Weber, din nou contra măsurilor anti-Covid: Vela să comunice legea în baza căreia poliţiştii fac verificări în civil

Renate Weber
Renate Weber (Epoch Times România)

Avocatul Poporului, Renate Weber, i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să comunice actul normativ în baza căruia poliţişti în civil vor efectua verificări cu privire la respectarea normelor vizând combaterea COVID-19.

"În temeiul art.59 din Constituţia României, republicată, coroborat cu art.4 din Legea 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, vă adresăm rugămintea să ne comunicaţi actul normativ care stă la baza luării acestor măsuri. În acest contex, menţionăm că, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 republicată privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, scopul principal care trebuie urmărit de Poliţia Română este cel de prevenire a săvârşirii de fapte antisociale şi în subsidiar de reprimare a acestora", se arată în solicitarea transmisă de Avocatul Poporului.

Potrivit documentului publicat pe site-ul instituţiei, Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului stipulează că portul uniformei constituie regulă.

Avocatul Poporului a mai precizat că ordinul nr. 82/2018 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul [...] nr. 236/2009 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor de poliţie, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea poliţiştilor prevede că aceştia poartă în mod obligatoriu, în timpul programului de lucru, uniforma de reprezentare, de serviciu sau echipamentul specific, stabilit prin normele de echipare, conform misiunilor şi activităţilor specifice desfăşurate la birou sau în teren.

„Legea nr. 218/2002 obligă poliţistul care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este în ţinută civilă să îşi facă, în prealabil, cunoscută calitatea prin prezentarea verbală a numelui şi prenumelui, a unităţii de poliţie din care face parte, precum şi a legitimaţiei de serviciu sau a insignei. Solicitarea noastră are în vedere necesitatea preîntâmpinării situaţiilor în care unele persoane îşi pot aroga calitatea de poliţist pentru a obţine foloase materiale, precum şi importanţa respectării de către agenţii de poliţie a prevederilor din actele normative mai sus menţionate", explică sursa citată.

În acest context, Avocatul Poporului a mai transmis că s-a sesizat din oficiu în acest caz, ca urmare a informaţiilor apărute în presă.

Demersul Renatei Weber vine în condiţiile în care în spaţiul public a ieşit informaţia că circa 20% dintre poliţişti vor patrula în civil, fără a purta uniformă, şi vor da amenzi în cazul persoanelor şi firmelor care nu respectă regulile sanitare de purtare a măştii şi distanţare socială. Iniţiativa autorităţilor s-ar datora faptului că mulţi cetăţeni respectă regulile doar în prezenţa poliţiei, iar la plecarea forţelor de ordine îşi dau jos măştile sau se înghesuie în mijloace de transport ori în restaurante. Comportamentul de conformare formală la măsurile sanitare a fost reclamat în urmă cu o lună şi de prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, care spunea la acel moment că aceasta e una dintre cauzele creşterii rapide a numărului de infectări cu Covid-19 din judeţ.

Reamintim că Renate Weber în calitatea sa de Avocat al Poporului pare să îşi fi făcut o obişnuinţă din a ataca măsurile luate de Guvernul Orban în încercarea de a gestiona criza generată de pandemie. Weber nu doar că a atacat la Curtea Constituţională articolele din lege privind starea de alertă, care stabilesc contravenţiile şi amenzile pentru încălcarea legii, dar şi articolul prin care Parlamentul a aprobat starea de alertă instituită prin hotărâre de guvern. La o lună după aceste demersuri, Avocatul Poporului a „recidivat”, atacând la CCR Legea Carantinei.

"Deja, lucrurile se îndreaptă într-o direcţie pe care, personal, nu o înţeleg. Persistenţa în a ataca legi fundamentale care permit Guvernului şi autorităţile sanitare să se lupte împotriva epidemiei, să protejeze sănătatea şi viaţa oamenilor, mi se pare un atac împotriva intereselor fundamentale ale României", a declarat la un moment dat premierul Ludovic Orban.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne