Virusul Wuhan în R.Moldova: Încă două cazuri confirmate oficial. Numărul persoanelor infectate ajunge la şase

. (pixabay.com)
Maria Maevschi
12.03.2020

În Republica Moldova au fost anunţate oficial încă două cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, ambele persoane au revenit recent din Italia. Anunţul a fost făcut cu puţin timp în urmă de către ministrul Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu, care a precizat că unul dintre cazurile vizate este cel despre care se vorbea cu o zi în urmă că era doar suspect.

„Starea pacienţilor este de gravitate medie. Totodată, mai avem încă două cazuri suspecte noi”, pacienţii fiind internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase 'Toma Ciorbă' din Chişinău şi „dacă vorbim de Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru copii, avem şase persoane, fiind vorba despre un matur şi cinci copii”, a declarat Dumbrăveanu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cu privire la femeia care pe parcursul zilei de miercuri a refuzat spitalizarea şi chiar a fugit ulterior din instituţia medico-sanitară publică, „graţie cooperării cu organele de poliţie, atât mama, cât şi copilul sunt la moment spitalizaţi, izolaţi şi le-au fost prelevate probele corespunzătoare”, a specificat ministrul Sănătăţii.

În contextul în care până în prezent toţi moldovenii infectaţi cu virusul Wuhan au revenit din Italia, menţionăm că această ţară a închis aproape toate magazinele, cu excepţia celor alimentare şi a farmaciilor. Carantina impusă de premierul Conte este cea mai dură din toată Europa, Italia având 12 mii de cazuri declarate şi peste 800 de decese.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor