„Undeva în est”: un film tulburător despre dramele colectivizării

Cafeneaua Culturală ”La Vulturi” a organizat marţi proiecţia unui film cutremurător, dar prea puţin difuzat chiar şi la data premierei în 1991. Pelicula ”Undeva în Est”, realizată de Nicolae Mărgineanu, este o poveste despre curajul ţăranilor de a-şi apăra firescul vieţii în faţa unui regim de teroare, comunismul. Nu poţi să nu-ţi pui întrebarea ce ai fi făcut tu în locul celor care şi-au pierdut copiii, pământul, libertatea şi viaţa pentru că nu au vrut să accepte un regim putred, bazat pe lichele.

Dincolo de tragediile provocate de colectivizare, filmul are şi umor. Incompetenţa şi imoralitatea oficialilor locali reprezentând Partidul Comunist şi absurdul situaţiilor sunt prezentate în registru comic, parcă menit să îndulcească gustul amar pe care ţi-l lasă filmul.

Intriga se declanşează atunci când un activist de partid vine într-un sătuc pierdut printre dealurile Transilvaniei, pentru a face colectivizare. Se loveşte de opoziţia ţăranilor şi mai ales de a lui Măgureanu, un gospodar înstărit, care a muncit din greu pentru tot ce are, dar este persecutat ca fiind chiaburul satului. Acesta refuză să renunţe la avere şi să fie coborât la nivelul celor care n-au muncit niciodată. Nu înţelege de ce trebuie să se pună semnul egal între el care a dobândit tot ce are prin sudoarea frunţii şi scursurile satului.

Cei trei fii ai săi sunt obligaţi să renunţe la studii de oficialii regimului comunist, care vor să-i bage la închisoare pentru a-l obliga pe tatăl lor să colaboreze. Pe drum însă, ei sunt salvaţi din mâinile comuniştilor de un grup de partizani. Doi dintre ei devin membri ai rezistenţei anti-comuniste, în timp ce al treilea, prea slab ca să lupte, se ascunde în pivniţa din casa părinţilor.

Sterian, căpitanul partizanilor, duce un război de gherilă, sperând ca mulţi alţii la acea vreme, că anglo-americanii vor veni şi vor elibera România. De aceea, intră în conflict cu cei doi studenţi care îşi dau seama de inutilitatea luptei. La rândul lor, sătenii sunt prinşi la mijloc între luptătorii din munţi şi comunişti. Nu mai cred nici ei în iluzia că vor fi salvaţi, dar nici nu îşi doresc colectivizarea. Ei sunt victimele colaterale ale acestui conflict - obosiţi, demoralizaţi sunt folosiţi de ambele tabere.

Unii reuşesc să se adapteze noii societăţi. Un exemplu în acest sens este chiar preotul satului. Deşi îi ajută pe cei persecutaţi, se aliază şi cu autorităţile şi reuşeşte să-şi scape viaţa lui şi a altora. Nu se ştie însă dacă şi sufletul, după cum el însuşi mărturiseşte.

Ultimul fiu al lui Măgureanu va fi prins până la urmă de comunişti, după ce este trădată ascunzătoarea sa. Ieşirea sa la lumină după atâta vreme pare o metaforă pentru ce a ajuns România astăzi – o naţiune slăbită profund de un regim care i-a afectat fibra morală şi i-a distorsionat valorile.

Ultimul fiu al lui Măgureanu va fi prins până la urmă de comunişti, după ce este trădată ascunzătoarea sa. Ieşirea sa la lumină după atâta vreme pare o metaforă pentru ce a ajuns România astăzi – o naţiune slăbită profund de un regim care i-a afectat fibra morală şi care i-a distorsionat valorile.

După vizionarea filmului a avut loc o discuţie despre efectele dezrădăcinării ţăranilor cauzate de comunism. S-a spus că atunci au fost decapitate elitele, iar cursul istoriei noastre a fost definitiv schimbat. Astfel, a avut loc o distrugere ţintită a tot ce înseamnă om de valoare şi au fost înlocuiţi la cârma ţării, dar şi a unităţilor de învăţământ, primăriilor etc. de scursurile societăţii, promovându-se non-valori.

După instaurarea aparentei libertăţi din anii 1990, nu a avut cine să se ridice ca să poată ajuta la renaşterea ţării. Jurnalistul Claudiu Târziu este de părere că răul făcut atunci este ireparabil, pentru că nu mai poate există o continuitate, tot ce a fost bun fiind stârpit. În opinia sa, doar o nouă generaţie care s-ar ridica singură şi s-ar revolta ar putea să mai schimbe ceva.