Voiculescu: "Nimeni nu poate să îmi confişte averea pentru simplul motiv că n-am avere"
alte articole
Dan Voiculescu a declarat jurnaliştilor, marţi dimineaţă, la sediul Curţii de Apel Bucureşti (CAB): "Nu sunt omul compromisurilor. N-am făcut afaceri cu statul. Tot ce am construit, am construit de la zero". CAB judecă marţi contestaţia depusă de avocaţii fondatorului PC privind controlul judiciar, în dosarul în care Voiculescu este acuzat de şantaj.
Omul de afaceri a afirmat că "se supune legilor ca fiecare român", subliniind totuşi că se va adresa CEDO în cazul în care magistraţii vor decide menţinerea măsurii controlului judiciar. Referitor la dosarul ICA, Voiculescu a afirmat că "am înţeles de la domnul avocat că se va discuta problema încadrării juridice, dacă se poate încadra la spălare de bani. Am studiat cu atenţie spălarea de bani", adăugând că a "studiat-o"şi pe judecătoarea Camelia Bogdan, din dosarul ICA, judecător expert în domeniul spălării banilor. Totodată, omul de afaceri a susţinut că în cazul sau nu se pune problema confiscării averii, deoarece "nu are avere".
Dan Voiculescu a mai afirmat că nu îi este teamă de o condamnare "Pe pământ nu mi-e teamă decât de mine, să nu greşesc în faţa oamenilor. Îmi e teamă doar de boală şi de Dumnezeu. Nu mi-e frică de condamnare, dar ar fi o mare nedreptate. Eu când am intrat în această luptă politică cu Băsescu mi-am asumat nişte riscuri."
Susţinând că nu are avere, Voiculescu a spus că "Nimeni nu poate să îmi confişte averea pentru simplul motiv că n-am avere. Eu neavând avere, nu se pune problema de confiscare extinsă. Nu se pune sub nicio formă problema ca Antena 3, pe care şi-ar dori-o unii şi alţii, să o ia, să o confişte, să o folosească."
La întrebarea dacă îi este frică de presă, Voiculescu a răspuns că "Doamne fereşte, sunt cel care am fondat cel mai puternic trust de presă din România, prin care au trecut foarte mulţi ziarişti valoroşi. Ideea că îmi este teamă de presă este ridicolă. Un om cu experientă în presa, care a fondat cel mai puternic trust de presa, trebuie să încerce să dea nişte sfaturi tinerilor jurnalişti. Dacă vor să le asculte bine, dacă nu, tot bine. Nu vreau să va organizez. Nu numai că nu mi-e teamă de presă, o iubesc. În 1991-1992 când am făcut, dacă va aduceţi aminte, Jurnalul Naţional în format A4, ăla a fost prima cărămidă la trustul Intact de acum."
Curtea de Apel Bucureşti judecă marţi cererea formulată de Dan Voiculescu pentru ridicarea controlului judiciar impus de procurorii DNA în dosarul de şantaj. Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea lui Voiculescu pe data de 10 iulie, însă acesta a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, la începutul lunii iulie, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de Dan Voiculescu, într-un dosar în care omul de afaceri este acuzat de şantajarea cu campanii de discreditare a mai multor oameni de afaceri pentru a-şi face publicitate la posturile de televiziune ale lui Voiculescu.
Conform probelor strânse de anchetatori până acum, fondatorul PC a ameninţat şi a făcut presiuni în mod direct sau indirect, prin intermediul trustului pe care îl controlează indirect familia Voiculescu, asupra oamenilor de afaceri respectivi - denunţători în acest caz - sub pretextul promovării firmelor acestora. Dan Voiculescu i-a ameninţat pe denunţători cu derularea de campanii mediatice negative, pentru a dobândi foloase , în mod incorect.
"Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării. Ca modalitate de abordare folosită de către Dan Voiculescu, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3", arată DNA.
Fondatorul PC se va prezenta la IPJ Ilfov de două ori pe săptămână pentru control judiciar: luni după-amiază şi vineri dimineaţă.