UPDATE. Adrian Năstase află miercuri dacă va fi eliberat mai repede din închisoare. Năstase poate fi eliberat

Fostul premier Adrian Năstase va afla miercuri dacă ar putea fi eliberat înainte de ispăşirea întregii pedepse, acesta fiind condamnat în dosarul Zambaccian la patru ani de închisoare cu executare.
Adrian Năstase (Epoch Times România)
Flori Mladin
23.07.2014

UPDATE. Judecătoria Sectorului 4 a hotărât, miercuri, că fostul premier Adrian Năstase poate fi eliberat condiţionat. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată, în termen de trei zile, la Tribunalul Bucureşti.

***

Fostul premier Adrian Năstase va afla miercuri dacă ar putea fi eliberat înainte de ispăşirea întregii pedepse, acesta fiind condamnat în dosarul "Zambaccian" la patru ani de închisoare cu executare.

Judecătoria Sectorului 4 va judeca, pe 23 iulie, propunerea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase după executarea unei treimi din pedeapsă, după ce Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea avocaţilor fostului premier de preschimbare a termenului care fusese stabilit pe 9 septembrie.

În data de 3 iulie, Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Jilava a avizat favorabil solicitarea lui Adrian Năstase de a pleca mai devreme din închisoare. Pe 24 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca la sentinţa de patru ani de închisoare primiţi de fostul premier în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul Calităţii" să se adauge şase luni ca spor de pedeapsă, astfel încât acesta va executa în final patru ani şi şase luni de închisoare.

Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase, a precizat că, întrucât se au în vedere condamnări pentru fapte petrecute înainte de 1 februarie, se ia în calcul o treime din pedeapsa totală de patru ani şi şase luni a lui Năstase.

Totodată, avocatul a explicat că din pedeapsă vor fi scăzute şi "zilele câştigate" dacă a prestat activităţi fizice, practice sau activităţi intelectuale din care rezultă o lucrare ştiinţifică. Cazacu a menţionat că, din câte cunoaşte, regulamentul actual al penitenciarului prevede că un deţinut poate câştiga 30 de zile dacă a efectuat o lucrare ştiinţifică, aceste zile fiind considerate zile executate.

Fostul premier Adrian Năstase este pentru a doua oară în spatele gratiilor, după ce în iunie 2012 a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul Calităţii".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor