Vanghelie acuză: Dragnea şi Firea s-au înţeles cu clanurile de interlopi

Fostul primar al sectorului 5 susţine că Liviu Dragnea şi Gabriela Firea s-au înţeles cu o parte din clanurile din lumea interlopă pentru susţinerea candidaţilor social-democraţi la alegerile din iunie.
Loredana Diacu
02.06.2016

alte articole

Marian Vanghelie (Epoch Times România)
Loredana Diacu
02.06.2016

Liviu Dragnea şi Gabriela Firea au negociat cu şefii clanurilor de interlopi susţinerea candidaţilor PSD din sectoarele 4 şi 5 la alegerile locale de duminică, a acuzat Marian Vanghelie, aspirant la primăria Sectorului 5.

Potrivit fostului edil, citat de Mediafax, "Dragnea şi cu doamna Firea, cu domnul Florea şi domnul Băluţă au avut câteva întâlniri o dată în sectorul 5 şi o dată în sectorul 4 cu o parte din clanurile din lumea interlopă. (...) Puteţi să verificaţi data şi ora când a fost domnul Dragnea acum câteva zile la sediul UNPR şi înţeleg că în sectorul 4 s-au întâlnit cu clanurile de Sportivi care-l sprijină pe domnul Băluţă. (...) Domnul Dragnea e expert în asemenea lucruri, numai că nu înţelege că în Bucureşti lucrurile sunt puţin mai complicate şi aici nu e Teleorman", a declarat Vanghelie miercuri într-o conferinţă de presă.

Vanghelie a mai acuzat trei foşti comandanţi de poliţie ai sectorului 5, mai exact Şovan Valeriu Nicolae, Ţigănuş Marian şi Merliu Marian (doi dintre aceştia fiind pe locul doi şi trei pe lista de consiliu a domnului Florea) împreună cu mai multe persoane, "se ocupă de a cumpăra buletine, pe de o parte să nu iasă unii la vot, şi de a da între 100 şi 150 de RON ca să iasă alţii la vot."

"De două zile fac această achiziţie de buletine", a afirmat Vanghelie.

Fostul primar a mai susţinut că Liviu Dragnea şi Gabriela Firea, însoţiţi de candidatul PSD la Primăria sectorului 4, Daniel Băluţă, s-au întâlnit cu liderii Clanului Sportivilor. Vanghelie a subliniat că doar trage un semnal de alarmă, fără să facă vreun denunţ.

"Eu nu fac denunţuri. Ar trebui să scăpăm de sindromul denunţului. Formula de denunţ sună atât de urât... Eu trag un semnal de alarmă, iar cei care sunt în măsură trebuie să verifice şi să supravegheze. Eu când aud de denunţ, îmi vine să fug", a adăugat Vanghelie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor