Ce anunţam de aproape zece ani: fostul dictator chinez Jiang Zemin plasat “sub control”. Legături cu explozia din Tianjin

Liderul comunist al momentului, Xi Jinping (D) şi un predecesor al său, Jiang Zemin (S), în Beijing 30 septembrie 2014.
Liderul comunist al momentului, Xi Jinping (D) şi un predecesor al său, Jiang Zemin (S), în Beijing 30 septembrie 2014. (Feng Li/Getty Images)

Liderul Partidului Comunist Chinez (PCC), Xi Jinping, a făcut prima sa mişcare semnificativă împotriva fostului şef al Partidului şi a principalului său rival politic, Jiang Zemin, potrivit unei surse apropiate de conducerea regimului comunist.

Sursa a declarat că Jiang şi cei doi fii ai săi au fost “plasaţi sub control”, ceea ce înseamnă că libertatea lor de mişcare a fost restricţionată sever.

Sursa, care a comunicat cu Lin Feng, redactor şef al ediţiei chineze a ziarului Epoch Times, a declarat că măsura a fost luată în 15 august.

Lui Zeng Qinghong, fost consilier apropiat al lui Jiang, i-a fost de asemenea restricţionată libertatea de mişcare, conform sursei.

De la instalarea sa la putere, actualul preşedinte chinez, Xi Jinping, duce o campanie împotriva acoliţilor fostului lider comunist chinez, Jiang Zemin. Sub pretextul desfăşurării unei campanii anti-corupţie, lideri proeminenţi precum Bo Xilai - un magnat al oraşului Chongqing - şi Zhou Yongkang - fostul ţar al securităţii chineze - aparţinând grupului numit banda de la Shanghai - au fost condamnaţi şi închişi.

Epoch Times consideră că sursa este de încredere datorită identităţii sale şi a accesului pe care îl are la informaţii legate de situaţia la vârful Partidului. Lin Feng consideră că scopul acestor dezvăluiri, în acest moment, este acela de a transmite un semnal susţinătorilor lui Jiang care acţionează în noul regim, respectiv “de a-i pregăti pentru momentul în care Xi îl va aresta oficial pe Jiang”.

“Liderii au procedat în acelaşi mod înainte de a-i înlătura pe Zhou Yongkang şi pe alţi oficiali, crescând presiunea asupra lor”, a declarat Lin, făcând referire la cazul fostului ţar al securităţii chineze, care, deşi părea de neatins, acum este condamnat la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat de fraude de 14 miliarde de USD.

Epoch Times a anunţat cu ani în urmă că fosta clică de lideri comunişti, care a condus China anilor '90, aşa numita bandă de la Shanghai, va ajunge în puşcărie sub domnia lui Xi Jinping.

Jiang Zemin a fost liderul PCC în perioada 1989 – 2002, însă, călcând tradiţia stabilită de Deng Xiaoping, după ce a cedat oficial puterea noului lider comunist, a rămas în fruntea armatei încă doi ani, până în 2004, renunţând la toate funcţiile sale militare doar în 2005. În timpul mandatului său şi pe timpul perioadei în care îşi pregătea retragerea, Jiang a instalat mai mulţi aliaţi în posturi cheie, o parte dintre aceştia administrându-şi propriile feude, liberi de orice constrângere din partea conducerii centrale.

Această structură paralelă de putere a inclus aparatul securităţii de stat, la conducerea căruia s-au aflat Luo Gan şi apoi Zhou Yongkang, Ţarul care a transformat Comitetul Politic şi Legislativ într-un colos cu un buget anual de 120 miliarde de dolari, mai mare decât cel al armatei; mai mult, această structură a inclus şi părţi ale forţelor militare, sistemul legislativ şi al închisorilor şi lagărelor de muncă.

Toate aceste măsuri au asigurat continuarea politicilor cheie ale lui Jiang Zemin, mai ales cruciada inumană pornită de acesta împotriva practicii spirituale chineze Falun Gong, ai cărei aderenţi sunt torturaţi şi jefuiţi de organe, pe viu, pentru profit.

O mare parte din campania de curăţare a PCC, lansată în urmă cu doi ani şi jumătate de actualul preşedinte Xi Jinping, s-a concentrat pe desfiinţarea completă a acestei reţele politice şi pe înlăturarea treptată a celor implantaţi de regimul lui Jiang Zemin.

Campania a fost însoţită de scurgeri de informaţii oportune în presă şi de rapoarte şi remarci tentante din partea oficialilor chinezi, care au oferit indicii cu privire la conspiraţiile politice de amploare ce au ajuns până la nivelul de vârf al conducerii regimului.

