmembrate şi aruncate la fier vechi.

Vârful de lance al acestui proces - personaje cvasi-necunoscute. Forţa care-i împinge şi îi propulsează pe scena evenimentelor este şi ea pe cât de necunoscută pe atât de greu de stăvilit.

Procesul avansează - în ciuda oricărei logici umane – iar asta îi nelinişteşte şi mai rău pe cei vizaţi - actualele elite. Comunismul/neo liberalismul în mod special sunt ţinta, iar produsele lor secundare – mafiile coagulate pe structuri comunistoide, ideologiile bazate pe false doctrine etc. sunt şi ele pe radarul istoriei. După 26 de ani de patronaj al mocirlei româneşti, m-aş hazarda să afirm că statul român, aşa cum se prezintă astăzi, este şi el vizat de Istorie.

Mai interesant este că evenimentele prin care Occidentul va trece în următorii ani au fost deja parcurse de China lui Xi Jinping – deşi manifestările, amploarea, detaliile, actorii, etc. acolo sunt uneori complet diferiţi de cei din Occident (acesta este şi motivul pentru care, deşi servim publicul român, la Epoch Times România dăm atâta importanţă Chinei în ştirile noastre internaţionale).

Închei într-o notă până la urmă pozitivă: indiferent care este parcursul acestui proces, rezultatul va fi acelaşi: o societate complet nouă, renăscută asemeni Păsării Phoenix - din propria cenuşă.

Dar până atunci vom trece prin foc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii