Vrăjeală pe bani grei
Vrăjitoarele Melisa şi Vanessa au fost arestate astăzi, în urma unei plângeri făcute de Oana Zăvoranu. Păgubita Oana Zăvoranu, acuză că a fost înşelată de 450.000 (!) de euro de cele două ”matroane” cu nume bizare. Bineînţeles odată buboiul spart, magraoancele au început să înşire nume de persoane publice ce au apelat la ele. Apărarea susţine că toate somităţile au fost mulţumite. Am rămas uimit să descopăr că la astfel de servicii de tip Hogwarts au apelat judecători, cântăreţi, oameni de afaceri până la fotbalişti. Pe lângă latura amuzantă a problemei, cea mai evidentă, mă voi rezuma doar la două aspecte ale ei: cel juridic şi cel uman.
Din punct de vedere juridic, cum poate dovedi Oana că le-a dat acea sumă de bani? Nu cred că au vreo casă de marcat sau că au eliberat vreo chitanţă. Aducerea iubitului înapoi – 1000 Euro, un descântec şi o dezlegare 3000 Euro... Oare aşa au lista de preţuri? A doua întrebare este cum se dovedeşte juridic ineficienţa (sau eficienţa) tratamentului lor băbesc? Oana Zăvoranu a plătit această sumă imensă pentru un serviciu ce nu este palpabil. E ca şi cum aş da eu în judecată un preot că molifta lui nu mi-a vindecat boala. Cum verifică judecătorii dacă i-au fost dezlegate cununiile (parcă aşa se spune) sau nu? Poate vraja nu merge ca la Harry Potter, chiar pe loc. Îi ia timp să acţioneze în spaţiul dimensional al Oanei şi chiar funcţionează mai întârziat. Atunci se mai numeşte înşelătorie? Sunt o mulţime de variabile ce mie îmi stârnesc numai zâmbete şi chiar nu pot scrie serios despre aşa subiect derizoriu. „Păgubita” de acum e ca ursul păcălit de vulpe. Ea singură şi-a băgat coada în asta. Ea le-a căutat, ea le-a dat banii cu mânuţa ei plină de bijuterii Fendi. Acum şi-a dat seama că nu-i mai place jocul cu forţe cosmice şi îşi vrea jucăriile înapoi? A ţipat „piua”. Eu îmi dau seama că femeia a fost păcălită, dar îmi dau seama că singură şi-a atras asta asupra ei. Îi va fi foarte greu să demonstreze ceva, pentru că este un domeniu obscur, întunecat şi orice argument de ordin mistic pică în instanţele din România. Pentru a căpăta dreptate, mai bine cerea judecată în vreun stabor de ţigani. Acolo avea mai multe şanse. O ”instanţă” pe măsura infracţiunii.
Al doilea aspect pe care vreau să-l discut este cel uman. Înainte de toate să stabilim poziţia mea în astfel de lucruri. Nu am o gândire strict materialistă, cred că cele 5 simţuri ale omului percep doar o mică parte din ceea ce se întâmplă în Univers şi mi se pare absurd să cred că, doar pentru că organele mele limitate de simţ nu-mi oferă o perspectivă asupra unui lucru, asta înseamnă că el nu există. Deci cred în astfel de forţe, cred în karma umană şi în aranjarea lucrurilor de o forţă superioară, dar oare este bine să ne jucăm cu astfel de lucruri? Este bine să sfidăm nişte aranjamente divine doar pentru egoismul propriu?
Pleiada de nume fluturate în scandalul ăsta m-a uimit. Uimit şi înspăimântat în acelaşi timp. Nu bătrâne confuze şi superstiţioase, ci oameni cu educaţie peste medie, politicieni, oameni cu înaltă ţinută culturală şi educaţie au apelat la astfel de servicii magice. Oare ştiu ei în ce se bagă? Trebuie să mai subliniez ceva. Nu există magie albă şi magie neagră. ORICE fel de magie, are o conotaţie obscură, întunecată. Nimeni nu-ţi dă ceva, fără îţi ia ceva la schimb şi banii sunt cel mai nesemnificativ lucru ce se transferă. Degeaba faci cruci cu două mâini ulterior, degeaba te ploconeşti pe la icoane şi aprinzi lumânări, degeaba umpli cutia milei, răul a fost făcut şi a fost făcut cu mâna ta. Există o vorbă ce sună cam aşa: „Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se îndeplinească” . Proverbul sintetizează o lege universală ştiută de bătrâni că peste ceea ce îţi doreşti nu intervine nimeni. În clipa în care îţi faci un lucru cu mâna ta, e bun făcut. Nu te mai scapă nimeni de el.
Cum poţi să te joci cu forţe pe care nu le poţi înţelege? Presupunând că ele există (doar oamenii le caută) cum ştii că nu sunt capricioase şi nu se întorc împotriva ta? Cum se poate crede că o grămadă de bani, te pot ţine deoparte de astfel de lucruri, pe care repet, nu le poţi înţelege?
În clipa în care baţi în poartă la o vrăjitoare, încerci să-ţi modifici viaţa, crezând că sunt suficienţi câţiva arginţi, pentru a atrage în viaţa ta belşug sau dragostea unei femei. Crezi că doar atât te costă, dar oare chiar aşa stau lucrurile? Cum poţi să te joci cu forţe pe care nu le poţi înţelege? Presupunând că ele există (doar oamenii le caută) cum ştii că nu sunt capricioase şi nu se întorc împotriva ta? Cum se poate crede că o grămadă de bani, te pot ţine deoparte de astfel de lucruri, pe care repet, nu le poţi înţelege?
Un gest mic poate duce la o desfăşurare de evenimente înlănţuite ce capătă o amploare din ce în ce mai mare. Ca un bulgăre de zăpadă rostogolit ce se măreşte şi nu mai poate fi oprit. Oare e înţelept din partea noastră să pornim bulgărele?
