Un pariu riscant pentru Sarkozy

Nicolas Sarkozy a decis să rişte. În faţa cotiturii spre stânga adoptată de candidatul socialist, François Hollande, preşedintele, vitregit de sondaje, a decis să se prezinte ca promotor al refomelor structurale, al austerităţii şi al echilibrului, prezentând transformarea Germaniei, sub bagheta fostului cancelar Schroeder şi al Angelei Merkel, ca pe un exemplu de urmat de Franţa. Este o strategie care i-a alarmat pe unii dintre consilierii săi, dar tipică unui parior căruia îi place să rişte totul pe o carte pentru a recupera iniţiativa, notează joi într-un editorial ziarul El Pais.

Propunerile lui Sarkozy au anumite capcane, având în vedere că majorarea TVA se amână până în octombrie, impozitul pe tranzacţiile financiare - un semn cu ochiul făcut stângii - până în august şi nu este sigur că va avea timp să aprobe, până la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 22 aprilie, multe din reformele structurale propuse, precum flexibilizarea zilei de muncă în acord cu companiile (pentru a submina şi mai mult cele 36 de ore săptămânale de lucru impuse de socialişti).

Nu va fi timp nici pentru aprobarea Tratatului Fiscal European, care se va semna la 1 martie şi pe care Hollande s-a angajat să-l renegocieze dacă va fi ales preşedinte. Prin urmare viitorul Europei, depinde încă o dată de ceea ce se va întâmpla în Franţa. Sarkozy încearcă să scape de imaginea proastă pe care i-a adus-o agenţia de rating Standard & Poor's care a lipsit ţara de calificativul maxim de AAA. Vrea să se prezinte ca un om de stat responsabil care face sacrificii, dar şi ca un preşedinte care oferă o ieşire unei Franţe anchilozate, cu perspective de creştere redusă de 0,5% anul acesta şi o rată a şomajului care se apropie de 10%.

Deşi mobilizarea sa contrastează cu imobilismul predecesorului său, Jacques Chirac, toate aceste mari reforme structurale pe care le propune acum, ar fi putut să le aplice de mult. Participarea lui Merkel la campania sa electorală arată, nu doar cum au progresat nişte relaţii care iniţial au fost extrem de reci, ci şi faptul că Sarkozy vrea să-şi concentreze miza prezidenţială pe unitatea europeană şi pe salvarea euro. Utilizarea Germaniei ca exemplu nu este un lucru neapărat necesar în Franţa, dar îi poate fi util dacă vrea să-l folosească ca instrument de încolţire a rivalilor eurosceptici, precum socialistul François Hollande, sau extremista Martine Le Pen, care şi-a făcut din ieşirea din euro un portdrapel.

Criza a înfierbântat peste măsură campania electorală franceză, iar candidaţii nu mai vorbesc decât de reţetele de ieşire din impas. Nicolas Sarkozy a încercat să reintre în cursă în mare viteză cu pachetul său de reforme, marcă germană, pe care unii, chiar din propriul partid, îl consideră o sinucidere politică. Dacă intenţia lui a fost să ajungă la public, atunci preşedintele a dat lovitura: interviul său de duminică a fost urmărit de peste 16 milioane de persoane.

Presa, majoritatea conservatoare şi opoziţia de toate culorile au oferit zeci de lecturi, pe gustul consumatorului: contraatac al unui animal politic încolţit; program ultraliberal copiat după cel al fostului cancelar (social-democrat) Gerhard Schröder împănat cu nuanţe şoviniste; lansare disperată a unui (anti)program (anti)electoral al unui (non) candidat; aroganţă a unui fost căpitan care s-a rupt de realitate...