Vice-ministrul de Externe: Transnistria are nevoie de un statut juridic special
alte articole
Vice-ministrul de Externe al RM, Lilian Darii, membru al delegaţiei moldovene, a avut întrevederi cu Secretarul General al OSCE Lamberto Zannier, cu ocazia participării la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a ONU, precum şi cu asistentul adjunct al Secretarului Apărării SUA, Michael Carpenter, în marja participării la Segmentul Înalt al Adunării Generale a ONU din New York. În cadrul întrevederilor cu cei doi înalţi oficiali, vice-ministrul moldovean de Externe a discutat despre perspectivele procesului de negocieri în formatul „5 2”, reglementarea conflictului transnistrean şi cooperarea moldo-americană în domeniul securităţii şi apărării.
„În acest context, vice-ministrul L. Darii a accentuat necesitatea impulsionării eforturilor în vederea identificării unei soluţii viabile şi cuprinzătoare pentru problema transnistreană prin elaborarea unui statut juridic special pentru Transnistria cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. În context, a fost exprimată satisfacţia pentru cooperarea activă dintre Republica Moldova şi OSCE, fiind subliniat, totodată, rolul important de mediator al acestei organizaţii în procesul de reglementare a conflictului”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe şi Integrării Europene.
Declaraţiile vice-ministrului de Externe vin la câteva zile după ce Ministerul rus de Externe a anunţat că în stânga Nistrului continuă exerciţiile militare, de data asta accent punându-se pe dezamorsarea dispozitivelor explozive şi combaterea terorismului care ar putea să vină în regiune din Moldova. Notabil este faptul că deşi autorităţile de la Chişinău au ascultat sfatul Uniunii Europene şi au declarat că regiunea transnistreană are nevoie de un statut juridic special, până la urmă din punct de vedere financiar, mai ales la capitolul gaze naturale şi energie electrică, Tiraspolul depinde aproape în totalitate de Chişinău.
Este de menţionat faptul că, recent, Evghenii Şevciuc a semnat un decret privind constituirea unei comisii pentru punerea în aplicare a rezultatului referendumului din 2006 la care 98% dintre transnistreni au votat pentru independenţa regiunii secesioniste şi aderarea ei la Federaţia Rusă. Astfel, declaraţiile făcute de autorităţile de la Chişinău, aflate în vizită în Statele Unite cu privire le regiunea transnistreană nu corespund nici pe departe realităţii.
La finele întrevederii, vice-ministrul Lilian Darii a exprimat mulţumiri partenerilor americani pentru susţinerea acordată în vederea reformării sectorului de apărare al Republicii Moldova şi a apreciat înalta disponibilitate a SUA de a aprofunda cooperarea cu Republica Moldova în domeniul securităţii şi apărării.
La rândul său, asistentul adjunct al Secretarului Apărării SUA a reiterat „sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru eforturile de reformare în domeniul securităţii şi apărării, precum şi pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova”.
O delegaţie a membrilor cabinetelor de miniştri din Republicii Moldova, în frunte cu prim-ministrul Pavel Filip, participă, în perioada 19-23 septembrie 2016, la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se desfăşoară la New York, Statele Unite ale Americii.