UPDATE - Dispariţia avionului Malaysia Airlines, „un mister fără precedent”

Dispariţia avionului malaezian, "volatilizat" pur şi simplu deasupra Mării Chinei de Sud, cu 239 de pasageri la bord, rămâne un mister. Avionul rămâne de negăsit şi singurul progres făcut în investigaţie este faptul că poliţia din Malaezia l-a identificat pe unul dintre cei doi pasageri care s-au îmbarcat cu un paşaport furat la bordul boeingului dispărut.
Traseul avionului Boeing 777 dispărut. (Captură Youtube)
Loredana Diacu
11.03.2014

UPDATE - Armata malaeziană a anunţat că este posibil să fi descoperit prin radar avionul dispărut în Strâmtoarea Malacca, scrie Reuters. Avionul ar fi localizat la o distanţă considerabilă de locul unde a fost înregistrat ultimul contact radio pe când acesta se afla deasupra Mării Chinei de Sud.

***

Dispariţia avionului malaezian, "volatilizat" pur şi simplu deasupra Mării Chinei de Sud, cu 239 de pasageri la bord, rămâne un mister. Avionul rămâne de negăsit şi singurul progres făcut în investigaţie este faptul că poliţia din Malaezia l-a identificat pe unul dintre cei doi pasageri care s-au îmbarcat cu un paşaport furat la bordul boeingului dispărut. Pasagerul misterios este un iranian în vârstă de 19 ani, despre care se crede că îşi dorea să "emigreze" în Germania. Odată cu identificarea pasagerului, cade şi ipoteza atacului terorist, ca posibilă explicaţie pentru dispariţia avionului.

"Noi nu credem că ar fi membru al unui grup terorist şi credem că încerca să emigreze în Germania", a declarat şeful poliţiei din Malaysia, Khalid Abu Bakar.

Cel de-al doilea pasager care călătorea cu un paşaport furat nu a fost identificat.

Reamintim că un italian şi un austriac ce figurau pe lista pasagerilor cursei Malaysia Airlines MH370 nu au pus piciorul la bordul avionului, de paşapoartele lor, furate în Tailanda, folosindu-se alte persoane. Din informaţiile despre zbor reiese că cele două bilete de avion pentru zborul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, plecat de la Kuala Lumpur la Beijing, au fost rezervate la 6 martie în oraşul Pattaya, o staţiune turistică din Tailanda. Cele două bilete electronice au numere consecutive şi ambele au fost plătite în monedă locală.

Misterul avionului dispărut pare şi mai mare, cu atât mai mult cu cât 19 familii au semnat declaraţii conform cărora şi-au sunat rudele după ce autorităţile au raportat dispariţia cursei iar telefoanele mobile ale celor dragi sunau, conform The Mirror.

O chinezoaică, sora a unuia dintre cei 239 de pasageri aflaţi la bord a povestit ca şi-a sunat de două ori fratele, duminică, la ora 11.40, iar telefonul acestuia suna. Doar că nu a răspuns nimeni. Cum nu a răspuns nici în cazul celorlalţi 18 pasageri sunaţi de familiile lor. Femeia şi-a mai sunat odată fratele duminică după-amiază, şi telefonul suna din nou.

Între timp, după trei zile de căutări fără succes şi în absenţa oricăror urme ale aeronavei, cercetările pentru căutarea avionului, dispărut în noaptea de 7 spre 8 martie au fost extinse masiv, au informat luni autorităţile.

La bordul avionului se aflau 239 de persoane, dintre care doi copii mici. Majoritatea pasagerilor erau chinezi -153 - motiv pentru care, la 3 zile de la dispariţia avionului, China a anunţat că va mobiliza 10 dintre sateliţii săi, în speranţa localizării avionului.

În cursa Kuala Lumpur - Beijing se mai aflau 38 de malaezieni, şapte indonezieni, şase australieni, patru francezi şi trei americani.

La operaţiunile de căutare iau parte zeci de nave, avioane şi elicoptere din China, Statele Unite, Vietnam, Malaezia, Filipine şi Singapore. Dispariţia avionului de pasageri al companiei Malaysia Airlines este deja considerată un "mister fără precedent" în istoria aviaţiei, cel puţin aşa declara şeful Autorităţii Aviaţiei Civile din Malaezia, care a confirmat că în acest moment nu există nicio urmă de vreo epavă a avionului Boeing 777. Nimeni nu ştie unde, cum şi de ce au dispărut avionul şi pasagerii săi.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor