Vietnamul a descoperit posibile fragmente din Boeingul dispărut

Avion Boeing. (BEN STANSALL/AFP/Getty Images)
Loredana Diacu
09.03.2014

Autorităţile malaeziene îi sfătuiesc pe cei ce au avut rude sau prieteni în avionul dispărut în urmă cu aproape două zile desupra Mării Chinei de Sud, să se pregătească pentru ce este mai rău. În largul coastei de sud a Vietnamului au fost descoperite posibile rămăşiţe ale avionului Boeing 777-200, dispărut cu 239 de pasageri la bord.

Ministerul vietnamez al informaţiilor şi comunicării crede că fragmentele descoperite ar putea fi o uşă interioară şi o bucată din coada avionului. Acestea au fost depistate la circa 80 de km sud-sud-vest de insula Tho Chu.

Malaezia, proprietara avionului prăbuşit, a cerut permisiunea autorităţilor vietnameze să trimită cinci nave în apele teritoriale vietnameze pentru a căuta şi alte eventuale fragmente din avionul dispărut.

Reamintim că Boeingul 777, aparţinând Malaysia Airlines, efectua o cursă pe ruta Kuala Lumpur - Beijing când a dispărut brusc de pe radare sambata, ora locala 2.40. Avionul era condus de un pilot malaezian având 18.365 de ore de zbor experienţă şi care lucra pentru companie din anul 1981.

Căutările s-au soldat până astăzi cu un eşec. În cursul zilei de ieri, avioanele au reperat ieri, în largul coastei Vietnamului două urme de o lungime de aproximativ 15 până la 20 de kilometri, paralele şi la distanţă de aproximativ 500 de metri una de cealaltă, ce păreau a fi urme de petrol. Nu s-a putut însă stabili dacă petele de pe apă proveneau de la avionul dispărut.

Autorităţile au anunţat că există posibilitatea ca aeronava să fi făcut, nu se ştie de ce, cale întoarsă înainte de a dispărea. Şeful Forţelor Aeriene Regale Malaeziene, Rodzali Daud, a declarat duminică într-o conferinţă de presă că în urma analizei înregistrărilor radarului a reieşit că există o posibilitate ca aeronava să fi făcut cale întoarsă.

S-a luat în calcul şi varianta unui atac terorist, deoarece la bordul avionului se pare că au urcat cel puţin doi pasageri suspecţi. Un italian şi un austriac figurau pe lista de pasageri, fără să se fi urcat însă în avion. Paşapoartele acestora fuseseră furate în Tailanda în urmă cu doi ani. Ipoteza atacului terorist nu s-a confirmat, rămânand la stadiul de scenariu ce încearcă să explice o dispariţie despre ale cărei cauze nu exisă nici cel mai mic indiciu concret.

Căutarea celor 239 de dispăruţi, 227 de pasageri de 14 naţionalităţi şi 12 membri ai echipajului, cetăţeni malaysieni, continua, fragmentele găsite în mare tinzând să facă însă din ce în ce mai puţin credibilă ipoteza că aceştia vor fi descoperiţi vii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor