Vlad Filat principalul vinovat de criza politică – susţin cetăţenii

Premierul Republicii Moldova Vlad Filat, (www.gov.md)
Tatiana Chiriac
19.03.2013

Toţi politicienii sunt vinovaţi de actuala criză politică prin care trece Republica Moldova însă Vlad Filat este principalul lider care ar trebui să-şi asume cea mai mare parte din vină. Cel puţin aşa consideră circa 15 la sută dintre respondenţii unui sondaj realizat de Institutul de Marketing şi Sondaje IMAS, la comanda Publika TV.

Conform rezultatelor sondajului, cea mai mare parte din responsabilitate revine ex-premierului Vlad Filat. Astfel 15 la sută dintre respondenţi, menţionează că anume Filat este cel care a adus ţara în criză, şi anume el este cel care ar trebui să-şi asume cea mai mare parte din vină.

Participanţii la sondaj consideră că şi alţi politicieni au contribuit la declanşarea actualei crize politice. Printre cei care se fac vinovaţi se numără Mihai Ghimpu – 4%, Vladimir Voronin şi Vlad Plahotniuc cu câte - 3%, iar Marian Lupu şi Nicolae Timofti cu câte – 2 la sută.

Sondajul a fost realizat în baza interviului telefonic, în perioada 12-16 martie 2013, pe un eşantion de 807 respondenţi, atât din oraşe, cât şi din sate. Marja de eroare este de - 3,5% relatează publica.tv

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor