Un vapor cu 476 persoane la bord s-a scufundat în Coreea de Sud
alte articole
Un feribot cu 476 persoane l-a bord s-a răsturnat, miercuri, pe coasta Coreei de Sud, incidentul soldându-se până în acest moment cu două decese şi sute de persoane dispărute.
În cadrul operaţiunilor de salvare au fost implicate cel puţin 30 de nave, cât şi numeroase elicoptere. Corpurile celor două victime, unul dintre acestea un membru al echipajului, au fost recuperate.
Iniţial, presa coreeană a relatat că au fost salvate 368 de persoane, însă mai târziu s-a estimat că numărul persoanelor salvate se ridică la numai 180. Asta înseamnă că alte câteva sute de persoane sunt încă dispărute.
Tragicul incident s-a petrecut în jurul orei locale 9. Vaporul se deplasa către insula turistică Jeju din sud vestul peninsulei coreene şi transporta un număr mare de şcolari aflaţi într-o excursie.
Vaporul utilizat în scopuri turistice, Sewol, s-a răsturnat din motive încă nedeterminate în apele din zona coastei sud-vestice a Coreei de sud.