Zhou Yongkang pierde un alt aliat
alte articole
Apar din ce în ce mai multe ştiri conform cărora "Casa Zhou" continuă să se năruie. Oficialii apropiaţi de Zhou Yongkang, ţarul securităţii regimului, au început să fie eliminaţi din posturile lor, unul câte unul.
Pe 29 mai, mass-media de stat din China a anunţat că Luo Lin urma să fie îndepărtat din poziţia de director şi secretar al Administraţiei de Stat pentru Protecţia Muncii. Luo Lin este un asociat apropiat al lui Zhou Yongkang.
Luo Lin a fost "transferat din cauza unor probleme legate de resursele umane, şi în spiritul promovării interacţiunii prin remanierea forţei de muncă", a raportat mass-media de stat.
Citând un mesaj de pe microblogul Weibo, site-ul chinez al Radio France Internaţionale a raportat că demiterea lui Luo s-a datorat rolului său în muşamalizarea dezastrului din 2009 privind alunecările de teren de pe Muntele Jiwei, în provincia Chongqing. Acest lucru a fost cel mai probabil făcut pentru a câştiga aprecierea liderului de partid de atunci din Chongqing, Bo Xilai, şi, prin extensie, a aliaţilor politici ai lui Bo din "fracţiunea mâinilor pătate de sânge", care îl include şi pe Zhou Yongkang.
Potrivit unei alte surse din interior, demiterea lui Luo poate avea de-a face şi cu "implicarea sa profundă" în coliziunea trenurilor din Wenzhou, pe 23 iulie 2011.
În termen de patru zile de la accident, au fost săpate gropi uriaşe, iar resturile trenurilor au fost rapid îngropate. Viteza cu care s-a scăpat de resturi, în loc să fie oferite pentru anchetă, a contravenit procedurii generale de a trata accidentele grave. Temându-se de o relatare majoră în presă, biroul local a dezgropat ulterior locomotivele, cele mai importante părţi ale trenurilor, şi le-a mutat.
Luo Lin, ca director al Administraţiei de Stat pentru Protecţia muncii, a fost însărcinat cu conducerea anchetei privind incidentul. Cu toate acestea, panoul de ancheta a fost foarte criticat, unii membri ai panoului nefiind conştienţi de rolul lor exact în cadrul anchetei.
Înainte de incident, Zhou Yangkang a fost neobişnuit de implicat în proiectele feroviare de mare viteză din China, fiind probabil implicat şi în Wenzhou.
Ca şef al Comitetului pentru Afaceri Politice şi Legislative (CAPL), Zhou Yangkang nu a ocupat niciodată vreo poziţie oficială care să implice în mod direct dezvoltarea reţelei feroviare de mare viteză din China, care intră în schimb sub jurisdicţia Ministerului Căilor Ferate.
Cu toate acestea, Zhou Yangkang a manifestat un interes deosebit de mare faţă de sistemul feroviar de mare viteză care se dezvolta rapid, apărând frecvent în mass-media datorită diferitelor călătorii de testare feroviară la care a participat.
Fostul ministru al Căilor Ferate, Liu Zhijun, a fost un aliat apropiat al lui Zhou, dar şi el a fost demis din postul său la începutul acestui an, pentru acuzaţii de corupţie. Şi el a fost implicat în accidentul feroviar din Wenzhou, care a avut loc cu doar câteva luni după demiterea lui.
Despre Zhou s-a crezut că ar fi implicat în creşterea intenţionată a preţurilor biletelor feroviare de anul trecut – creştere ce nu a fost anunţată public - care a provocat o reacţie publică violentă.
În ultimul timp, secretarii CAPL din multe provincii au fost înlocuite în linişte, iar acest lucru este considerat a fi opera lui Hu Jintao şi Wen Jiabao, care sunt dornici să înlăture fracţiunea lui Jiang Zemin, inclusiv pe Zhou Yongkang, cât mai curând posibil.