Yahoo dă Facebook în judecată pentru încălcarea brevetelor

Portalul de Internet Yahoo Inc a intentat un proces împotriva Facebook Inc, susţinând că gigantul reţelelor sociale din Menlo Park, California, încalcă zece brevete Yahoo.
Sediul central al Yahoo în Sunnyvale, California. (Jan Jekielek / The Epoch Times)
Ram Srinivasan
15.03.2012

Portalul de Internet Yahoo Inc a intentat un proces împotriva Facebook Inc, susţinând că gigantul reţelelor sociale din Menlo Park, California, încalcă zece brevete Yahoo.

Procesul a fost intentat luni după-amiază, după ce discuţiile dintre cele două firme se pare că au stagnat.

"Din păcate, problema cu Facebook rămâne nerezolvată şi suntem obligaţi să solicităm despăgubiri la tribunalul federal", a afirmat Yahoo într-o declaraţie.

Procesul vine chiar înainte de lansarea ofertei publice iniţiale (IPO) de către Facebook şi ar putea complica acţiunea reţelei sociale. Acesta are loc la doar două luni de când Yahoo a numit un nou director executiv, Scott Thompson, şi se adaugă la luptele pentru brevete iniţiate de companiile din Bay Area şi care ricoşează acum în jurul lumii (Oracle vs. Google şi Apple vs Samsung, Motorola, HTC).

În 2006, Yahoo a încercat fără succes să cumpere Facebook pentru 1 miliard de dolari. Facebook este evaluat acum la aproape 100 de miliarde de dolari, înainte de depunerea IPO. Yahoo a încercat apoi să integreze Facebook în portalul său.

Yahoo a dat în judecată Google în 2004, la scurt timp înainte de depunerea IPO-ului gigantului de căutare. Google a ajuns la o înţelegere cu Yahoo şi a primit drepturi perpetue pentru brevetele sale în schimbul unui volum mare de stocare.

Tim Carmody, care a scris pentru Wired, prezice că chiar dacă Facebook va ceda, acesta nu va fi la fel de generos ca Google în 2004 şi ar putea fi mai dispus să meargă până la capăt într-o luptă a brevetelor.

Doar două din cele zece brevete se referă direct la reţele sociale, majoritatea dintre ele referindu-se la metode de publicitate şi alte optimizări online.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor