Studenţii chinezi de la Universitatea din Cambridge sfidează controlul Beijing-ului
Cambridge, Anglia - În timp ce democraţia rămâne departe de China, studenţii chinezi de la Universitatea Cambridge i-au prins gustul în alegerile lor studenţeşti recente, preluând efectiv controlul asupra unei asociaţii a studenţilor chinezi într-un proces electoral deschis, după ce fosta preşedintă, considerată a acţiona ca o delegată a ambasadei chineze, a încercat să se "realeagă".
Alegerile reale pentru Asociaţia Studenţilor şi Cărturarilor Chinezi de la Universitatea Cambridge (CSSA-CAM) au avut loc pe 2 decembrie, după luni de controverse şi în mijlocul unei furtuni de muşamalizare întreprinsă de mass-media chineză.
Partidul Comunist Chinez (PCC) este cunoscut pentru exercitarea de influenţă asupra conducerii asociaţiilor studenţeşti chineze din întreaga lume. Aceste asociaţii sunt apoi utilizate pentru a "lupta" împotriva grupurilor din campus, care sunt desemnate duşmani ai regimului, cum ar fi practicanţii Falun Gong şi activiştii pentru democraţie. Ele sunt folosite şi pentru a primi vizita oficialilor chinezi şi a-şi arăta sprijinul pentru regimul chinez, angajându-se şi în alte activităţi, apolitice.
De data aceasta, candidata pro-Beijing şi fosta preşedintă a asociaţiei, Chang Feifan, a pierdut. Funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi trezorier junior au fost ocupate de candidaţii care au făcut apel pentru alegeri democratice după ce asociaţia studenţească a fost desfiinţată.
Controversa a început în urma unei reuniuni studenţeşti de pe 11 iulie, în cadrul căreia Chang a cerut comitetului executiv al asociaţiei să ridice mâna dacă sprijină activitatea ei, potrivit unei relatări a incidentului publicată de Southern Weekend, un ziar popular din Guangzhou, China. Toată lumea a ridicat mâna pentru a indica faptul că ei considerau că Chang a făcut o treabă bună. Dar Chang a interpretat lucrurile în mod diferit.
La scurt timp după întâlnire, ea a declarat într-un e-mail trimis asociaţiei studenţilor că a fost "realeasă în unanimitate" pentru a continua în calitate de preşedinte şi că în acest an nu se vor mai organiza alegeri generale.
Cu condiţia anonimatului, un student chinez din Regatul Unit a afirmat într-un e-mail că era ceva obişnuit ca asociaţia din Regatul Unit să nu organizeze alegeri şi a citat ca dovadă site-ul web al CSSA din Regatul Unit, care nu are nici o dispoziţie pentru alegeri sau vreo constituţie sau politică pe care să le folosească pentru a-si reglementa situaţiile.
Foştii angajaţi ai CSSA-urilor în Statele Unite au declarat pentru The Epoch Times că metoda obişnuită pentru alegerea unui nou preşedinte - o metodă care oferă funcţionarilor consulari chinezi posibilitatea de a controla selecţia candidatului – este prin intermediul unui comitet de preşedinţi anteriori.
Dar Cambridge are o tradiţie în organizarea de alegerile generale pentru CSSA-ul sau iar studenţii nu au rămas impasibili în faţa provocării. Chen Qi, şeful Clubului de Internet de la Cambridge şi membru al CSSA, a spus că a fost "şocat" după ce a văzut e-mail-ul fostului preşedinte Chang. Astfel a început o luptă pentru a organiza alegeri generale, iar studenţii au început să trimită petiţii către Cambridge.
Ca urmare a protestelor, universitea a închis asociaţia şi a programat alegeri pentru 2 decembrie.
Activităţile de campanie electorală trebuiau să înceteze la sfârşitul lui noiembrie, dar Chang nu a respectat această regulă, potrivit unui e-mail trimis de proctorul junior Oren A. Scherman şi revizuit de The Epoch Times.
"Este important ca toţi membrii CSSA să ştie că în cazul campaniei unuia dintre candidaţi (Feifan Chang) pentru funcţia de preşedinte, a fost încălcată această regulă de mai multe ori începând cu noiembrie", scria în e-mail.
Chang a folosit un cont de gmail, un cont Groupspaces şi contul oficial de pe Facebook al CSSA pentru a se promova înainte de alegeri.
"Aceste acţiuni sunt extrem de nepotrivite şi toţi membrii CSSA de la Cambridge ar trebui să fie conştienţi de aceste încălcări înainte de alegeri," a scris Scherman în e-mail.
Peşte 400 de studenţi s-au înghesuit în sală pe 2 decembrie. În timpul întrebărilor şi răspunsurilor dinainte de vot, un student a întrebat dacă CSSA aparţine de Ambasada chineză sau de universitate. Chen Lubin şi Yang Xin, ambii candidaţi pentru biroul preşedintelui, au declarat că CSSA aparţine de universitate.
Chang Feifan a afirmat, "Toţi ne vom întoarce în China după ce absolvim, pentru a plăti înapoi ceea ce îi datorăm, astfel încât nici unul dintre noi nu poate părăsi ambasada", în conformitate cu o transcriere a procedurii ce a fost postată pe Sina Weibo de utilizatorul "purplecam," care a parafrazat întrebarea şi răspunsul. Detaliile cu privire la proceduri au fost eliminate ulterior de pe platforma de microblogging.
Chang este privită ca o preşedintă şi activistă pro-Beijing, potrivit interviurilor cu studenţii realizate de ziarul The Epoch Times şi conform ştirilor on-line.
La un moment dat, în timpul prezentării, ea a fost batjocorită de studenţi în timp ce încerca să justifice politicianismele sale pre-electorale dubioase, folosind pagina oficială de Facebook a CSSA. Privilegiile administrative ale unora dintre studenţi asupra sistemului de e-mail au fost, de asemenea, înlăturate în aceeaşi perioadă, aparent de către Chang sau cineva care promova campania sa electorală.
Studenţii din audienţă au strigat "Termină cu minciunile!" în mai multe momente din timpul discursului său, în conformitate cu înregistrarea de pe Weibo.
Chang Feifan nu a răspuns la e-mailurile şi mesajele de pe Facebook care solicitau comentarii. Nici Chen Lubin, noul preşedinte, nu a răspuns la un e-mail care solicita să comenteze situaţia.
Tim Holt, directorul comunicaţiilor de la Cambridge, a declarat că asociaţia studenţească nu a avut anterior o constituţie acceptabilă (fiind numai în limba chineză), atunci când litigiul a fost adus în atenţia administraţiei, şi, astfel, grupul a fost desfiinţat. Studenţii susţin că lucrează acum cu universitatea pentru a redacta un document potrivit, în limba engleză, a spus el.
Southern Weekend a raportat că, atunci când fostul ofiţer responsabil de Internet al asociaţiei, Chen Qi, a comparat constituţia CSSA-CAM cu cea a altor CSSA-uri, el a constatat că constituţia CSSA-CAM a fost "copiată direct din China continentală."
The Epoch Times s-a aflat în imposibilitatea de a analiza Constituţia asociaţiei.
Incidentul continuă să persiste în China, pe blog-uri, Weibo şi alte site-uri de ştiri, pe măsură ce chinezii din interiorul ţării observă modul în care Partidul Comunist încearcă să îşi extindă influenţa în afară graniţelor Chinei.
Un sondaj, care însoţea articolul din Southern Weekend de pe Yahoo China, a solicitat păreri cu privire la cauza fundamentală spatele controversei. Răspunsul cu cele mai multe voturi, 2698, susţine că "stilul de muncă al funcţionarilor a fost transmis şi în afară Chinei."