Ungaria interzice evenimentele Pride şi intenţionează să utilizeze recunoaşterea facială pentru a viza participanţii

Premierul ungar, Viktor Orbán (Facebook - Viktor Orban)
Redacţia
19.03.2025

Parlamentarii din Ungaria au votat pentru interzicerea evenimentelor Pride şi pentru a permite autorităţilor să utilizeze software de recunoaştere facială pentru a identifica participanţii şi pentru a-i amenda, în ceea ce Amnesty Internaţional a descris drept un „atac frontal” asupra comunităţii LGBTQ, transmite The Guardian.

Legislaţia - cea mai recentă iniţiativă a premierului Viktor Orban şi a partidului său populist de dreaptă de a viza comunitatea - a fost adoptată marţi de parlament. Considerată a fi prima de acest fel din istoria recentă a UE, interdicţia la nivel naţional a fost adoptată cu 136 de voturi pentru şi 27 împotrivă, după ce a fost înaintată parlamentului cu o zi înainte.

Aceasta modifică legea naţională privind adunările pentru a transforma în infracţiune organizarea sau participarea la evenimente care încalcă controversata legislaţie ungară privind „protecţia copilului”, care interzice orice „reprezentare sau promovare” a homosexualităţii în rândul minorilor sub 18 ani.

Legislaţia a fost criticată de Amnesty Internaţional, care a descris-o ca fiind cea mai recentă dintr-o serie de măsuri discriminatorii luate de autorităţile ungare împotriva comunităţii.

„Justificarea falsă pentru adoptarea acestei legi - că evenimentele şi adunările ar fi 'dăunătoare pentru copii' - se bazează pe stereotipuri dăunătoare şi pe o discriminare profund înrădăcinată, homofobie şi transfobie”, susţine Amnesty într-o declaraţie.

După ce parlamentarii au prezentat proiectul de lege luni, organizatorii Budapest Pride au declarat că legea vizează transformarea comunităţii într-un „ţap ispăşitor” pentru a reduce la tăcere criticii guvernului Orban.

„Aceasta nu este protecţia copilului, acesta este fascism”, au scris organizatorii.

Budapest Pride va marca anul acesta cea de-a 30-a aniversare a sa, reunind mii de oameni pentru a face vizibilă lupta comunităţii pentru libertate, siguranţă şi drepturi egale, chiar dacă cei de la putere încearcă în mod continuu să îi dezumanizeze, au notat aceştia.

„Guvernul încearcă să restricţioneze protestele paşnice cu o voce critică, vizând o minoritate. Prin urmare, ca o mişcare, vom lupta pentru libertatea tuturor maghiarilor de a manifesta”, se afirmă într-un comunicat al acestora.

Organizatorii au declarat că intenţionează să meargă mai departe cu marşul din Budapesta, în ciuda prevederii din lege conform căreia cei care participă la un eveniment interzis s-ar putea confrunta cu amenzi de până la 200.000 de forinţi maghiari (500 euro, circa).

În timpul votului, deputaţii opoziţiei au aprins fumigene, umplând camera parlamentară cu coloane groase de fum colorat.

După adoptarea legii, un purtător de cuvânt al Budapest Pride, Jojo Majercsik, a declarat pentru Associated Press că organizaţia a primit o revărsare de sprijin.

Context

De când a revenit la conducerea ţării în 2010, Orban a fost criticat pentru slăbirea instituţiilor democratice, inclusiv pentru acuzaţiile de subminare treptată a statului de drept.

Guvernul său a încercat să se prezinte ca un campion al valorilor familiei tradiţionale, declanşând o represiune care a creat paralele cu Rusia, prin adoptarea unor măsuri precum blocarea cuplurilor de acelaşi sex de a adopta copii şi interzicerea oricărei menţiuni a problemelor LGBTQ în programele educaţionale şcolare.

Tamás Dombos, coordonator de proiect în cadrul grupului maghiar pentru drepturile LGBTQ Háttér Society, a descris atacul lui Orban asupra minorităţilor drept o tactică menită să distragă atenţia alegătorilor.

„Este o strategie foarte comună a guvernelor autoritare de a nu vorbi despre problemele reale de care sunt afectaţi oamenii: inflaţia, economia, starea teribilă a educaţiei şi asistenţei medicale”, susţine Dombos.

Orban, a continuat el, „a fost aici cu noi timp de 15 ani, minţind în faţa oamenilor, lăsând ţara să putrezească practic, iar apoi a venit cu aceste campanii de ură”.

Restricţiile privind Pride vin în contextul în care Orban se confruntă cu o provocare fără precedent din partea unui fost membru al elitei Fidesz, Peter Magyar, înainte de alegerile de anul viitor, ceea ce i-a determinat pe unii să sugereze că interdicţia a fost menită să câştige votanţii de extremă dreapta.

„Este uşor să câştigi voturi prin restricţionarea drepturilor unei minorităţi într-o societate conservatoare”, a declarat Szabolcs Hegyi de la Uniunea maghiară a libertăţilor civile (TASZ) pentru Agenţia France-Presse.

El a avertizat, totuşi, că restrângerea libertăţilor civile, aparent pentru câştig politic, este o pantă alunecoasă: „În cele din urmă, se poate ajunge la o situaţie în care practic nimeni nu poate protesta, cu excepţia celor care nu critică poziţia guvernului”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor