Videanu: Am vorbit cu FMI despre posibilitatea creşterii salariului minim la 820 lei şi reducerea CAS până la 44%

Prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu a declarant luni că liderii democrat-liberali au purtat discuţii cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale (BM) condusă de Erik de Vrijer, despre posibilitatea creşterii salariului minim pe economie şi reducerii contribuţiilor pentru asigurările sociale la 44%, ca metodă de deblocare a economiei româneşti.
Ana Petrescu
13.08.2012

Prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu a declarant luni că liderii democrat-liberali au purtat discuţii cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale (BM) condusă de Erik de Vrijer, despre posibilitatea creşterii salariului minim pe economie şi reducerii contribuţiilor pentru asigurările sociale la 44%, ca metodă de deblocare a economiei româneşti.

Deşi iniţial, în acest pachet intra şi reducerea cotei unice, această măsură va fi amânată pentru evaluarea din toamnă pe care o va face delegaţia creditorilor internaţionali.

“Am discutat inclusiv despre posibilitatea creşterii veniturilor mici şi aici mă refer la salariul minim pe economie, pe baza agreerii de către părţi de a ne revedea cu ocazia misiunii din septembrie. PDL va pune la dispoziţia tehnicienilor FMI, CE şi BM evaluările noastre care vizează un pachet de două măsuri şi înseamnă creşterea salariului minim pe economie la 820 de lei, corelat cu reducerea contribuţiilor sociale în medie de la 44 la 41%, ca un element de deblocare a economiei româneşti. Menţionez că noi am mai discutat despre acest pachet în care era inclusă şi reducerea cotei unice, dar în momentul de faţă, dat fiind condiţiile economice, o să amânăm evaluarea acestei măsuri”, a afirmat Adriean Videanu.

Videanu: Cabinetul Ponta doar duce la îndeplinire proiectele din perioada guvernului Ungureanu

De asemenea, democrat-liberalul a precizat că spaţiul fiscal pentru creşterea salariilor a fost creat în perioada guvernului Mihai Răzvan Ungureanu şi că actualul Cabinet Ponta nu face decât să continue ceea ce s-a negociat atunci cu FMI, respectiv reîntregirea salariilor bugetarilor.

“Spaţiul fiscal pentru creşterea salariilor a fost creat de guvernul Ungureanu. Să nu mai învârtim s-o dăm de la stingă la dreapta, acel deficit bugetar negociat de la 1.9% la 2.2%, acel spaţiul fiscal de 0.3% din PIB reprezintă baza pentru creşterea salariilor în sectorul bugetar. Dacă nu se întîmplă ceva până la evaluarea din septembrie a delegaţiei, FMI va reduce prognoza de creştere economică a României. Actualul guvern nu face nimic altceva, decât duce la îndeplinire ceea ce guvernul Ungureanu a negociat cu FMI şi anume reîntregirea salariilor în sectorul public. De aici încolo am văzut şi eu încercarea timidă de altfel de a prezenta un pic triumfalist negocierile cu FMI”, a declarat Adriean Videanu.

PDL: Estimăm o creştere economică de 0.8% pentru 2012, nu de 1.2%

Potrivit democrat-liberalului Adriean Videanu, prognoza de creştere economică pentru România estimată la 1.2% este optimist. Astfel, PDL apreciază că ţara noastră va înregistra la finalul anului 2012 o creştere de doar 0.7%-0.8%.

“Evaluările noastre sunt că, în condiţiile actuale, creşterea economică va fi în jur de 0.7 sau 0.8%, motiv pentru care, încă o dată, cerem Guvernului Ponta să guverneze România, să vină cu măsuri de politici publice care să stimuleze reluarea creşterii economice, iar dacă nu sunt în stare, să lase guvernarea în mâinile altora care sunt capabili. Ceea ce s-a relevant în urma discuţiei este că în România din păcate se face prea multă politică şi prea puţină guvernare. Din păcate, credibilitatea şi predictibilitatea, elemente fundamentale pentru o reluare sănătoasă a creşterii economice, în România după trei luni de guvernare Ponta sunt poate la minimul pe care ţara noastră l-a înregistrat în ultimii cinci, şase ani de zile. Credibilitatea se construieşte cărămidă cu cărămidă şi ea poate fi distrusă într-o noapte printr-un demers politic, aşa cum s-a întâmplat la noi, ceea ce se va materializa în costuri suplimentare, atât pentru finanţarea contului curent al României, cât şi a economiei româneşti şi în final, cu efecte pentru fiecare cetăţean român”, a declarant democrat-liberalul după întâlnirea cu delegaţia FMI, CE şi BM.

