UPDATE: Elena Udrea a ajuns din nou în arest
alte articole
UPDATE: Elena Udrea a fost dusă miercuri, în cătuşe, la Arestul Central al Poliţiei Capitalei, relatează postul B1 TV. Poliţiştii au ridicat-o pe fosta candidată la preşedinţie de la domiciliul său şi au dus-o în arest, după ce magistraţii ÎCCJ au decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile în dosarul ”Gala Bute”.
Decizia este executorie, însă poate fi contestată la Înalta Curte, în termen de 48 de ore.
***
UDPATE - Magistraţii Curţii Supreme au decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a Elenei Udrea, în dosarul "Gala Bute", aceasta urmând să fie dusă în Arestul central al Poliţiei Capitalei.
***
Fostul lider PMP, Elena Udrea a ajuns miercuri dimineaţă, la ora 7,45, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde magistraţii vor judeca, începând cu ora 8.00 solicitarea DNA vizând arestarea sa preventivă în Dosarul Gala Bute, relatează Hotnews.
Elena Udrea a refuzat să facă declaraţii de presă despre acuzaţiile care i se aduc, în schimb a apreciat susţinerea celor din jur, în special susţinerea fostului preşedinte Băsescu:
"Contează mult că mă susţin foarte mulţi oameni în aceste zile, şi contează mult că mă susţine şi fostul preşedinte, desigur" a declarat Udrea, reamintind că este deja arestată în dosarul Microsoft."
La rândul său, avocatul fostei candidate la preşedinţie a declarat, la intrarea la Curtea Supremă că "misiunea nu poate să fie uşoară. (...) Sunt 6 capete de acuzare pentru care s-a cerut arestarea preventivă" şi a reiterat ideea că votul de luni al Camerei Deputaţilor prin care a încuviinţat arestarea preventivă a clientei sale în dosarul Gala Bute nu a respectat legea.
Reamintim că Udrea a mai fost arestată preventiv, în dosarul Microsoft. Arestul preventiv de 30 de zile s-a limitat, în fapt la 6, după ce ÎCCJ a decis punerea deputatei sub arest la domiciliu.
Luni, deputaţii au avizat, cu 170 de voturi „pentru” şi 118 de voturi „împotrivă”, cererea DNA vizând arestarea preventivă a Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, PNL acuzând ulterior PSD-ul că şi-a mobilizat deputaţii pentru a o face scăpăta pe Udrea de arest.
Dacă v-a plăcut acest articol, va invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.