Cum comentează Nicuşor Dan nivelul scăzut de încredere al românilor în preşedinte, premier şi guvern


Preşedintele Nicuşor Dan a comentat, luni seara, la Antena 1, rezultatele unui studiu realizat de IPSOS-ANTENA, care arată că 82% dintre români nu au încredere în clasa politică.
„Această cifră este rezultatul a mulţi ani de politică în România şi de politică făcută într-un anume fel, în care oamenii au văzut că mulţi politicieni au intrat în politică pentru interesele lor personale, nicidecum ca să rezolve problemele oamenilor, au văzut corupţia, au văzut ineficienţa instituţiilor statului şi e şocant, dar reflectă realitatea”, a afirmat Nicuşor Dan, citat de Agerpres.
Întrebat despre faptul că 65% dintre români spun că nu au încredere în actualul premier, iar 74% nu au încredere în Guvern, şeful statului a răspuns că procentul de încredere acordat premierului este unul rezonabil, având în vedere vremurile pe care le trăim.
„Da, dar m-aş uita la pozitiv, am văzut încrederea în Guvern, 5 sau 6%, încrederea în premier 17%, ceea ce pentru vremurile pe care le trăim cred că este o cotă de încredere... Bineînţeles că oricine îşi doreşte să aibă 50% măcar. Dar, pentru România pe care o trăim, cu neajunsurile pe care le avem în ziua de azi, este rezonabilă”, a explicat Nicuşor Dan.
Despre cota de încrederea a românilor în preşedinte în care 65% au răspuns că „nu” o au iar 15% „da”, au încredere, şeful statului a afirmat: „Eu mă uit la cei 30% care nu sunt nici 'da', nici 'nu'. Şi sunt oameni care încă creditează preşedintele, asta este interpretarea mea, care aşteaptă să vadă care sunt rezultatele preşedintelui în problemele cu care ei se confruntă, corupţia, instituţii, economie, chiar Justiţie”.
De asemenea, preşedintele a precizat că este nevoie de efort şi timp pentru a schimba lucrurile care au mers pentru o perioadă lungă într-o anumită direcţie.
„Cred că rezultatul este corect. Ce vreau eu să spun este că, aşa cum spuneam mai devreme, lucrurile au mers într-atât de mult timp într-o direcţie, într-un anumit ritm, că pentru a schimba această direcţie e nevoie de timp şi e nevoie să intri cumva în profunzimea lor, pentru că altfel e foarte... E un sistem care, cum am spus, a funcţionat ani de zile într-un fel. El poate să meargă încă 10 - 20 de ani la fel. Şi, atunci, ca să schimbi oameni, legi, norme, care s-au învăţat toţi să funcţioneze într-un fel, e nevoie de un efort şi asta cere timp. Cam asta pot să spun la momentul ăsta”, a transmis şeful statului.
Nicuşor Dan s-a arătat însă optimist că progrese vor fi şi se vor vedea, chiar dacă „în paşi mici”, menţionând că un motiv de recâştigare a încrederii ar putea fi peste un an, dacă va scădea evaziunea fiscală.
„Cuvântul, chiar cuvântul ăsta încredere este foarte bine definit în limba română. Încredere asta înseamnă, pur şi simplu, dacă omul pe care mă întrebi dacă am sau nu încredere în el face ceva pentru mine sau nu, deci ăsta este răspunsul. Oamenii trebuie să vadă că sunt politicieni, politicieni la vârf care lucrează pentru ei şi, bineînţeles, noi avem o structură administrativă în care şi lentoarea, şi corupţia, şi necorelarea între diferite instituţii au funcţionat ani de zile şi progresele se vor vedea, pe care eu sunt sigur că o să le avem, progresele se vor vedea în paşi mici, încet - încet cu fiecare. Deci, avem o problemă - evaziunea fiscală, o să ne uităm la nişte cifre, dacă peste un an evaziunea fiscală va scădea cu 20%, asta va fi un motiv de recâştigare a încrederii”, a indicat Nicuşor Dan.