Venită prin surprindere, iarna paralizează aproape tot
alte articole
Venită prin surprindere, ca în fiecare an, iarna aduce zăpadă, şosele blocate, accidente, oameni înzăpeziţi şi case rămase fără electricitate pe motiv de viscol şi zăpezi. Pentru 18 judeţe şi Capitală a fost emisă avertizare cod portocaliu iar meteorologii spun că s-ar putea institui chiar cod roşu, o premieră pe timp de iarnă în România. Conform vicepremierului Gabriel Oprea, în jur de 100 de localităţi sunt fără energie electrică în acest moment.
Traficul rutier pe autostrada A3 a fost închis, sâmbătă după-amiază, pe sensul de mers Bucureşti - Ploieşti, autorităţile anunţând că vor închide şi sensul de mers Ploieşti - Bucureşti. Au fost închise şi autostrăzile A1 şi A2, după care s-au redeschis.
Numai bine pentru că pe autostrada Soarelui (A2) să se producă un un carambol în care au fost implicate 20 de maşini. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime umane. O persoană a fost rănită şi a rămas încarcerată în maşină, echipaje ale ISU şi Ambulanţei intervenind la faţa locului. Primele informaţii de la faţa locului arată ca rănitul este conştient şi are un traumatism la un braţ, fiind posibil să fie vorba despre o fractură.
Şi pe autostrada A1 a avut loc un carambol, de bine ce a fost redeschisă de autorităţi. Cel puţin 10 maşini, dintre care două tiruri, s-au ciocnit. Două persoane au fost rănite în accident. Traficul a fost complet paralizat, coloanele de maşini închizându-se pe kilometri întregi. Medicii serviciilor de ambulanţa au mers peste un kilometru pe jos, pentru a ajunge la cei accidentaţi.
400 de turişti au rămas blocaţi la Rânca, după ce drumul Naţional 67 C, pe porţiunea cuprinsă între Rânca şi localitatea Novaci a fost închis. Turiştii aşteaptă ca autorităţile care "acţionează cu toate utilajele din dotare" să degajeze drumul cât de curând.
Vremea rea a determinat autorităţile să închida 8 drumuri naţionale: DN 1D (Albeşti, Argeş - Urziceni, Ialomiţa), DN 2 (Urziceni, Ialomiţa - Focşani, Vrancea), DN 22 (Râmnicu Sărat, judeţul Buzău - Brăila), DN 23B (Măicaneşti - Ciorăşti, judeţul Vrancea), DN 2B (Buzău - Rosetti, judeţul Buzău), DN 2C (Costeşti - Padina, judeţul Buzău), DN 2N (Bogza - Căiata - Dumbrăveni, judeţul Vrancea) şi DN 67C (Novaci - Rânca, judeţul Gorj).
De asemenea, mai multe drumuri judeţene din Prahova s-au închise: DJ 100 C Mizil - Fulga - Sălciile, DJ 102 E Mizil - Baba Ana, DJ 101 E Fulga - Sălciile şi DJ 102 H Mizil - Amaru. Aceste tronsoane de drum sunt închise pentru toate categoriile de autovehicule, informează Mediafax.
În Buzău, judeţ celebru pentru viscolele lui, autorităţile au închis, pe lângă drumurile naţionale şi nouă drumuri judeţene: DJ 214 A între localităţile Cărăgele – Ruşeţu, DJ 220 între localităţile Poşta Câlnău – Boboc Gară, DJ 203G între localităţile Costeşti – Stâlpu, DJ 102 H între DE 85 şi localitatea Amaru blocat în zona Pitulicea, DJ 203 C între DE85 şi localitatea Florica, DJ 205B între localităţile Săhăteni – Năeni, DJ 203K între localităţile Vadu Paşii – Săgeata şi DJ 103R între DN 1 şi localitatea Vintileanca şi DJ 203 D Buzău-Smeeni-Scutelni.
22 de trenuri de călători au fost anulate din cauza viscolului, iar multe altele au întârzieri, CFR-ul impunând limitări de viteza de 50 km/h. Pe anumite tronsoane de cale ferată, trenurile sunt tractate.
Şi traficul aerian a avut de suferit. Mai multe zboruri de pe Aeroportul "Henri Coandă" din Otopeni au fost anulate sau amânate, întârzierile fiind şi de peste 45 de minute, conform Mediafax.