Vom afla numele candidatului la funcţia de premier pe 5 aprilie?
alte articole
Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, nu va anunţa un candidat la funcţia de premier pe data de 5 aprilie. Declaraţia a fost făcută astăzi de şeful statului, după ce a avut consultări cu liderii formaţiunilor din fosta AIE. Preşedintele ţării susţine că deocamdată nu poate da un răspuns categoric referitor la data când va numi candidatul la fotoliul de prim-ministru.
Preşedintele statului susţine că este obligat să anunţe un candidat conform Constituţiei, însă Legea Supremă nu dă termeni concreţi, iar în acest caz va folosi termeni rezonabili. ”Poate fi o lună, două sau mai mult, în funcţie de situaţie”, conchide N.Timofti.
Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, susţine că formaţiunea sa ar putea vota pentru candidatura lui Vlad Filat la funcţia de prim-ministru. Asta doar dacă Filat ar îndeplini anumite condiţii. Declaraţia aparţine liderului PDM, Marian Lupu şi a fost făcută după consultările cu preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, privind identificarea unei candidaturi la funcţia de prim-ministru.
În cazul în care Vlad Filat îl va convinge că nu va mai denunţa Acordul de constituire al AIE, că se va face lumină în toate domeniile unde există corupţie şi se va face reformă în sistemul de drept – Partidul Democrat este gata să analizeze candidatura lui Filat la funcţia de premier.
Liderul PDM mai susţine că atât timp cât nu există o majoritate parlamentară, desemnarea unui nou Guvern nu îşi are rostul.
Totodată, liderul PL Mihai Ghimpu a menţionat că alegerile anticipate au fost provocate de către premierul în exerciţiu, Vlad Filat, ele putând fi evitate, dar totul depinde de şeful statului şi de Vlad Filat. Preşedintele ţării trebuie să-şi asume responsabilitatea, dacă vine cu un candidat, apoi cu al doilea şi nu are susţinerea majorităţii parlamentare. PLDM trebuie să vină cu o altă candidatură la funcţia de prim-ministru, concluzionează liderul PL.
Mihai Ghimpu susţine că nu-l interesează poziţia Partidului Democrat, liberalii fiind pregătiţi să treacă în opoziţie.
Menţionăm că preşedintele ţării, Nicolae Timofti, a avut miercuri o nouă rundă de consultări cu fracţiunile parlamentare din fosta coaliţie de guvernare pentru identificarea unui candidat la funcţia de prim-ministru. Anterior, Nicolae Timofti a anunţat că la 5 aprilie se va face publică candidatura noului premier.