În cercurile politice din China s-a ştiut de mult timp că Jiang Zemin este păpuşarul din spatele maşinaţiunilor politice pe care a căutat Xi Jinping să le desfiinţeze, dar atacul împotriva lui Jiang Zemin nu s-a conturat decât după publicarea în 10 august 2015 a unui editorial în Cotidianul Poporului, oficiosul Partidului Comunist Chinez. Ziarul a publicat critici usturătoare la adresa unor "foşti lideri comunişti chinezi" care interferează cu treburile succesorilor lor, împiedicându-i să “îşi suflece mânecile şi să facă o treabă bună.” De asemenea, articolul respectiv i-a vizat pe liderii care, “fiind nefericiţi din cauza retragerii lor... fac tot ce pot pentru a-şi prelungi puterea”.

Comentatorii politici chinezi au considerat editorialul drept un afront direct la adresa lui Jiang Zemin. “Pentru cei care au ochi să vadă, este clar ca lumina zilei că acest articol este o critică la adresa lui Jiang Zemin, chiar dacă nu este dat numele acestuia”, a scris Hu Ping, un analist politic veteran care locuieşte în exil în New York, într-un comentariu pe website-ul Radio Free Asia.

Sursa a mai declarat pentru Epoch Times: “Iniţial, Xi Jinping a dorit să-l aresteze pe Jiang în primăvară, iar restul anului să fie folosit de Xi pentru rezolvarea problemelor economice ... iniţial n-a dorit să facă acest pas atât de devreme.”

Nu este clar dacă plasarea sub control a lui Jiang va echivala cu dispariţia imediată a acestuia de pe scena publică, ţinând cont de faptul că în mai multe cazuri, oficialilor de rang înalt care urmau să fie înlăturaţi, li s-a permis să apară pentru scurt timp în public, chiar şi după ce se raporta că sunt investigaţi sau supuşi procedurilor disciplinare interne de Partid.

Legături cu exploziile din Tianjin

Sursa a adăugat: “După incidentul din Tianjin, Xi Jinping n-a mai putut dormi două nopţi”. Conform surselor, Xi Jinping consideră că Jiang Zemin este în spatele celor două explozii masive – una dintre ele având echivalentul a 21 de tone de TNT – care au distrus în 12 august un depozit în oraşul-port Tianjin.

Cauza masivelor explozii este necunoscută, conform autorităţilor. Craterul lăsat în urmă de explozii este imens, mii de maşini au fost carbonizate iar copacii din zonă au fost transformaţi în praf. Chiar şi geamurile clădirilor situate la o distanţă de 1,6 km au fost sparte de forţa exploziilor.

La o săptămână după explozie, numărul oficial al morţilor a ajuns la cel puţin 116 iar localnicii au raportat ploi toxice şi peşti morţi care ajung la mal. Oficialii chinezi au declarat că aproximativ 40 de tipuri de substanţe chimice şi 700 de tone de cianură de sodiu, care poate fi fatală, se aflau în depozit în momentul exploziei.

Teoria că exploziile au fost oarecum deliberate a fost circulată intens de mass media chineză din străinătate la scurt timp după incident.

Un website de ştiri asociat cu Boxun şi administrat din Carolina de Nord, a citat o sursă exclusivă când a raportat că “explozia a fost declanşată de un vehicul încărcat cu explozibili ... camionul a fost parcat cu atenţie lângă depozit, în locaţia cea mai apropiată de materialele inflamabile. Oamenii au plecat rapid şi după aproximativ 15 minute a avut loc explozia, care a declanşat un lanţ de alte explozii.”

Mai multe articole publicate de Boxun şi alte ziare din Hong Kong au făcut o asociere între explozii şi Jiang Zemin.

Conform analiştilor chinezi, este un fapt cunoscut că oamenii lui Jiang servesc deseori ştiri şi zvonuri organizaţiilor media din străinătate, adăugând că, dacă Jiang Zemin ar fi fost cumva în spatele exploziilor, acesta ar fi dorit ca problema să fie mediatizată.

“Mesajul ar părea să fie acela că "putem crea haos", a declarat Lin Feng. Banda de la Shanghai este învinuită deseori de instabilitatea socială şi acest lucru ar crea condiţii potrivite pentru limitarea puterii lui Xi Jinping în interiorul Partidului, unde amploarea şi severitatea campaniei anticorupţie desfăşurată de preşedintele chinez a inspirat un puternic resentiment.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe