Vasile Bănescu: Nu suntem atât de creştini pe cât spun unii c-am fi. Un creştin nu e un om agresiv, analfabet, rău care-şi încheie îndemnurile la ură cu "Doamne, ajută!"

Vasile Bănescu, fost purtător de cuvând al Patriarhiei şi actual membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, a opinat sâmbătă, la B1Tv, că societatea românească este una scindată, compusă din cel puţin două grupui mari de oameni care văd viitorul apropiat al României în mod diferit, iar credinţa este una de suprafaţă şi „nu suntem atât de creştini pe cât ne plece sau pe cât spun unii c-am fi”.
„Există o parte nevăzută a lucrurilor, aşa cum bine ştim, dar societatea e compusă din oameni, din persoane, şi abia aici poate începe o discuţie legată de ce se întâmplă cu fiecare dintre noi în acest început de secol, ce se întâmplă cu noi, care compunem o comunitate, cum ne mai raportăm noi azi la lucruri care ne-au făcut bine cândva, dar care au fost lăsate în urmă. Întrebarea e cu ce le-am înlocuit şi cum arătăm azi. (…) [În ultimii 35 de ani] s-au întâmplat lucruri bune şi s-au întâmplat şi lucruri evitabile, evident mai puţin bune sau chiar rele.
Ce ne interesează pe toţi azi, cred, şi ne priveşte în mod frontal e ce s-a întâmplat cu societatea românească în ultimii câţiva ani şi mai ales, cu noi toţi, în ultimele opt luni, că luăm ca reper acest şoc (anularea alegerilor prezidenţiale – n.r.) care, iniţial, a fost unul electoral, unul de natură politică, dar care a reverberat în societatea noastră. Cauze incredibile pe care nu le percepeam înainte, cauzele unui tip de rău social, unui tip de disoluţie şi scindare a societăţii.
Trăim într-o societate scindată, polarizată, adică compusă din cel puţin două grupuri mari de oameni care văd diferit evoluţia României în viitorul proxim. De aici au pornit foarte multe lucruri în aceste ultime luni. (…)
Consider că putem vedea binele şi discerne binele de rău doar într-o stare de discernământ, de limpezime mentală şi morală şi, evident, privind aceste lucruri din jurul nostru de pe o treaptă care să nu fie sub nivelul Mării Moarte, ci să fie una onorabilă prin educaţia măcar generală de care ar trebui să beneficieze orice om dintr-o societate a secolului XXI.
Societatea noastră acum e una străbătută de tensiuni foarte mari, care au învrăjbit oamenii, pornind de la un episod politic din decembrie 2024, dar care a scos la lumină ulterior – prin această prăpastie care a crescut ulterior între două falii ale societăţii- lucruri nebănuit de urâte, care ţin de ură, de învrăjbire de agresivitate. A ieşit la lumină cam tot ce poată apărea în subsolurile lipsei de educaţie”, a declarat Bănescu.
Fostul purtător al BOR consideră că absenţa unei educaţii reale din societate poate duce la confuzia cea mai gravă, confundarea răului cu binele.
„Suntem o societate parţial – dar acest parţial e îngrijorător, că e destul de vast – prost educată, or proasta educaţie înseamnă absenţa unei educaţie reale, proasta orientale reală. Dispărând nişte repere intelectuale, chiar morale din spaţiul vizibil omului majoritar, acest om majoritar – din care nu ne excludem - o poate lua şi razna în sensul că ajunge la confuzii grave, confundă răul cu binele, (…) Cred că suntem într-o perioadă şi zonă din punct de vedere moral foarte important analizabilă”, a afirmat Vasile Bănescu.
Potrivit fostului purtător de cuvând al BOR, nici la capitolul credinţă nu se stă mai bine în spaţiul românesc iar acest lucru se reflectă prin agresivitate, violenţă domestică şi analfabetism religios, ceea ce indică o decuplare de la un mod de gândire creştin.
„Apropo de credinţă, cred că nu stăm prea bine la capitolul acesta, deşi ne lăudăm în stânga, în dreapta, şi mai ales la recensământ că suntem creştini. Azi, poporul român nu se mai suprapune cu un popor creştin real, şi-mi măsor bine cuvintele, că un creştin nu e un om agresiv, analfabet, rău, nu e un om care-şi încheie îndemnurile la ură şi violenţă cu mimeticul 'Doamne, ajută!', care e transformat dintr-o rugăciune curată într-un fel de pecetluire a viziunii tale asupra lucrurilor, pregătit fiind să-L înveţi tu pe Dumnezeu cum se fac lucrurile, că ţi se pare că tu ştii care e adevărul.
Credinţa în spaţiul românesc cred că e preponderent epidermică, de suprafaţă, fără adâncime în viaţa reală şi personală că, dacă am fi aşa, n-am fi ţara cu cel mai ridicat număr de femicide – am preluat un termen care nu-mi place. Au fost ucise peste 30 de femei în ultimele luni în România. E ceva fără precedent în spaţiul românesc!
Violenţa domestică, analfabetismul religios, să nu mai vorbesc de cel cultural, agresivitatea, omorurile, toate aceste lucruri indică o decuplare de la un mod de gândire creştin. Deci să avem grijă cum folosim termenul 'creştin'. Nu suntem atât de creştini pe cât ne plece sau pe cât spun unii c-am fi”, a afirmat Vasile Bănescu.