Ziua 276. "Statul ăsta vrea ca tu să mori pe patul de spital şi cel care ţi-a furat tratamentul să nu fie tras la răspundere!"
alte articole
România a ajuns un stat mafiot, un stat care-şi fură şi-şi batjocoreşte cetăţeanul, susţin protestatarii, reveniţi pentru a 276-a seară consecutiv lângă Guvern.
Indignaţi că Parlamentul se pregăteşte să reînvie OUG 13, protestatarii le transmit românilor că este timpul să se trezească deoarece condus de infractori, statul atentează la însăşi libertatea şi viaţa lor. Căci Corupţia cu adevărat ucide, aşa cum a arătat-o Colectiv şi cum o arată, prea des, dramele prin care trec cetăţenii României: tavane care cad în şcoli, oameni ieşiţi bolnavi din spitale pline de bacterii etc.
"România asta a noastră, pentru care tragem cu toţii, este deturnată de mafioţi. Statul ăsta care îţi ia pâinea de la gură, îţi ia medicamentele de care ai nevoie, te ţine la ghişee şi te suprataxează este acum condus de mafioţi şi condamnaţi penali. Noi plătim tot. Probabil nu simţi revoltă decât când atunci când te loveşti direct de stat, dar îţi spun, române, că în formula actuală statul nu este un stat pentru români, pentru noi. Este un stat mafiot care ne fură pe toţi.
Urmează bătălia finală în Parlament. Vor să legifereze din nou hoţia, de data asta în Parlament. Statul este acum cel care vrea să îţi ia libertatea prin lege, vrea să te poată fura legal, statul ăsta pe care îl plătim cu toţii te vrea legat, umil, fără voce. Vrea să poată fura tot de la tine şi tu să nu poţi face nimic. Statul ăsta vrea ca tu să mori pe patul de spital şi să nu fie tras la răspundere cel care ţi-a furat tratamentul. Statul ăsta vrea ca să îţi moară copilul în şcoală şi să nu poţi trage pe nimeni la răspundere de ce renovările au fost făcute doar pe hârtie. Statul ăsta vrea ca tu să nu ai nici o libertate şi ei să poată fura în voie. Asta vrea statul, statul ăsta mafiot al lui Dragnea.
Nu putem, români, să îi lăsăm să facă asta. Nu vreau ca eu, tu şi copiii noştri să trăim în totalitarism din nou. Ajunge! Am scăpat de dictatură acum 27 de ani. Este suficient cât am pătimit! Nu vrem control politic. Nu asta vrem să plătim, nu asta o să acceptăm", spune un protestatar.
La rândul său, un alt protestatar reaminteşte că România a ajuns să fie condusă de infactori, trădători şi incompetenţi şi face un apel la cetăţeni, să vină duminică în Piaţa Victoriei, loc de unde se va porni spre Parlament, care are pe rol modificarea legilor Justiţiei.
"O să fiu foarte scurt! România este în derivă pentru că avem un conducător căruia nu-i pasă de popor. Încearcă doar să-şi rezolve problemele penale. Are la ''mână'' o gaşcă de hoţi şi incompetenţi. Faci o analiză scurtă a guvernului şi parlamentarilor PSD şi răspunsul este unul simplu : INFRACTORI! Când atentezi la viaţa mea de cetăţean eşti trădător şi infractor!
Avem două probleme majore pe lângă Educaţie şi Sănătate. Este un haos fiscal, creat de către aceşti incompetenţi în frunte cu Dragnea, Tudose, Mişa şi Olguţa! Justiţia este în pericol, aşa cum a spus şi Codruţa Kovesi la Rezistenţa TV, şi pentru asta ieşim duminică în toată România! Ne vedem duminică la 18:00 în Piaţa Victoriei!", transmite protestatarul.