Rusia aruncă în joc aşii. Kissinger ia partea Moscovei într-un interviu cu Spiegel

Henry Kissinger la Woodrow Wilson Center, Washington, la o conferinţă despre creşterea puterii militare a Chinei, octombrie 2012
Henry Kissinger la Woodrow Wilson Center, Washington, la o conferinţă despre creşterea puterii militare a Chinei, octombrie 2012 (Alex Wong/Getty Images)

De curând Henry Kissinger, omul care a influenţat istoria de după război mai mult decât oricine altcineva, a dat un interviu în Der Spiegel, în care sublinia că este nevoie urgentă de o nouă ordine mondială, dar că realizarea acestui proiect va fi lungă şi complicată.

"Nu există reguli universal acceptate" afirmă Kissinger. "Există punctul de vedere chinez, cel islamic, cel vestic şi, într-o oarecare măsură, cel rus. Iar acestea nu sunt întotdeauna compatibile".

Kissinger este, fără îndoială, un mare strateg, deşi scopurile ultime ale strategiei sale au fost deseori puse sub semnul întrebării de către analişti. Fraza de mai sus, deşi pare o banalitate, are darul de a distruge valori şi principii, cu ajutorul relativizării. Odată plantată ca bază de plecare a discuţiei, justifică minunat doza de realpolitik servită imediat.

"Europa şi America nu înţeleg impactul acestor evenimente, începând cu negocierile relaţiilor economice ale Ucrainei cu Uniunea Europeană şi continuând cu demonstraţiile din Kiev". „Toate acestea”, consideră eminenţa cenuşie a multor administraţii americane, "precum şi impactul lor, ar fi trebuit să devină subiectul unui dialog cu Rusia".

"În Occident nimeni nu a oferit un program concret de a restaura Crimeea (...) şi nimeni nu este dornic să lupte pentru estul Ucrainei".

În opinia sa, introducerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei ar fi o greşeală.

"Trebuie să ţinem minte că Rusia este o parte importantă a sistemului internaţional, astfel că este folositoare în rezolvarea multor crize diverse, de exemplu în cea a proliferării nucleare a Iranului şi Siriei ".

Cu cinismul care-l caracterizează, Kissinger mai sfătuieşte Ucraina să nu spere că va deveni membră NATO în viitorul apropiat, deoarece Alianţa nu va vota niciodată unanim în favoarea includerii Ucrainei.

Poziţia brutală a lui Kissinger, şi, de asemenea, apropierea faţă de Moscova şi de regimurile comuniste a fostului om de stat n-ar trebui să mire pe nimeni. Kissinger a fost şi rămâne subiectul mai multor scandaluri majore.

Este cel care l-a împiedicat pe Soljeniţîn să se apropie de Casa Albă. Este cel care a inventat scuze dintre cele mai halucinante pentru masacrul din Piaţa Tienanmen, comis de comuniştii chinezi. Este cel care a reuşit (împreună cu premierul canadian Pierre Trudeau) să dea Chinei comuniste un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU, după un bizar turneu ocult prin ţara asiatică.

Tot Kissinger este cel care a negociat cu Vietkong-ul atât din partea SUA, cât şi – incredibil pentru perioada respectivă – din partea Rusiei. De fapt există voci care afirmă că fostul om de stat este arhitectul bombardamentelor din Hanoi, efectuate în ziua de Crăciun a anului 1972, unii analişti cerând chiar judecarea sa pentru crime de război. Asta nu l-a împiedicat să primească premiul Nobel pentru Pace în 1973, tocmai pentru negocierea terminării războiului cu Vietnam-ul – făcută de altfel în condiţii extrem de dezavantajoase pentru SUA.

Dacă n-ar fi destul, la adresa respectatului Kissinger au existat chiar bănuieli că ar lucra în cadrul KGB.

Acuzaţiile îl implică pe celebrul colonel Michal Goleniewski, care lucra pentru serviciul de spionaj polonez. Acesta a început să lucreze împotriva Blocului Comunist trimiţând aliaţilor occidentali informaţii despre mai mulţi spioni sovietici de vârf. După cum era de aşteptat, la scurt timp după, Goleniewski a trebuit să se refugieze, în Vest ocazie cu care a înmânat Occidentalilor o listă a unor spioni sovietici de top implantaţi în diverse poziţii cheie. Informaţiile se pare că au totalizat un dosar ultrasecret de 5 mii de pagini, despre operaţiunile de spionaj ale URSS.

Un an mai târziu Goleniewski ajungea în SUA, unde cerea să-l vadă pe preşedintele Kennedy, pe motiv că are informaţii despre un super-spion la vârful administraţiei americane. Întâlnirea nu s-a mai produs, ofiţerul polonez întâlnindu-se doar cu şeful CIA căruia i-a şoptit numele lui Kissinger. Dar Kissinger era la vremea aceea „too big to fail”, iar istoria s-a scris cum s-a scris. Strâmb.

Morţii cu morţii, vii cu vii, am putea spune, dacă stafiile trecutului n-ar avea enervantul obicei de a ne bântui viitorul.

Revenind la Ucraina, atât interviul lui Kissinger cât şi publicaţia aleasă nu sunt întâmplătoare. Greşeala jucătorilor de talia lui Kissinger, este, de cele mai multe ori, că uită să lase un mic loc Providenţei, astfel că după un timp devine neclar dacă jucătorii joacă şahul, sau şahul pe ei. Indiferent cât de abili, orbiţi de stratageme, prinşi în plasa propriului loc joc, ajung mereu în primejdie atunci când uită să respecte Unitatea în diversitate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii