Victimele Mineriadei, batjocorite încă o dată. Statul le cere cheltuieli de judecată celor bătuţi de ortaci. Protest la Inspecţia judiciară

Mineri la mineriadă în Bucureşti
Mineri la mineriadă în Bucureşti (Epoch Times România)

Un grup de victime ale Mineriadei din iunie 1990, când ortacii chemaţi de Ion Iliescu la Bucureşti au bătut tot ce avea aer de intelectual ca să le "bage minţile în cap" românilor sătui de comunism, au protestat luni în faţa Inspecţiei Judiciare în semn de protest faţă de tergiversarea, nepermis de lungă, a dosarului.

Cei prezenţi, reprezentanţi ai Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că judecătorul Constantin Epure a decis în decembrie 2020 restituirea dosarului Mineriadei din iunie 1990 la Parchetul Militar pentru refacerea rechizitoriului trimis în urmă cu trei ani în camera preliminară, atenţie, cu excluderea tuturor probelor. Deci, practic, sub formă de coperţi.

"Ideea protestului este că noi contestăm decizia luată la Camera Preliminară de întoarcere a dosarului la Parchet doar cu coperţile", a declarat organizatorul protestului", preşedintele AVMR, Viorel Ene, pentru Epoch Times.

De asemenea, victimele minerilor şi a aparatului represiv de stat condus de Ion Iliescu au depus o plângere contra celor două judecătoare care le-au respins contestaţia faţă de decizia luată de judecătorul Epure şi au dispus ca semnatarii contestaţiei să plătească câte 200 de lei de persoană cheltuieli de judecată.

"De abia au început să ne vină somaţiile de plată. O să le vină la 1300 de persoane. Am sesizat Inspecţia Judiciară că doamnele încă tergiversează, căci cele două doamne judecător nu au dat motivarea şi dosarul nu s-a întors la Parchet.", şi-a manifestat Ene indignarea.

Reamitim că în iunie 1990, chemaţi de Ion Iliescu, minerii au venit în Capitală unde au bătut studenţi, oameni cu aer de intelectuali. Venirea lor s-a soldat cu 4 morţi şi peste 1000 de oameni bătuţi şi arestaţi. La plecarea minerilor, fostul preşedinte Ion Iliescu le-a mulţumit acestora pentru ”tot ceea ce aţi demonstrat în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde”.

Dosarul vizând atrocităţile din acele zile este tergiversat de Justiţia română de mai bine de 30 de ani.

Mineriada

În zorii zilei de 13 iunie 1990, statul român, condus de Ion Iliescu, a trimis impresionante efective de poliţişti şi soldaţi în Piaţa Universităţii împotriva unei mâini de grevişti ai foamei. Tot pe 13 iunie, în Bucureşti s-a tras, 4 oameni fiind ucişi prin împuşcare. O zi mai târziu, în Bucureşti au năvălit minerii chemaţi de Iliescu, precum şi alte mii de cetăţeni din toată ţara, convocaţi de senatori şi deputaţi. Au urmat bătăi, arestări, jafuri şi devastare.

Bilanţul acelor zile de teroare s-a soldat cu uciderea prin împuşcare a patru persoane şi rănirea altor 18. De asemenea, 1.388 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.250 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic.

Ceea ce face din Mineriadă unul dintre cele mai dureroase şi ruşinoase episoade ale istoriei contemporane este faptul că preşedintele ţării a asmuţit cetăţeni ai acestei ţări împotriva compatrioţilor lor. În plus, nu trebuie uitat că, potrivit martorilor vremii, armata dotată cu muniţie de război a tras împotriva populaţiei civile.

Recomandăm şi Înregistrările video cu prestaţia lui Iliescu la Mineriadă, ascunse de TVR cât a fost preşedinte (Video)

25 de ani mai târziu, în data de 21 octombrie 2015, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost chemat la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de suspect pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii în dosarul "Mineriada". A fost nevoie de încă un an şi aproape trei luni pentru ca Iliescu să devină din suspect, inculpat.

Pe 13 iunie 2017, Ion Iliescu a fost trimis finalmente în judecată de Parchetul Militar pentru ca în 2020, judecătorul Epure să decidă că dosarul care a zăcut în Camera Preliminară trebuie să se întoarcă la parchet cu anularea tuturor probelor.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne