Franţa reia sâmbătă antrenarea soldaţilor afgani, îşi va retrage trupele până la finalul lui 2013

Trupele franceze reiau sâmbătă antrenarea soldaţilor afgani, însă Parisul îşi va retrage majoritatea militarilor din ţară până la sfârşitul lui 2013, a declarat preşedintele Nicolas Sarkozy după o întâlnire cu omologul său afgan Hamid Karzai.
Astfel, retragerea va interveni cu un an mai devreme decât termenul fixat de NATO.
Anterior, Sarkozy a avertizat în legătură cu posibilitatea unei retrageri rapide, după uciderea a patru soldaţi francezi de către un soldat afgan.
Sarkozy a spus, după reuniunea de la Paris, că a primit asigurări că vor fi implementate măsuri suplimentare de protecţie.
La rândul său, preşedintele afgan Hamid Karzai a declarat că Afganistanul este pregătit să îşi asume o responsabilitatea mai mare, pe măsură ce se retrag soldaţii francezii.
În prezent, Parisul are circa 3.600 de militari în Afganistan.
Franţa vrea să retragă 1.000 de soldaţi anul acesta, lăsând numai câteva sute după 2013. Potrivit BBC News, decizia a fost luată pentru a face pe plac opiniei publice, înainte de alegerile prezidenţiale de anul acesta.
Într-un sondaj dat publicităţii joi, 84% dintre francezi susţin retragerea completă a trupelor până la sfârşitul acestui an.
Într-un sondaj dat publicităţii joi, 84% dintre francezi susţin retragerea completă a trupelor până la sfârşitul acestui an.
Franţa a cheltuit circa 500 de milioane de euro pe an în Afganistan, iar angajamentul guvernului în această ţară este din ce în ce mai dificil de apărat, potrivit BBC.
Principalul rival al lui Sarkozy în alegerile prezidenţiale a promis să aducă militarii acasă anul acesta, dacă va fi ales.
Săptămâna trecută, un soldat afgan a ucis patru militari francezi în provincia Kapisa, din nordul ţării. Alţi 16 au fost răniţi.
"Înţelegem că, în timpul unor exerciţii fizice, soldaţi ai noştri au fost atacaţi brusc de un soldat afgan, deci erau neînarmaţi", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului francez de eExterne. "Au fost ucişi. Era imposibil pentru ei, în primul rând să ştie ce urma să se întâmple şi, în al doilea rând, să reacţioneze la această agresiune", a adăugat el.
În urma atacului, numărul total al militarilor francezi ucişi în Afganistan din 2001 a ajuns la 82.
În replică, Parisul şi-a suspendat operaţiunile din Afganistan.