USL luptă contra sistemului ''băsisto-macovian''
alte articole
Când doi se luptă, al treilea câştigă, îi transmite PSD lui Antonescu Crin, iar dacă pe al treilea îl cheamă Traian Băsescu, atunci "cazul" devine grav. Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD îî cere public lui Crin Antonescu să nu uite că "aliaţii politici luptă împreună împotriva sistemului ''băsisto-macovian'', nu se luptă (mediatic) între ei şi face apel la coeziune şi dialog în USL.
În cadrul unei conferinţe de presă organizate vineri, la scurt timp după ce Antonescu l-a acuzat public pe Ponta că a greşit grav" vorbind în numele procurorului Niţu, Codrin Ştefănescu a ţinut să facă o serie de precizări vizavi de declaraţiile lui Crin :
"Declaraţiile publice ale premierului Ponta şi ale miniştrilor nu au conţinut niciodată ingerinţe la adresa Justiţiei şi nu s-au făcut public niciodată solicitări către procurori. Cel care a recunoscut că a intervenit în Justiţie, şi nu o dată, a fost Traian Băsescu ultima intervenţie fiind aceea de a-l sună pe procurorul general şi a-l soma să nu pună în aplicare o înlocuire a unor procurori", a declarat Ştefănescu.
Şi dacă Antonescu a ţinut ieri să îşi afirme speranţa că V. Ponta este conştient de faptul că "ORICINE, încearcă să intimideze, să influenţeze sau să controleze procurorii sau instanţe în România va avea în mine [Crin Antonescu] un adversar la fel de hotărât, la fel de determinat, precum a avut Traian Băsescu în toţi aceşti ani" la rândul său, secretarul general adjunct al PSD s-a arătat convins "că preşedintele PNL este conştient de faptul că proiectul USL este mult prea important, iar oamenii şi-au pus prea multă speranţă în el, pentru a fi dus în ridicol" informează Agerpres.
"Îi reamintesc d-lui Antonescu că noi luptăm împreună în cadrul USL împotriva sistemului băsisto-macovian care a făcut şi face în continuare foarte mult rău acestei ţări. Îi reamintesc totodată că prin atacurile şi intoxicările sale Traian Băsescu încearcă să creeze tensiuni în interiorul USL continuând politica de a-i dezbină pe români. În acest context, făcând aceste precizări, considerăm că este mai mult decât necesară o discuţie în cadrul USL pentru a clarifica toate aceste aspecte şi altele, din ultima perioadă", a subliniat Codrin Ştefănescu.
Apelul la raţiune şi coeziune lansat de PSD vizează aplanarea recentului scandal stârnit de noua ingerinţă a premierului Victor Ponta în justiţie, prin revocarea din funcţie a procurorului DNA, Papici, la scurtă vreme după ce acesta finalizase instrumentarea dosarului vice-premierului Liviu Drangea, acuzat de fraudarea Referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu în vara lui 2012.
La scurta vreme după anunţul înlăturării lui Papici din funcţie, Victor Ponta a avut o ieşire publică catalogată de analişti drept cinism politic fără precedent:
"Nu ştiu cine a fost demis, Papici, marele basist, morărist. N-a fost demis, i s-a terminat mandatul. Şi lui Băsescu îi expiră mandatul, ce facem îi ţinem pe toţi la nesfârşit? Că moare ţara fără ei, să mai facă şi ei un dosar. Că şefi din ăştia puşi de Băsescu care trebuie să stea încă o sută de ani după ce pleacă el... Stă şi el procuror simplu, că nu s-a născut şef. S-a terminat şi dosarul, gata, a ajuns la doamna Kovesi. Pa şi la revedere. De ce trebuie să-i ţinem pe toţi basiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul? Eu susţin că Daniel Moraru, cu Papici şi cu ai lui au făcut dosare politice anu' trecut când au luat oamenii şi i-au pus să jure cu mâna pe Biblie pentru că au votat la referendum, sunt dosare de poliţie politică. Am spus-o şi o spun mereu. Să se supere Macovei şi mama lui Macovei"
Crin Antonescu a ţinut să se dezică de mesajul "de tip securist" transmis de Ponta şi a afirmat public, la rândul său, că Ponta "a greşit grav" vorbind în numele procurorului Niţu, ceea ce este grav, "inacceptabil" de fapt. Prin atribuţiile constituţionale, premierul NU POATE şi nu are nevoie să dea explicaţii sau mesaje naţiunii în numele procurorului general a explicat Antonescu la televizor, urmărit de milioane de telespectatori.
Liderul PNL şi-a exprimat însă speranţa că totul este o regretabilă eroare - "cele întâmplate recent din partea domniei sale[V. Ponta] au fost doar o greşeală"- şi că Victor Ponta, ştiind care este poziţia lui Antonescu, va şti ce are de făcut.
În numele PSD-ului, Codrin Ştefănescu face front comun în coaliţie (contra lui Băsescu) şi face apel la dialog.