Zegrean către Ponta: Constituţia nu împiedică modificarea codurilor prin ordonanţă de urgenţă

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a afirmat vineri, că nu există nicio problemă legată de emiterea unei ordonanţe de urgenţă în cazul unor eventuale modificări ale noilor coduri penal şi de procedură penală, care vor intra în vigoare sâmbătă.
Victor Ponta (Epoch Times România)
Flori Mladin
31.01.2014

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a afirmat vineri, că nu există nicio problemă legată de emiterea unei ordonanţe de urgenţă în cazul unor eventuale modificări ale noilor coduri penal şi de procedură penală, care vor intra în vigoare sâmbătă.

"Nu este nicio problemă cu ordonanţa de guvern. Au mai fost cazuri în care s-a dat. (...) Nu împiedică Constituţia să se dea o ordonanţă pentru modificarea legii penale", a spus Zegrean, în legătură cu promovarea unei OUG de modificare a unor dispoziţii din noile coduri.

Preşedintele Curţii Constituţionale a precizat că nu poate face comentarii în ce prveşte constituţionalitatea eventualelor modificări aduse printr-o OUG.

"Nu pot spune dacă este sau nu constituţională, pentru că nu ştiu ce prevede", a adăugat judecătorul.

Primul ministru Victor Ponta a declarat, miercuri, că nu ştie dacă este constituţional ca o ordonanţă de urgenţă să modifice Codul penal şi Codul de procedură penală.

"Cum să modificăm, dom'ne ? Nu ai când să modifici, că nu mai e nicio şedinţă de guvern, cum să modificăm ? Nu cred că e constituţional să modificăm prin ordonanţă de urgenţă", a răspuns Ponta la întrebarea jurnaliştilor dacă Guvernul va modifică Codul Penal prin ordonanţă de urgenţă.

La întrebarea dacă vor fi introduse modificări după 1 februarie, premierul a afirmat: "Vreau în primul rând un punct de vedere să vedem dacă e constituţional să modific. Dacă nu, Parlamentul, prin lege poate să modifice".

Premierul a menţionat că ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, va centraliza până vineri propunerile Consiliului Superior al Magistraturii privind modificarea Codului de procedură penală, aceste propuneri urmând să fie analizate de Guvern doar în şedinţa de miercuri.

Ponta a adăugat că nu ştie acum sub ce formă de act normativ vor fi avansate aceste propuneri, respectiv dacă prin ordonanţă de urgenţă sau proiect de lege.

Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a afirmat joi că va redacta un proiect de act normativ, pe care îl va înainta Guvernului, urmând ca Guvernul să decidă dacă va fi proiect de lege sau OUG, subliniind totodată că vor fi numai propuneri de modificare a Codului de procedură penală.

Robert Cazanciuc a mai precizat că în proiectul de act normativ privind codurile ce va fi trimis Guvernului nu este un capitol care să se refere la interceptări, precizând că prevederile din cod pot fi interpretate astfel încât interceptările să poată fi folosite ca mijloace de probă.

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut expres premierului Victor Ponta să opereze, vineri, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvenului modificările la Codul de procedură penală, precizând că acestea au fost solicitate încă din luna septembrie a anului trecut.

Solicitarea preşedintelui Traian Băsescu este făcută după ce şeful statului a declarat, la Cotroceni, că dacă primul ministru Victor Ponta nu îşi asumă emiterea unei OUG prin care să corecteze neajunsurile articolului 140 din Codul de Procedură Penală, este emblema corupţiei şi "devine scutul oamenilor corupţi".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor