Universitatea din Sofia continuă să fie ocupată de studenţi protestatari (presă)

Universitatea din Sofia rămâne închisă după ce studenţii care au ocupat clădirea, revendicând demisia guvernului dominat de socialişti, au anunţat că îşi continuă protestul, informează presa sofiotă de marţi.
(NIKOLAY DOYCHINOV / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
29.10.2013

Universitatea din Sofia rămâne închisă după ce studenţii care au ocupat clădirea, revendicând demisia guvernului dominat de socialişti, au anunţat că îşi continuă protestul, informează presa sofiotă de marţi.

Reunită luni într-o şedinţă de urgenţă, conducerea Universităţii a anunţat că sprijină revendicările studenţilor pentru morală în politică, dar că îi îndeamnă să caute alte forme să-şi exprime opiniile fără să blocheze activitatea de învăţământ, scrie cotidianul Capital. Rectorul Universităţii, Ivan Ilcev, a declarat luni că studenţii sunt inteligenţi şi pot găsi alte forme de protest. Declaraţia lui a fost întâmpinată cu huiduieli de câteva sute de persoane care s-au strâns luni pentru a-şi exprima sprijinul faţă de protestul studenţilor. La rândul lor, protestatarii au anunţat că vor continua cu ocuparea clădirii până când guvernul va demisiona.

Ministrul învăţământului, Anelia Klisarova, a declarat că universităţile nu sunt un spaţiu pentru politică. În opinia ei, studenţii au dreptul să protesteze, dar fără să-i împiedice pe colegii lor care vor să înveţe.

Ziarul Trud informează că studenţii din Universitatea din Veliko Târnovo s-au alăturat colegilor lor din Sofia. Ei s-au declarat în favoarea creşterii calităţii învăţământului superior şi totodată au insistat ca toţi liderii de partide politice să demisioneze. La Veliko Târnovo este ocupată o singură sală, în timp ce la Sofia este ocupată întreaga clădire a rectoratului. Câte o sală a fost ocupată şi la Academia naţională de teatru şi la Noua Universitate Bulgară, o instituţie privată.

Protestul de la Universitatea din Sofia a început la 23 octombrie, când un grup de studenţi a intrat în cea mai mare sală a Rectoratului, obligându-l pe profesorul universitar de drept Dimităr Tokuşev, care este totodată şi preşedinte al Curţii Constituţionale, să părăsească sala. Studenţii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că controversatul mogul de presă, Delian Peevski, a reuşit să se întoarcă în parlament după ce, la începutul lunii octombrie, Curtea Constituţională a Bulgariei nu a reuşit să ajungă la nicio concluzie în cazul său. Vineri seară, blocajul s-a extins de la o singură sală la întreaga clădire a rectoratului. Studenţii s-au baricadat acolo şi permit ca în clădire să intre numai colegii lor.

Învestit de parlament la 29 mai, guvernul lui Plamen Oreşarski se află din 14 iunie sub presiunea străzii, demonstraţii fiind organizate zilnic pentru a-i cere demisia. La sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie, la mişcarea de protest au participat între 10.000 şi 20.000 de demonstranţi. În ultimele săptămâni la demonstraţii nu participă mai mult de o sută de persoane în fiecare zi, dar duminică şi luni numărul protestatarilor a crescut semnificativ, după ce câteva mii de persoane au ieşit în stradă ca să-şi exprime solidaritatea cu studenţii de la Universitatea din Sofia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor