Victor Ponta, cercetat de DNA în afacerile Turceni şi Rovinari

Victor Ponta
Victor Ponta (Epoch Times România)

Raportul Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase şi celeritatea soluţionării unor sesizări penale afectează independenţa justiţiei şi induc un sentiment de neîncredere a fost prezentat joi în Plenul CSM. Consiliul Superior al Magistraturii şi-a asumat raportul, constatând că s-a creat în rândul opiniei publice un sentiment de neîncredere în actul de justiţie şi de nesiguranţă.

Totodată, Inspecţia Judiciară a verificat şi afirmaţiile pe care le-a făcut Victor Ponta într-o emisiune televizată, respectiv că s-ar fi încercat să fie agăţat în mai multe anchete.

„La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 2009- 2013 au fost înregistrate un număr de 19 cauze penale în care s-au efectuat cercetări şi faţă de Victor Ponta, sub aspectul comiterii unor fapte penale, la sesizarea unor persoane fizice. Au fost soluţionate prin netrimiterea în judecată 14 din acestea, celelate 5 înregistrate în 2013 fiind în curs de soluţionare”, conform raportului Inspecţiei Judiciare.

Printre aceste dosare, se află dosarul Rovinari şi dosarul Turceni.

Dosarul Rovinari

Dosarul 122/P/2012 îl priveşte pe Victor Ponta şi are ca obiect articolul 13.2 din legea 78/2000, articolul 248, 248.1 Cod penal, articolul 9, din Legea 241/2005, constând în efectuarea de cheltuieli de către persoane cu funcţii de conducere din cadrul Complexului Energetic Rovinari, în perioada 2006-2011, cu consecinţa prejudicierii patrimoniului societăţii.

Dosarul a fost înregistrat iniţial la Biroul Teritorial Târgu-Jiu la 22 iulie 2011, fiind preluat de Structura Centrală la 4 aprilie 2012. Ultimul act de cercetare este raportul specialiştilor din 18 decembrie 2013.

DosarulTurceni

Dosarul 123/P/2012 îl priveşte pe Ponta Victor ş.a. cercetaţi pentru art. 13.2 din legea nr. 78/2000, art 248, art. 248.1 Cod Penal, art. 9, lit. b din Legea nr. 241-2005.

Sesizarea este din oficiu şi aparţine Serviciului Teritorial Craiova din 10 octombrie 2011, dosarul fiind preluat la 4 aprilie 2012 de Structura Centrală. Sesizarea se referă la fapte comise de persoane cu funcţii de conducere din cadrul SC Complexul Energetic Turceni în perioada 2007-2011. Ultimul act premergător este din octombrie 2013.