Trump trimite în China un “vechi prieten” al lui Xi Jinping. Dinamica cu Beijingul, aparent paradoxală

Când s-a întâlnit pentru prima dată cu Xi Jinping în 1985, Terry Branstad era guvernator al statului Iowa. Pe vremea respectivă Xi Jinping era un oficial în sectorul agricol în nordul Chinei aflat într-un exchange în SUA. Timp de două săptămâni, Xi Jinping a stat cu o familie în oraşul Muscatine, o experienţă pe care şi-a amintit-o cu plăcere când a vizitat Iowa şi pe guvernatorul Branstad în 2012, în calitate de vicepreşedinte al Chinei.

Xi Jinping, acum lider al Chinei comuniste, îl va găzdui în curând pe Branstad în Beijing.

Preşedintele-ales Donald Trump l-a ales pe Branstad, în vârstă de 70 de ani, pentru postul de ambasador al SUA în China. Numirea acestuia, un guvernator la al şaselea mandat, care a menţinut o relaţie cordială îndelungată cu Xi Jinping, s-ar putea dovedi esenţială atât pentru administraţia Trump cât şi pentru Xi Jinping în lunile următoare.

În cadrul unei conferinţe de presă în 7 decembrie, în legătură cu numirea guvernatorului din Iowa, Lu Kang, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a apreciat faptul că Branstad va juca “un rol mai mare în dezvoltarea relaţiilor China-SUA”.

Branstad este un “prieten vechi al poporului chinez”, a declarat Lu Kang. Sentimentul ar putea fi reciproc: Branstad a condus patru delegaţii pentru comerţ în China în ultimii şase ani şi menţine relaţii bune cu Xi Jinping, pe care l-a numit un “prieten vechi” atunci când acesta a vizitat Iowa în februarie 2012.

Alegerea lui Branstad pentru cea mai importantă poziţie diplomatică în relaţia cu China sugerează faptul că preşedintele ales este înclinat să menţină deschise canalele de negociere cu preşedintele Xi Jinping, în loc să adopte o atitudine complet confruntaţională, după s-ar aştepta analiştii care ar judeca după postările lui Trump de pe reţelele sociale, după propunerile de politici comerciale şi după convorbirea avută cu preşedintele Tsai Ing-wen.

Pe Twitter, Trump a acuzat regimul comunist chinez de manipulare a monedei, yuanul, iar într-un ziar a susţinut că nu va tolera furturile cibernetice comise de regimul chinez împotriva secretelor comerciale ale SUA. În timpul campaniei prezidenţiale, Trump a mai susţinut că plănuieşte să impună penalităţi asupra produselor chineze care ajung pe pieţele americane, pe motivul subvenţionării ascunse de care se face vinovat regimul chinez, prin devalorizarea intenţionată a yuanului.

Recentul apel telefonic iniţiat de preşedinta taiwaneză pentru a-l felicita pe Trump pentru victorie, a zdruncinat şi el în mod serios linia adoptată de Henry Kissinger şi urmată de Washington, care a rupt relaţiile diplomatice cu Taiwanul şi a recunoscut insula ca parte a Republicii Populare Chineze, în 1979.

Mai semnificativ, numirea lui Branstad are loc într-un moment al unei posibile schimbări majore în China.

De când a preluat puterea în 2012, Xi Jinping a impus o tranziţie politică în regimul chinez. Timp de 13 ani (1989-2002), Jiang Zemin a fost lider al Partidului Comunist Chinez şi pentru alţi 10 ani a fost liderul de facto al Chinei. Jiang Zemin a influenţat masiv diversele aspecte ale conducerii Partidului Comunist prin aliaţii săi din Comitetul Permanent al Biroului Politic, cel mai puternic organism decizional al regimului.

În ultimii patru ani, Xi Jinping a folosit o campanie aşa-zis de anti-corupţie pentru a elimina facţiunea lui Jiang Zemin şi pe susţinătorii acestuia. Mulţi oficiali chinezi l-au susţinut pe Jiang Zemin deoarece acesta le-a permis să comită abuzuri nesfârşite şi să acumuleze imense averi ilicite şi funcţii.

Dar cum Xi Jinping a avut probleme cu grupul de duri din Partidul Comunist Chinez odată ce a ajuns la putere, lucrurile au trebuit să se schimbe. În China a început un război în culise, pe viaţă şi pe moarte, în sânul Partidului, care este câştigat de actualul lider comunist. Acum Xi Jinping pare să deţină avantajul asupra bandei din Shanghai - fosta gardă de susţinători ai lui Jiang Zemin, după cum reiese din retorica regimului care l-a numit pe Xi Jinping lider “central” al Partidului Comunist în luna octombrie.

În aceste condiţii, mesajele lui Trump către China sunt confuze, paradoxale, poate greu de înţeles la suprafaţă. Trump are şansa să discute cu un lider chinez ce deţine o influenţă reală, nu cu o păpuşă a bandei de la Shanghai cum era predecesorul lui Xi Jinping, Hu Jintao. Iar, din câte se poate observa, Trump o ştie.

Xi Jinping a subliniat deseori nevoia unei birocraţii disciplinate şi cumpătate (exact opusul guvernului chinez actual) şi devine tot mai vocal în privinţa promovării virtuţilor culturii tradiţionale chineze. Xi Jinping ştie că regimul comunist nu mai poate continua în acelaşi fel - bazat pe teroare în masă şi crime nesfârşite. La sfârşitul lui 2013, Xi Jinping a abolit - măcar oficial - sistemul de lagăre de muncă forţată, în care erau închişi în orice moment, din 1999 încoace, câteva milioane de practicanţi Falun Gong.

Pe cei doi lideri îi uneşte faptul că sunt reformatori care înţeleg cangrena sistemului actual, dar şi adversităţile pe care le au de înfruntat dacă vor să aducă schimbare. Gestul lui Trump faţă de Xi Jinping are implicaţii mult mai adânci decât un simplu gest de bunăvoinţă. Consilierii lui Trump sunt oameni care cunosc realităţile Chinei foarte bine, iar trimiterea lui Branstad la Beijing creează o punte de legătură între doi oameni pe umerii cărora stau schimbări istorice.