Videanu: Bazele proiectului UNPR cu privire la taxarea mărilor averi demnitarilor au fost puse de PDL

Şi Uniunea Naţională pentru Progesul României (UNPR) a avut luni întrevederi cu delegaţia finanţatorilor internaţionali. Una dintre măsurile pe care UNPR le-a discutat cu FMI, CE şi BM a fost un proiect de lege mai vechi, care propunea taxarea mărilor averi ale demnitarilor, care a iscat o serie controverse, nefiind adoptat. Astfel, sumele care s-ar strânge la bugetul de stat ar fi apoi alocate pentru creşterea salariului minim, corelată cu reducerea contribuţiilor sociale. Întrebat de un jurnalist despre acest aspect, Adriean Videanu a precizat că bazele proiectului au fost puse de PDL şi că UNPR, aflat atunci în coaliţia de guvernare a fost de acord cu această măsură.

“Vreau să vă spun că la momentul în care am discutat cu FMI, CE şi BM, UNPR făcea parte din coaliţia de guvernare. Au aprobat aceste măsuri, au fost de acord cu ele la acel moment. Fundamentarea a fost făcută de PDL atunci, ceea ce nu înseamnă că vrem să ne asumăm noi paternitatea acestor măsuri. Această măsură este o măsură de deblocare a unui blocaj în economie. Noi menţinem salariul minim destul de redus, menţinându-l ca element de evaziune fiscală şi avem contribuţiile sociale destul de mari, ceea ce nu stimulează angajarea în economia românească şi crearea de locuri de muncă. Eu mă bucur că UNPR susţine aceste măsuri şi nu vrem sub nicio formă să ne asumăm singuri paternitatea acestor măsuri, dar fundamentarea se află la noi”, a notat Adriean Videanu.

PDL garantează FMI că va rămâne un “partener credibil şi constant”

Democrat-liberalul a menţionat că PDL a fost şi va rămâne “un partener credibil” pentru FMI, CE şi BM, indiferent dacă este la putere sau în opoziţie şi ca la vizita din toamnă a delegaţiei, liderii partidului au pregătit un program de guvernare.

“Ceea ce am relevat este faptul că PDL este un partener credibil pentru Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, indiferent dacă este la putere sau în opiziţie. Cu alte cuvinte, PDL nu-şi schimbă opiniile în funcţie de cum este la putere sau în opoziţie. Suntem cei care am clădit cu destuld e multă greutate acest acord cu FMI, CE şi BM, care s-a dovedit a fi extrem de eficient într-o perioadă de criză pentru România. Undeva în septembrie vom pune la dispoziţia delegaţiei datele relevante ale programului de guvernare pe care PDL îl va elabora şi cu care va ieşi în campania electorală din această toamnă, ca o măsură preventivă şi pentru Fond, Comisie şi Bancă, în ideea de a şti efectiv la ce se aşteaptă dacă guvernarea se schimbă”, a conchis Videanu.

Totodată, liderul PDL Vasile Blaga a asigurat la rândul său, în deschiderea întâlnirii cu delegaţia FMI, CE şi BM că partidul va colabora cu finanţatorii internaţionali, “indiferent de cine este la putere”.

"PDL este un partid responsabil care nu-şi schimbă poziţia vis-a-vis de necesitatea colaborării cu dumneavoastră (FMI - n.r.) cu Banca Mondială şi Comisia Europeana, indiferent de cine este la putere. Astfel, considerăm necesar ca România să aibă în continuare un parteneriat cu dumneavostră şi înainte de a începe discuţia, o să vă rog să-mi permiteţi să vă înmânez un set de principii pe care PDL le consideră obligatorii sau cel puţin necesare a fi luate în discuţie pe termen scurt - 2013, mediu - 2016 şi lung - 2020. De altfel, după misiunea dumneavostră din septembrie vom fi în măsură să vă prezentăm programul nostru de guvernare pe care am dori să cădem de acord pentru etapa viitoare, tocmai pt a-l armoniza cu dumnneavostră", a conchis preşedintele PDL Vasile Blaga.

Delegaţia PDL care a participat la discuţiile cu FMI, BM şi CE a fost compusă din Vasile Blaga, Adriean Videanu, Gheorghe Pogea, Cristian Boureanu, Bogdan Drăgoi şi Andreea Paul.

Vizita delegaţiei finanţatorilor internaţionali la Bucureşti a început 31 iulie, la Bucureşti şi a fost a şasea misiune de evaluare a acordului stand-by de tip preventiv convenit cu România. Vizita Fondului Monetar Internaţional a avut loc simultan cu cele ale delegaţiilor Comisiei Europene si Bancii Mondiale şi s-a se va încheia luni, 13 august. Cea de-a cincea misiune de evaluare a creditorilor internaţionali a avut loc în perioada 27 aprilie - 7 mai 2012, următoarea vizită în Capitală fiind programată pentru toamna acestui an.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor